Scrie un final pentru aceasta povestire! Cele mai „nu stiu cum” finaluri vor primi si niste carti frumoase: Pirandello – Sase personaje in cautarea unui autor; Carlos Fuentes – Toate pisicile sunt negre (Premiul Cervantes, 1987); Sergio Pitol – Imblinzirea divinei egrete (Premiul Cervantes, 2005), oferite de Editura Art.
******************************************
O fantezie
Pe culoarul întunecos primul înainta Jean, care credea că toate femeile sînt curve, în urma lui, Emi, care credea că în viață cel mai important lucru este sănătatea, iar ultimul Lucic, care se mîndrea că nu are prejudecăți, deși nu avea nici vreo credință anume.
Colonul întunecos, cum i-ar fi putut cu ușurință părea unui țicnit, pe care pășeau emoționați cei trei și la capătul căruia răutatea ultimelor luni ar urma să le părăsesacă trupurile se sfîrși mult mai repede decît, emoționați, s-ar fi pus ei de acord.
Ajunseră în fața ușii pe care era scris cu litere strălucitoare numele firmei. |n stînga și în dreapta, ca o căptușeală, erau oameni tăcuți, cu frunțile aplecate, șovăitori. Primul bătu Lucic, apoi Jean, iar ultimul Emi. Lumea din jur îi privea tăcută și indignată, înciudată și nefericită. Fiecare dintre cei trei voia să fie participant în egală măsură la salvarea prietenului lor M. și, de ce nu, a lor înșiși. Se născuseră în aceeași maternitate, în același an. Locuiau în același bloc, fuseseră la aceeași grădiniță, la aceeași școală, în aceeași clasă și aveau în creiere aceeași copilărie. M. se îndrăgostise însă și – ultima greșeală pe care o făcuse – lipsise la ziua de naștere a lui Jean. Trecuse o săptămînă și cei trei prieteni nu-și reveniseră încă din șoc.
- Intrați, intrați! – se auzi vocea calmă a unui bărbat. Cei trei se buluciră pe ușă, hîrșîindu-se de tocurile ușii.
La biroul masiv din stînga stătea patronul firmei, el trebuie să fi fost, maestrul de care auziseră că face minuni. Pe peretele din stînga era o altă ușă, în dreptul căreia stăteau doi indivizi (își spuse Emi), asistenți (își spuse Jean), tineri deșirați (Lucic).
- Sîntem …
- Nu contează, se auzi patronul, ușor întors spre dreapta, cu capul în niște foi.
- Cum nu contează, a continuat Lucic, după ce, pentru o fracțiune de secundă își încărcă puterile privindu-și prietenii în ochi.
- Mă scuzați, gata, am terminat – se ridică zîmbind patronul, punînd telefonul în furcă. (Telefon cu furcă! - își spuse Jean). Luați loc, a continuat, cu ce vă pot fi de folos?
- Da, … a conchis Lucic, stăpîn pe situație de data asta și puțin nervos pentru că se lăsase înșelat de primul impuls. (Fusese înșelat pentru că auzise de patron că e foarte bun în ceea ce face, iar cînd un om e foarte bun în ceva anume are și multe defecte pe care cei din jurul său trebuie să le tolereze însă, să le treacă cu vederea, ba chiar să le povestească anecdotic celor care nu-l cunosc personal pe individ. Doctorii sînt experți în astfel de excentricități. Trebuie să te comporți cu ei mai rău, în sensul de mai bine aici, decît cu oamenii bolnavi).
- Scaune pentru domnii – spuse bărbatul, și cei doi indivizi se dovediră a fi asistenții docili ai maestrului. Dar nu la asta le stătea acum gîndul celor trei.
- E vorba de prietenul nostru, M., care s-a însurat, spuse Jean, și care nu vrea să mai știe de noi, a continuat Emi, ceea ce nu se face, punctă Lucic rușinat și intimidat, pentru că nu asta vrusese să spună.
- Da, da, da, cunosc problema, a tot fost încercată o rezolvare de-a lungul timpului. Trei cafele pentru domnii! – se adresă cu drag și autoritate unuia dintre asistenți, cel pe care îl chema Cubu, însă prietenii îi spuneau Vasi.
Ochii patronului căzură pe una din foile de pe birou. Era o comandă la care lucra de ceva vreme, însă căreia nu-i găsea nici un final. Citi instinctiv pe foaia dezordonată din fața sa: „Irimia era puțin plictisit, puțin agitat (din cauză că nu era obișnuit să fie plictisit), puțin înfricoșat (căci după plictiseală e totdeauna întuneric) și foarte somnoros (pentru că nu dormise). Iza plînsese toată noaptea, micuța de ea, doar ce făcuse 20 de ani, că și începuseră testele, apăruseră în fața ei oamenii pe care tatăl său îi ura cel mai mult, bărbații și femeile de pe stradă, necunoscuții, cei care te cataloghează dintr-o singură privire, fără milă, fără jenă. Străinii care-i vor face ochi dulci fetiței lui dragi: profesori, colegi, bărbați din tranvaie și piețe. |nvăța toată ziua, cu lupele alea de chioară la ochi, adormea sufocată de dicționare și enciclopedii. De multe ori venea salvarea în miezul nopții ca s-o salveze.” Ceva nu merge, își spuse, trebuie să cobor mai mult, acolo unde frica devine a tuturora.
- Da, spuse scriitorul particular. Nu știa foarte bine ce înseamnă acest „Da”. Vroia să spună că auzise și că înțelesese ceea ce povestiseră cei 3 cît timp el se gîndea la altceva. Da – mai spuse o dată, rupîndu-și șirul gîndurilor cu o smucitură aproape dureroasă.
- Nu-și dă seama fata că el este prietenul nostru, iremediabil, pentru totdeauna, acesta este el. Și că ea s-a îndrăgostit și de noi, cînd s-a îndrăgostit de el, că noi nu mai sîntem nici unul fără celălalt ceva anume – spuseră Emi, Lucic și Jean. Ea nu știe nimic, nu a trăit nimic lîngă noi vreme de 20 de ani pînă să-l întîlnească - a continuat unul dintre ei. (Hotărîră ca aceste cuvinte să-i fie atribuite lui Jean).
- Da, e de muncă - lăsă din nou să-i scape maestrului, gîndidnd că oamenii sînt niște proști, că încearcă mereu să-și banalizeze viețile, să le facă asemănătoare cu ale celorlalți, auzi: „noi sîntem prieten cu el, sîntem ca el, o parte din el, așa că ea, îndrăgostindu-se de el s-a îndrăgostit și de noi, A=B, B=C, așadar un mare rahat: A=C, lucru care nu spune nimic. |n același timp își aminti să-i spună lui Vasi să-i caute în arhiva din camera alăturată dosarul 11, cel cu descrieri de blocuri noaptea. Se abținu pe moment, ca să nu creadă cei 3 că este insensibil la durerea care-i macină. Cred că îmi va lua cel puțin 5 luni ca să fac „intervenția”, își gîndi el pașii.
|n încăpere a intrat Ii, patronul unei firme de poezii de la etajul 1 al clădirii. Cum intră, spuse:
- Hai noroc, nu mai pot, am fost în port, mi-am luat un porc!… și se prăbuși într-unul din cele două fotolii de la fereastră. Pe fereastră era o glastră.
Cei trei se priviră din nou unul pe celălalt și se simțiră tare singuri.
- Cafelele pentru domnii!, spuse Simegandoratif M., și apărură imediat cele două ajutoare: X și Y, angajați cu cîteva zile în urmă. Unul dintre ei e Cubu, cel căruia cunoscuții îi spun Vasi. Băieți tineri, premianți absoluți: primii născuți ai familiilor lor, primii la grădiniță, primii la școală, primii acasă după ore, primii veniți la interviul de angajare și, iată, nedezmințindu-se, primii angajați ai domnului Simegandoratif M.
Destinul lui Simegandoratif M., căci așa îl cheamă pe maestru, este unul impresionant. Acum 30 de ani a fost luat din pat și aruncat în pușcărie. Motivul: Imaginea sa din capul unui cunoscut, nu foarte bun prieten, a încercat să omoare imaginea nevestei acestuia. Dus în ultimul moment la spital, în stare de șoc, amărîtul a scăpat. După un proces penibil, pedeapsa i-a fost comutată din „mîntuire prin renovare” în „muncă în folosul posterității”. Trebuia să stea toată ziua la birou și să „rotunjească” evenimente, să le povestească, să le repovestească, pînă ce aveau să ajungă însemnări cu sens din istoria lumii. A început munca pe lîngă firma lui Lonimoniceanu, doctor în litere, propoziții și fraze condiționale, acum răposat, cunoscut în epocă drept un protejat al statului de la care primea mereu contracte avantajoase. El a primit la rescris, comandă grasă, ce să zici!, morțile primilor miniștri ai țării. A pornit de jos, de la simple și supide accidente de mașină lipsite de sens, a trecut apoi la bîrfe de stradă, ca să-și facă mîna, a scris în ascuns o istorie a pietrelor din perspectiva oaselor și o enciclopedie a zîmbetelor fără nici o perspectivă, pentru ca după vreo cinci ani de muncă zilnică să i se permită să dea examen la Restauratori. Pentru început i-a fost permis să rescrie, doar cu sinonime însă ca înlocuitori cîteva povestiri de-ale lui Kabka, după care i-a fost dat pe mînă contractul de restaurare a operei acestuia, din care abia dacă se mai înțelegea ceva. Simegandoratif M. a fost cel care a demonstrat, cu probe neclare, că pe Kabka nu îl cheamă, cum s-a crezut atîta vreme, Kalka. Și-a înființat propria firmă, și-a găsit un nume, și acum, iată-l, este unul dintre cei mai respectați particulari în domeniu. Lucic, Emi și Jean au putut să vină la el, evident, printr-un cunoscut, printr-o pilă. La ușa lui Simegandoratif M. este mereu lume. Și lume cu probleme, nu glumă, oameni aflați poate în ultimele luni de viață, oameni care vor să-și vadă trecutul pus pe hîrtie, cazuri grele, copii cu probleme, vise, imaginări teribile, adolescenți pe jumătate sinuciși cu părinții în crize de nervi.
- Vă rog să mă scuzați cîteva minute, am ceva de terminat! Rămîneți aici, nu trebuie să ieșiți afară! Voi termina și vom putea vorbi pe îndelete.
- Da, da, da, spuse Lucic, Jean, Emi.
- X, adu-mi, te rog, dosarul cu descrieri de străzi noaptea!, spuse Simegandoratif M. preocupat de-acum.
- Imediat!
- Y, adu-mi, te rog, dosarul cu fețe de femei mirîndu-se, nu-mi amintesc exact un pasaj!
- Imediat!, spuse Y și merse în fugă după X în camera-depozit în care erau stivuite dosarele cu pasajele de neînlocuit din istoria scrisului.
|nsă, de cum își așeză foile în față, își dădu seama că nu are chef de muncă azi. Amintirile erau aici. Of, își spuse în gînd, așa fac mereu, pe mine mă las mereu ultimul. Nici nu-și mai amintea de cînd nu și-a povestit viața. Deschise cu migală trusa și, cu o pensetă fină, transparentă, luă dintr-un compartiment un set de ghilimele pe care, cu grijă, le așeză pe hîrtie. Erau proaspete, umede, și încă se mișcau ușor. După cîteva minute de așteptare, cînd dorul de sine trecu prin organe ca un perdea de raze reci, se apucă de scris comanda.
„Provenea dintr-o familie deosebită: el nu exista, soră-sa trebuia să doarmă puțin după fiecare zece minute, iar maică-sa nu făcea altceva decît să-l plîngă toată ziua pe taică-său, pe motiv că-l iubește foarte mult, dar că el va muri cîndva, timp în care acesta, cînd nu era la muncă, stătea lîngă ea și o consola, fapt care îi frîngea și mai mult inima femeii…”, iar aici se opri din nou. |nclină ușor foaia, lăsă scrisul, neuscat încă, să alunece puțin în josul foii, iar sus scrise cu litere mari: Titlu: Nu există martori!
A intrat pe ușă, val-vîrtej, cu un zdrăngănit deranjant, … , ziarist de investigații, prieten bun al lui Simegandoratif M., cunoscut pentru faptul că spune lucrurilor pe nume. Așa că … , de cum a intrat a și început:
- Salut M., scaun, ușă, oameni, birou, ce mai faci? Am ceva, fereastră, Y, X, clanță, de vorbit cu tine!
- Salut … , dar acum chiar nu pot, hai să ne vedem deseară la o crîșmă!
- Ok, masă, casă, vază de flori, flori, la revedere!, a spus … și a părăsit la fel de grăbit încăperea. Pe hol i se auzea încă vocea din ce în ce mai slab: hol, oameni, becuri …
Din camera alăturată se auzea Y:
- X, vino, te rog, să mă ajuți să ridic niște semne de întrebare!
Aceeași temă a dictaturii, dintr-o altă perspectivă și într-o altfel de relatare. Una extremă și explicită, de data asta. Ce se poate întâmpla când la putere ajung niște naționaliști radicali?
July 13th, 2009 at 5:39 pm
X se intoarse in birou ignorandu-l pe Y si semnele lui de intrebare, unde se prinse intr-o discutie aprinsa cu T, un batranel plin de idei revolutionare si inflacarate, si cu gustul extrem de dezvoltat pentru contradictoriu. T ardea (pe rug) de nerabdare din pricina necredintei lui.
- Ne scuzati (interveni Emi in haosul teologic iscat), dar noi il cautam (continua Jean, dar avantul lui se franse cand ochii lui intalnira semigrandoarea ochilor lui Simegandoratif M.) il cautam pe M. (sfarsi timid Lucic).
- Eu sunt M., spuse Simengandoratif pe un ton dispretuitor de parca ar fi zis: ce nu ma cunoasteti? trezit din visarea indusa de dosarele din fata lui.
- Dupa cum v-am mai spus noi il cautam pe prietenul nostru proaspat casatorit, spuse Emi.
- Si eu sunt proaspat si sunt si casatorit.
Bunul Simengandoratif M. parea sa sufere de o forma usoara de amnezie, datorita stresului, oboselii pe care o implica retusarea realitatii. Lucru pe care cei trei nu aveau de unde sa il stie, dar pe care destul de noii angajati X si Y il cunosteau mult prea bine.
- Nu am spus ca nu sunteti, incerca Lucic sa atenueze iritarea din vocea lui Simegandoratif.
- Nu sunt destul de bun pentru voi?
- Nu am zis nici asta, doar ca noi il cautam pe un alt M., continua la fel de timorat Lucic.
X si T urmareau atent discutia si infierbantarea lui Simegandoratif M., prefacandu-se ca citesc in ziar. Amandoi acelasi ziar.
- Nu stiti unde e prietenul nostru M.? Are abia douazeci de ani saracul si deja s-a casatorit. Si nici macar nu ne-a spus. Nici macar nu ne-a invitat la nunta. Vrem doar sa il gasim si sa incercam sa il salvam de la dezastru. De la dezastrul lui. Dezastrul nostru, spuse Jean, lacrimi tasnindu-i din ochi ca din doua fantani arteziene sferice. Cu fiecare cuvant accentuat, lacrimile tasneau mai tot mai tare, pana intr-acolo incat udara ziarul pe care inca se prefaceau ca il citesc X si T.
In cele din urma X si T isi ridicara ochii din ziar si se uitara la Jean.
- Nu, spuse scurt X.
- Nu-l cunosc, zise T.
Privirile le coborara inapoi pe pagina de sport a publicatiei.
- Baieti, imi pare rau, spuse Simegandoratif M. luand o atitudine semicondescendenta si semipaterna care incet se transforma in furie, dar daca nu eu sunt cel pe care il cautati ati face bine sa iesiti din biroul meu afara! Acum!
Cei trei prieteni se facura mici. Lucic izbucni in lacrimi, Emi stranse pumnul si isi scrasni dintii, iar Jean care nu mai avea lacrimi se uita cu ochii goi si mari la Simegandoratif M. Incet facand pasi mici inapoi iesira din birou. Dupa ce usa se inchise X si T isi reluara cearta teozofica evident linistiti ca furia lui Simegandoratif M. nu s-a revarsat asupra lor.
Pe coridor, Emi, Jean si Lucic se intalnira cu ziaristul bun prieten cu Simegandoratif M..
- Scuza-ma, il acosta Jean, nu stii unde il putem gasi pe M.?
- Nu face nimic, totul, plin, jumatate, semisfera, tropic. Biroul, scaunul, masa, covorul, hartiile, pixul, stiloul, angajatii este chiar aici langa voi.
- Nu pe Simegandoratif M. ci pe un alt M. Prietenul nostru. Are douazeci de ani si e proaspat casatorit, explica Jean. Si nu ne-a chemat la nunta (interveni Emi) si am venit sa il salvam (incheie Lucic).
- Aaa, acel M., zise ziaristul. Tocmai vin de el. Scrie, citeste, editeaza, redacteaza, canta, sterge, arunca, rade, zambeste. E ocupat. Scrie. Mi-a dat paginile, hartiile, foiile, papirusurile, manuscrisele acestea sa i le arat lui Simegandoratif M. Vreti sa le vedeti?
Cei trei dara din cap la unison. Isi aruncara ochii peste foi si citira:
O fictiune
“Pe culoarul întunecos primul înainta Jean, care credea că toate femeile sînt curve, în urma lui, Emi, care credea că în viață cel mai important lucru este sănătatea, iar ultimul Lucic, care se mîndrea că nu are prejudecăți, deși nu avea nici vreo credință anume.”
July 13th, 2009 at 9:07 pm
@M: sint impresionat M. o proza pe care am inceput-o cu vreme multa in urma, dar careia nu i-am gasit nici o “scurtatura” de final. mi-a placut fara rezerve.
July 13th, 2009 at 10:43 pm
ma bucur ca ti-a placut. E un text greu, cu un ton capricios si elemente perturbatoare in discurs, dar interesant si provocator. A fost o provocare
July 15th, 2009 at 11:47 am
M.se opri ,se incrunta si incepu sa priveasca in gol , decoperise cu mult timp in urma ca privitul in gol e un remediu minunat pentru umplerea golurilor din realitatile lumilor proaspat reinventate. In incaperea alaturata X si y se certau pentru un motiv oarecare .Isi aduse aminte de semnele de intrebare care trebuiau ridicate si vru sa intrebe de ele ,dar tocmai intrase intr-o alta realitate….(poate cea reala? )in care el era prietenul pierdut al celor trei si uitase de ei asa cum si ei uitasera cum arata el.(Reinventarea istoriei are si efecte secundare , nu?!)
De langa glastra de pe fereastra ranjea acum o pisica albastra…
M se hotari sa-si sune un prieten sa-l ajute sa lamureasca problema , dar nu mai stia daca are si atunci se hotari sa inventeze cativa …Isi aduna literele si semnele de punctuatie se concentra si trecu la treaba si uite asa se nascura din nou Jean, Emi , Lucic si M.(Cine spune ca nu te poti reinventa , daca e cazul?)
Pisica albastra plecase de la fereastra…
July 15th, 2009 at 6:38 pm
Simegandoratif M. oftă, spunându-și că X și Y vor rămâne probabil prea plăpânzi pentru a putea îndura toate semnele de întrebare pe care le presupunea meseria lor, dar amână și această grijă pentru altă dată. Prin urmare așeză gândul în arhiva chestiunilor care nu solicitau un răspuns urgent. Prezența celor trei inși începea să îl irite, așa că hotărî să scape cât mai rapid de ei.
- Domnii mei..
- Suntem cu adevărat ai dumneavoastră? vru să știe Jean.
- Doar atâta timp cât așteptați din partea mea o soluție pentru viețile voastre.
- Noi nu am privit chestiunea la modul atât de grav, mai spuse și Emi
- Dar ea este totuși destul de gravă. În fine, am luat în calcul mai multe variante.
- Și cum le-ați calculat? întrebă Lucic.
- Păi am numărat literele, cuvintele și frazele, iar apoi am încercat să văd în ce măsură se potrivesc ele cu ritmurile vieții voastre. Un alt calcul pe care l-am făcut a fost următorul: dacă fata s-a îndrăgostit și de voi în momentul în care a început să îl iubească pe M, înseamnă că și voi ați început să o iubiți pe ea, printr-o translație similară. De aici mai este doar un pas până la a concluziona că între voi cinci există o mare prietenie, o iubire adevărată și că ar trebui să vă purtați în consecință. Adică să o prețuiți, să țineți la ea, fiecare așa cum știți și cum puteți.
- Nu cred că M. ar fi prea încântat să o iubesc pe fată așa cum știu eu, replică Jean, cu un aer de Don Juan.
- Iar eu cred că nici nu ar fi sănătos, completă Emi.
- Eu nu am prejudecăți de genul acesta, dar probabil că nici nu aș fi în stare să cred într-o astfel de iubire, prietenie sau ce naiba o fi, în cele din urmă, mai spuse și Lucic, scărpinându-se meditativ, undeva deasupra cefei.
- În cazul în care nu vă convine această variantă, aș sugera să o tăiem de pe listă, rosti îngândurat Simegandoratif M., iar un țipăt firav străbătu camera în momentul în care Restauratorul spintecă ideea cu creionul roșu. Ar mai exista însă o soluție. În cel mult trei luni aș putea rezolva să cunoașteți, fiecare dintre voi, câte o fată absolut fermecătoare. În felul acesta nu veți mai fi atât de legați de M. Sau, în fine, fetele respective vor avea grijă să subțieze, cu ajutorul unei pile de unghii sau al unui cuțitaș de bucătărie legăturile respective, până ce vor deveni suficient de elastice pentru a nu vă mai stânjeni.
- Eu nu vreau să mă însor, să fie clar, i-o reteză Jean, atât de scurt, încât Simegandoratif M. își pierdu echilibrul și cumpătul, totodată, și începu să le caute pe podea.
- Eu nu aș avea nimic împotrivă, dar nu mi se pare cinstit să amputăm o astfel de legătură. Deși, ar putea fi util pentru sănătatea noastră mentală și afectivă, interveni Emi.
- Pe mine nu m-ar deranja o astfel de soluție, dar ar trebui să fie ceva cu care suntem toți de acord. Așa că dacă Jean nu agreează ideea asta, eu spun să căutăm altceva, o scăldă Lucic atât de evident, încât prin încăpere se auzi ecoul unui clipocit de apă, iar pe chipul lui Simegandoratif M. apărură stropi de apă, poate de sudoare.
- Ar mai fi însă o ipoteză, pe care am lăsat-o la final, tocmai pentru că nu mă aștept să vă stârnească prea multă simpatie. Ați spus că voi patru sunteți atât de uniți încât nu mai aveți niciun rost unul fără celălalt. Ar fi posibil să constituiți un organism unitar, o singură ființă, astfel încât voi trei să fiți părți ale aceleiași conștiințe care o refuză parțial pe fată, chiar dacă M o iubește.
- E absurd, nu am pretins niciodată că legătura dintre noi ar fi chiar atât de puternică încât să ajungem să reprezentăm o singură conștiință. Unde s-a mai pomenit așa ceva? Noi am dori o soluție rezonabilă pentru problema noastră, care nici măcar nu constituie o premieră, așa cum și dumneavoastră ați spus-o, se burzului Jean.
- Mă bate tot mai mult gândul, spuse Emi, vizibil buimăcit de loviturile pe care i le administra propria idee, să renunțăm la restaurare..
- …și să lăsăm lucrurile așa cum sunt, conchise Lucic, care părea să fie și el bumbăcit de același gând.
- Unde să le lăsăm? au intervenit la unison X și Y.
- Am putea fi acuzați de abandon, sări și Vasi, suficient de sus pentru a se lovi cu capul de tavan.
Simegandoratif M. începu să mediteze atât de profund încât se adânci în gândurile sale până ce deveni aproape invizibil pentru cei din birou. Pe Jean așteptarea îl irita teribil, așa că luă niște cuvinte murdare și le aruncă spre cei prezenți. Emi evita, din principiu, mizeria, așa că se poziționă undeva mai aproape de geam, unde aerul era destul de curat. Lucic zgândărea cu pantoful o virgulă pe care cineva o scăpase pe covor. La un moment dat Jean se plictisi să înjure, cu atât mai mult cu cât Simegandoratif M. părea să fie absorbit în continuare de propriile-i gânduri. Îi consultă pe prietenii săi, din priviri, și ieși hotărât din birou. Emi și Lucic îl urmară, mormăind niște silabe care putea să reprezinte un salut, o scuză, un regret, un reproș sau toate la un loc, motiv pentru care erau și atât de greu de priceput.
- Tipul ăsta nu e în stare de nimic, mai izbucni restul de mânie din Jean.
- … ar fi mai indicat să căutăm noi singuri o rezolvare, adăugă Emi.
- … și să ne scriem propria poveste, puse Lucic punctul pe I, iar bulinuța neagră se propti orgolioasă pe gâtul literei și se ținu atât de bățoasă încât I se înclină sub greutatea ei și căzură amândouă, cu zgomot, pe podea. Cei trei plecaseră însă și nu mai auziră bufnitura literei, reverberată de zidurile coridorului îngust.
July 17th, 2009 at 9:27 am
X il urma servil si ridicara impreuna grelele semne de intrebare. Y isi facea de lucru intr-un colt. Cei trei incercara sa-i atraga atentia, dar totul fu in zadar. X si Y nu auzeau decat rugamintile cu forma de ordin ale lui Simegandoratif M., iar acesta se afundase incruntat in aranjat imagini, mutat semne de punctuatie, scotand din sertar cate o virgula uriasa cand si cand. Totul parea nesfarsit. Nici Jean, nici Emi, nici Lucic nu reusira sa perturbe ordinea fireasca a lucrurilor. Dupa ceva vreme, Simegandoratif M. ii observa din nou :
- Tot aici sunteti ?! Ce mai vreti ?
- Il vrem pe M. inapoi. Fata aceea care s-a indragostit de el, de fapt s-a indragostit de noi toti si vrem sa-i fim dati la pachet. Si Jean si Emi si Lucic isi fransera mainile ingrijorati. Dar pana cand o sa mai dureze ? Nu mai se poate asa, M. o sa ne uite de tot.
Simegandoratif M. isi aminti de A=B, B=C si restul, ii mai facu prosti o data, dar nu indrazni sa-i alunge, ca deh, venisera prin relatii, cunoasteau ei pe cineva. Uf, chiar si aici la biroul de sus se ajungea prin relatii si veneau tot felul de oameni cu rugaminti care de care mai stupide. Ce animal fricos si umil si omul asta.. Se scufunda pentru o vreme intr-un sertar, de unde se auzeau gemand virgule si paranteze. Apoi scoase niste imagini de femei si le arata celor 3.
- Ia ziceti, care e aia de s-a-ndragostit de voi? (care-o fi nebuna, adauga pentru el doar)
Jean alese o duduie cu parul negru si fata alba, imbracata intr-o fusta scurta si larga, care-I zambi din prima clipa. « O curva » gandi el, dar femeie se incrunta brusc si nu mai avu curajul sa zica nimic.
Emi alese o femeie corpolenta, imbracata in alb, care purta niste ochelari mari cu rama groasa. Era mai in varsta decat el, dar nu conta, parea sanatoasa.
Lucic nu alese nimic. Era sub nivelul lui sa aleaga o femeie. N-avea prejudecati sau crezuri, era liber si vroia sa ramana asa. O fetiscana cu cozi impletite, groase, cu parul rosu si pistrui ii facu cu ochiul. Avea ochi albastrii, adanci si Lucic ramase hipnotizat.
Fiecare era convins ca a ales-o pe fata care-l rapise pe M., fiecare vroia sa fie dat acelei fete.
Simegandoratif M. zambi. « Ce usor e cateodata » Ii alunga bland si le promise ca cererea lor va fi solutionata.
Drumul de intoarcere fu mult mai scurt. Jean era vesel, Emi era cuminte, Lucic era emotionat. Se intoarceau prieteni, convinsi ca au facut alegerea buna si ca nu se vor desparti niciodata.
De atunci, s-au mai vazut cand si cand, la vreo aniversare de-a copiilor. Simegandoratif M. si-a terminat propria poveste, dar nu este nicicum multumit de ea. O retuseaza mereu, aruncand atent semne de exclamare.
July 17th, 2009 at 3:16 pm
Y era dependent de bratul in plus al lui X. Semnele de intrebare erau din ce in ce mai grele si mai multe…
Jean, Emi si Lucic asteptau cu incordare ca SimegandoratifM sa-si epuizeze absentele care pareau ca-l stapanesc. Cateodata observau cum muschii fetei scriitorului se incordau spasmodic ca si cum n-ar mai putea suporta o fraza originala care i-ar fi brazdat expresia fetei.
SimegandoratifM isi ridica in sfarsit capul din foile si din dosarele cu amintiri. Se uita insistent la cei trei tineri. Stia ce avea sa se intample. Mai traise parca aievea o situatie asemanatoare.
Jean incepu sa rosteasca timid:
-Avem nevoie de dvs sa-l gasim pe M, si dupa ce zise asta i se paru ca vocea lui rasuna straniu ca si cum ar fi constatat absurdul cerintei, fiindca de fapt stia si el ca M este usor de gasit, ce era cel mai greu era de fapt regasirea din amintirile lor comune.
Ochii lui SimegandoratifM il scrutara ironic.
Telefonul suna din nou.Emi si Lucic se intimidasera.
Iubita lui X isi facu aparitia dand navala pe usa maiestrului fara sa bata. Avea un cercel in nas si in ochi o navala de litere pe care le imprastiase pretutindeni.Una din litere prafui dosarul aflat pe birou si jumatate din luminile noptilor se stinsera.Iubita era glaciala, infidela, monotona si pe brate avea urme de amintiri.Trecu repede in camera alaturata lasand in urma parfum de cerneala.
SimegandoratifM ii fixa cu privirea pe cei trei si le spuse scurt cercetand o fila de dosar:
-M a murit de mult.
Cei trei incremenira.Se uitau uluiti la SimegandoratifM.Ceva cazu de pe biroul lui.In camera se facu brusc liniste ca si cum toata lumea ar fi disparut dintre zidurile birourilor.
Jean isi privea insistent cravata imprimata cu fundite roz.
Lucic isi aduse aminte ca il strangeau pantofii iar Emi nu gandea nimic. Era absorbit de un mare gol filozofic.
Jean reactiona primul.
-A murit? zise el uluit. Dar este tanar are doar 20 de ani si de-abia s-a insurat si simti cum o durere nemaintalnita il insfaca de piept.Geamul se deschise si frunze ratacite de noiembrie patrunsera pe birou. In incaperea alaturat X si prietena lui ascultau cu mare atentie.
-A murit imediat dupa nunta!I-am gasit cadavrul intr-o amintire. A fost o crima pasionala!zise el inchizand dosarele si ridicandu-se de la birou indreptandu-se spre geamul deschis violent.
Cei trei traiau consternati o situatie inedita. Dureri cu chip de mucegaiuri nasteau in ei forme hade.
-Nu se stie cine este faptasul relua SimegandoratifM dupa o scurta pauza. Probabil ca vreun iubit de-al fetei sau chiar cineva care il iubea foarte mult si care nu vroia sa-l piarda. Si privirea lui iscoditoare se opri asupra celor trei. Peste Jean, Lucic si Emi se asternu tacerea. Ochii lor priveau pierduti pe fereastra. Semnele de intrebare de pe birou formasera o nebuloasa. Se ridicara tacuti si se indreptara spre usa. Dosarele cu amintiri incepura sa se rescrie singure.
July 17th, 2009 at 4:42 pm
Dar se apropiara amandoi, si X si Y. Erau ca doi magneti, aceleasi ganduri si idei, sentimente, tot ce vrei. Era destul de evident cum de au fost angajati, lucreaza ca unul si desi ii striga diferit, vin ca unul…
- De ce a vrut cineva sa omoare o femeie ca ea? Sora lui a ajuns la orfelinat, tatal lui a avut un accident mortal si taman si femeiusca vrea sa moara. Mai intai isi raneste copii de disperare. “ E vina lor” striga descreierata intruna.
- Pai, baiatul are de gand sa se declare mort? Ar fi un subiect bun pentru o carte politista. Cu o voce de cowboy al dreptatii din vestul salbatic spune:
- Imi voi salva familia spunandu-mi povestea, voi castiga milioane si voi trai in Turcia. Asa ar avea sens, spusera X si Y, cel din urma revenind la vocea lui.
- Gata ca m-ai zapacit, mi-ai luat toti nervi din cap, continui maine.
Inca avea privirea aceea pierduta, dar se smulse din nou de acolo si trecu la trio-ul acela care-l astepta.
- Am mai avut de-a face cu astfel de cazuri, sotia este cheia. Ea a inchis usa, ea poate sa o deschida.
- Domnule, am incercat. Se pare ca au schimbat iala, daca intelegeti unde bat. Spuse Lucic. Ceilalti doi nu prea au inteles ideea, dar aveau incredere in Lucic, deci l-au lasat sa continue.
- Nu-i posibil, domne, e cheie universala, aveti incredere in mine.
Dupa alte dezbateri au rezolvat problema. Simegandoratif M. a rezolvat problema, el a avut dreptate. Dupa exact 3 luni, 5 zile si cateva ore au reusit sa uneasca trio-ul problematic si sa impace inertia.
July 18th, 2009 at 6:32 pm
-Nu pot, ma lupt cu trei puncte de suspensie scapate pe jos.
-Ceeee?! urla Y si facu sa sara un semn de intrebare si unu de exclamare pina la tavan.
Y dadu buzna fara paragraf peste Simegandoratif M. care levita intre ghilimelele acum aproape nemiscate.
-Punctele… nu reusi sa-si duca pina la capat sirul Y.
Simegandoratif M. se uita iritat la tinarul Y care de spaima pierdea deja litere:
-Puntle de supens… ratcite, si nu termina bina ca aluneca pe o virgula cazuta din comanda inceputa de maestru, care de abia acum intelese grozavia: se pierdusera trei nenorocite de puncte de suspensie. Cele mai pacatoase semne de punctuatie, sunt ca mercurul: prinde-le daca poti. Intregul birou, la a carui organizare gramaticala nadusise de atita amar de pagini, putea fi rasturnat cu susu-n jos cit ai zice “cratima”.
Simegandoratif M. nu mai apuca sa afle cine era vinovatul, ca auzi dindaratul usii biroului strigatele celor care asteptau sa intre.
-Ma sinucid…
-Te omor…
-Sunt un…
Usa se dadu de perete si ziaristul de investigatii intra biiguind:
-Harmalaie… singe…cocoloase…anacolut… ajutor…
Y incerca sa-l mingiie cu un semnul exclamarii, dar ziaristul facu stinga-mprejur si se arunca in multimea dezlantuita repetind mereu: “Investighez… investighez…”
Lucic, Jean si Emi stateau cuminti pe scaune si isi beau cafeaua increzatori ca problema lor va fi rezolvata in scurt timp. Asa i-a surprins vacarmul, ca intr-un tablou flamand cu trei negustori in negru si cu gulere de dantela alba. Lucic a zis “Hmm…”, Jean “Femeile astea…” si Emi “Sanatate, ca de restul…”. S-au uitat unul la altul si dintr-odata nu s-au mai simtit singuri, ca si cum M. ar fi fost cu ei. Zimbeau.
Pe culoar se facu o liniste ca dupa punct si de la capat. Colonul intunecos se lumina in ritmul tocaniturilor obraznice ca niste t-uri cu diacritice. Pasii se oprira in fata usii. Un glas din departare se apuca sa mormaie: “Tocuri, ruj, bruneta, wow, crapatura…”
In birou, Simegandoratif M. astepta in fata… legii, cu gindul la Klabka, in vreme ce X tremura linga Y ca doua puncte prost plasate in mijlocul frazei. Lucic, Jean si Emi continuau sa zimbeasca ca o singura fiinta.
Usa se deschis hotarit si in incapere patrunse un parfum de cerneala fina care facu sa freamate dosare ingalbenite.
O domnisorica sigura pe cele doua semne de exclamare din dotare intra si saluta pe toata lumea in frantuzeste:
-Bonjour!
Simegandoratif M. se dezmetici primul si inainta catre vizitatoarea care nu parea insa sa aiba nevoie de serviciile lui (n-o interesau scriitorii cu minecute). Ea se indrepta direct spre Lucic, Jean si Emi si le sterse o palma la toti trei deodata. Glastra de pe fereastra cazu si se facu zob.
-M., de cite ori sa-ti mai spun sa termini cu prostiile astea cu cele trei euri ale tale! Esti un barbat insurat acum, unul SINGUR! Lasa crismele, literatura si maestrii decrepiti (Simegandoratif M. incremeni ca un biet semn diacritic in spatele biroului). Mergem acasa!
Lucic, Jean si Emi devenisera cit ai da o pagina trei puncte de/in suspensie pe care domnisorica cea apriga le viri in poseta, intoarse apoi spatele asistentei si iesi imbrincindu-l pe ziaristul care inca mai biiguia: “Crapatura…”
July 19th, 2009 at 7:35 pm
Micul nostru concurs se incheie. Multumim pentru participare. Pentru ca ne-a placut ce s-a intamplat aici, vom da la toate raspunsurile cate o carte.
Ramane sa vorbim pe mail.