În ziua de întâi octombrie, la nouă dimineaţa, vecinul meu de la etajul trei s-a apucat să dea nişte găuri în naiba ştie ce perete. Trezirea mea a fost la fel de inevitabilă ca înfrângerile echipei naţionale de fotbal. Au urmat cele câteva clipe de magică ambiguitate de dinainte să-mi amintesc că duc o viaţă de rahat. Apoi mi-am amintit asta şi totul a reintrat în normal. Am pornit televizorul şi am dat pe National Geographic. Acolo era un tip care explica cum au reuşit inginerii să proiecteze cel mai mare avion de pasageri din lume - Airbus A 380 sau cam aşa ceva. Cică au avut de rezolvat o mare problemă cu aripile, care nu aveau voie să depăşească o anumită dimensiune. Explica tipu’ ăsta că la avioanele obişnuite se formează la capătul aripilor o chestie pe care el o numea „vârtej marginal al aripii” care, la un avion atât de mare ca Airbus 380 ar fi fost fatal. Aşa că inginerii au căutat o soluţie ca să evite vârtejul marginal şi bineînţeles că au găsit-o. Soluţia era că au îndoit în sus capetele aripilor. Oricum, pe mine nu mă interesa soluţia lor, probabil că n-o să zbor niciodată cu ditamai matahala de avion. Dar ce mi-a plăcut teribil de mult a fost expresia asta: „vârtej marginal”. Şi, în timp ce mă întindeam eu în pat iar vecinul meu o dădea înainte cu găurile mi-am zis că e o expresie care se potriveşte de minune cu viaţa mea. De acum înainte aş putea s-o folosesc şi să par un mare poet sau oricum un om destul de inteligent. De pildă când o să mai îmi pună tanti Geta de la parter celebra ei întrebare „Na, care-i viaţa?” eu o să-i zic „Tanti Geta, viaţa-i un vârtej marginal.”

M-am uitat la ceas. Era aproape ora zece. M-am ridicat din pat şi am văzut un obiect flasc şi rotund ieşind de sub tricoul meu rupt. Burta mea de şomer-băutor-de-bere. Mi-am tras ciorapii şi pantalonii şi bluza şi m-am apucat să-mi fac patul. Apoi am deschis fereastra să aerisesc camera şi m-am dus la baie. Acolo, pe closet, lucrurile mi-au apărut întotdeauna cu o claritate necruţătoare. Stai şi te uşurezi şi te uiţi la faianţa albă şi deodată înţelegi că Heidegger a fost un mare idiot.

2

Următoarea etapă se desfăşoară în bucătărie. Aici dau pe gât mai întâi un păhărel cu ţuică de prune, apoi mă pun pe mâncat. De data asta am mâncat un corn, o conservă de ton (cantitate netă 185 grame), două triunghiuri de brânză topită şi două fire de ceapă verde. Apoi mi-am făcut cafeaua şi atunci a ieşit taică-meu din sufragerie şi m-a întrebat dacă n-aş fi vrut să-mi facă nişte ouă. Nu, mersi, i-am zis, sunt sătul. Taică-meu e un tip tare de treabă. De un an şi ceva a intrat în pensie şi stă toată ziua acasă în faţa computerului. Face nişte chestii de securitatea muncii ca să mai câştige un ban în plus.

Mă duc cu cafeaua la mine-n cameră şi dau drumul iarăşi la televizor. E turneul de snooker de la Shanghai. Eu unul sunt mort după snooker. Iar acum, stimaţi telespectatori, mă puteţi privi în toată splendoarea mea: am douăzeci şi şapte de ani, sunt şomer, locuiesc cu părinţii iar banii îmi sunt pe terminate. Dar stau aici, pe iubita mea canapea, în faţa televizorului, cu cafeaua lângă mine şi urmăresc un meci absolut anost între Ding Junhui şi Dave Harold şi mă întreb oare pe ce loc în clasamentul general mondial o fi acum Dave Harold după finala jucată cu Ronnie O’Sullivan la turneul trecut.

Taică-meu vine la mine-n cameră. Are în mâna stângă o bucată mare de costiţă şi mă întreabă ce să facă cu ea pentru la prânz, s-o frigă sau s-o fiarbă. Eu îi zic s-o fiarbă. Şi cartofii cum să-i fac, mă întreabă el, pireu sau natur sau în tavă. Lasă-i natur îi zic eu. E trecut de unsprezece şi lucrurile nu merg deloc bine pentru Ding Junhui.

3

Stau aşa până pe la două şi pe urmă ies în oraş. Mă duc până la o librărie să cumpăr o carte pentru Mihai care mâine împlineşte douăzeci şi opt de ani. Cumpăr autobiografia lui Marquez, apoi intru în barul meu preferat. Comand o bere şi încă una, fumez patru ţigări, câte două la fiecare bere, apoi o chem pe Alina să-i plătesc. Alina îmi zice „Zi scurtă astăzi” iar eu îi zic „Da, mâine o să fie mai lungă”. Mâine o să facă Mihai cinste şi probabil că o să bem până târziu. Mă gândesc ce să-i scriu pe carte lui Mihai şi nu găsesc nimic. Poate o să-i scriu „Pentru tine şi pentru prietenia noastră, în care hainele miros a fum de ţigară.” Apoi mă urc în troleibuz şi, în timp ce troleibuzul înaintează cu greu iar eu simt că mă sufoc între atâtea trupuri care se înghesuie în mine, îmi trec prin minte nişte versuri: „Daţi-mi voie, vă rog, /Daţi-mi voie să cobor aici/ De unde poţi pleca spre viitor cu şireturile dezlegate.” Cam proaste versurile astea. Dar oricum, bănuiesc că nu era nimeni în nenorocitul ăla de troleibuz care să compună altele mai bune.

4

Am ajuns acasă şi taică-meu mă aştepta cu costiţa fiartă. Am halit-o imediat iar apoi am mâncat o bucată din tortul de clătite cu mere făcut de maică-mea cu trei zile în urmă. Apoi m-am întins pe canapea şi m-am uitat la un nou meci de snooker. Juca Maguire contra lui Hawkins. La un moment dat am adormit. M-am trezit după vreo oră şi jumătate iar meciul se terminase.

Pe la şapte şi jumătate a venit şi maică-mea de la servici. Era albă la faţă iar pe obraji îi ieşiseră nişte pete roşiatice. Probabil că o să facă iarăşi o criză de fiere, m-am gândit. M-a sărutat pe cap şi m-a întrebat ce-am făcut toată ziua iar mie mi-a fost jenă să-i spun exact ce-am făcut, că m-am uitat la snooker şi am dat o raită prin oraş şi am dormit, aşa că i-am răspuns doar că n-am făcut mare lucru. Apoi maică-mea s-a dus la televizorul din sufragerie ca să se uite la ştirile despre vreme iar eu m-am aşezat la computer şi am încercat să scriu ceva. Dar scrisul nu mergea deloc aşa că m-am apucat să joc biliard. Tot pe computer. Uneori stau ore întregi şi joc biliard şi mă mir că un om care a ajuns la aproape treizeci de ani se poate enerva atât de tare atunci când ratează o bilă virtuală dintr-un joc virtual împotriva unui adversar virtual.

M-am tot luptat cu bila 8 şi bila 9 până când într-un târziu mi s-a făcut prea ruşine de ocupaţia asta şi mi-am zis că mai bine aş citi ceva. Am deschis cartea lui Marquez pe care o cumpărasem pentru Mihai şi am început-o dar nu mi-a venit să citesc mai mult de 15 pagini, chiar dacă era o carte foarte bună. Am lăsat-o baltă şi am pornit televizorul. Oricum îmi pierdusem deja ziua, aşa că de ce să n-o pierd până la capăt? La televizor era un meci important din Liga Campionilor şi comentatorii urlau ca apucaţii când ai noştri aveau vreo amărâtă de ocazie. Am stat şi m-am uitat ca un idiot, fără să-mi pese de ce văd, apoi am tot mutat pe alte programe, dar nicăieri nu era nimic. După meciul ăsta a mai fost transmis unul pe un alt program şi m-am uitat şi la ăla, tot ca un idiot, de parcă n-aş fi fost decât o privire goală şi o respiraţie puturoasă şi o burtă umflată.

5

Ei bine, s-a făcut două noaptea dar mie nu îmi era deloc somn. Am oprit televizorul şi mi-am făcut patul iar apoi m-am întins şi am urmărit cum se scurg pe perete luminile de la farurile maşinilor care treceau pe stradă. La un moment dat a trecut o salvare iar draperiile mele au devenit albastre şi roşii. Noaptea, când stai aşa şi priveşti pereţii, înţelegi că nu mai faci parte din lumea asta. Eu îmi amintesc de obicei tot felul de lucruri din copilărie şi mă tot întorc de pe o parte pe alta încercând să nu mă mai gândesc la nimic şi să adorm. Dar amintirile astea vin peste mine fără nici o ordine, de parcă cine ştie ce monstru le-ar alerga din urmă. Mă văd cum stau cu văru-meu pe malul canalului şi pescuim sau îl văd pe bunicu-meu stând pe verandă în scaunul lui cu rotile, cu cămaşa descheiată şi cu ochii aceia orbi care păreau unşi cu smântână. Da, iată-mă, am cincisprezece ani şi mă duc la buda din fundul curţii ca să fumez. Mi-am ascuns o ţigară Lucky Strike în chiloţi. E momentul cel mai frumos al zilei. Bunica e în casă şi se uită la un film, bunicul e pe verandă, văru-meu păzeşte pomii de la stradă ca să nu mănânce vacile din ei iar eu mă aşez pe budă şi îmi aprind ţigara. E ora şapte fix pentru că aud clopotele bisericii. Şi imediat îmi dau seama că nu mai sunt pe budă, fumând liniştit, ci pe vechea mea bicicletă Pegas. Pedalez pe lângă un lan de grâu şi privesc vântul croindu-şi drum printre spice şi mă gândesc că ăsta ar fi ultimul lucru pe care aş vrea să-l văd înainte de moarte.

Bogdan Varvari

[ratings]

Dragii noştri,

Editura Vremea are placerea de a va invita sa vizitati STANDUL 41 PARTER in cadrul Targului de carte GAUDEAMUS,
unde veti putea afla despre noile aparitii in colectiile editurii si unde veti putea asista la urmatoarele lansari:

Lansarea albumului 50 de ani de la procesul si executia grupului de rezistenta condus de Toma Arnautoiu. Album de fotografii si documente din arhiva C.N.S.A.S., aparut la editura Ars Docendi, si a volumului Luptatorii din munti. Toma Arnautoiu. Grupul de la Nucsoara. Documente ale anchetei, procesului, detentiei, aparut la editura Vremea.

Miercuri, 25 noiembrie, 13.30 la standul editurii Vremea (stand 41, parter)

Invitati: Ioana-Raluca Voicu-Arnautoiu, Christian Mititelu

Noutati in colectia FID – Fapte, Idei, Documente

Vineri 27 noiembrie ora 13.00

La standul editurii Vremea (stand 41, parter)

Noutati in colectia Planeta Bucuresti

Sambata 28 noiembrie ora 14.00

La standul editurii Vremea (stand 41, parter)

Invitati: Acad. Dinu C. Giurescu, Doina Rusti, Ovidiu Simonca

Targul Gaudeamus are loc in Pavilionul central Romexpo. Ne puteti vizita:
miercuri - vineri, intre 11.00 si 20.00
sambata 28 noiembrie, intre 10.00 si 20.00
duminica 29 noiembrie, intre 10.00 si 16.00

Noutatile editurii Vremea la acest targ sunt:

Colectia Planeta Bucuresti

Istoria Bucurestilor, de Constantin C. Giurescu
Cele doua Mantulese, de Andreea Rasuceanu

Colectia FID – Fapte, Idei, Documente

Coborarea in Iad. Amintiri din inchisorile Romaniei comuniste, de Neculai Popa

Luptatorii din munti. Toma Arnautoiu. Grupul de la Nucsoara. Documente ale anchetei, procesului, detentiei, de Ioana-Raluca Voicu-Arnautoiu, editia a II-a, revazuta

Brancusi. Amintiri si exegeze, de Petre Pandrea

Am fost medic la Gherla, de Alexandru Maier

Colectia Autori straini

Panteonul negru, de Fahri Balliu

Colectia Zodiac

Fetele destepte iau barbati cu bani, de Elizabeth Ford si dr. Daniela Drake

Marte si Venus la intalnire, de dr. John Gray

Colectia Autori romani

Hobby si alte povestiri, de Mihai Radu

O viata de lung metraj. Memorii de cineast, de Ion Visu

Rromi si gagii, de Marius Kolmar

Fabrica de furnici, de Razvan T. Coloja

Tie, mie, noua…, de Nana

Vă aşteptăm!

Scrie finalul povestirii şi poţi primi din partea Revistei Scriitorului o carte -  Nimicul de temut al  lui Julian Barnes, din cele 2 puse la dispoziţie de Editura Nemira.

„Biblia desavârsita a disperarii aristrocrate [...] Cel mai puternic manual de «self-help»: cel pe care trebuie sa-l citesti înainte sa mori.”

Tim Adams, Men’s Vogue

”O combinatie delicioasa de amintiri intime, istorie familiala, critica literara si speculatie filosofica.”

Frank Wilson, The Philadelphia Inquirer

În oglindă

Mi-aş putea şterge ochii de praf ca pe două bibelouri. Toate acestea, oarecum bucăţi ciopîrţite, dacă mă gîndesc bine, mi-au trecut prin minte. Am ajuns acasă devreme, Angela nu sosise, ea totdeauna se mai plimbă cîteva minute prin parc.

Am coşmaruri în care sînt tîrît în dreptul oglinzii? Nu, nu e nici o problemă cu mine, chiar nici una. Şi de ce ar trebui să se întîmple ceva tocmai acum? Doar e miercuri, voi citi prin ziare şi se va face ora de masă, apoi vom vedea cele două seriale poliţiste, dintre care unul, ca întotdeauna, ni se va părea prost. Iar mîine vom mînca mai tîrziu, pentru că vom ieşi la plimbare.

Înroşesc cînd citesc o carte şi văd cîte lucruri li se întîmplă acolo personajelor. Mie nu mi se întîmplă nimic. Şi nu e ceva care “mi se întîmplă” de ieri sau de azi.

De dimineaţă, chiar la colţul străzii unde trebuie să fac stînga ca să ies spre parcare, este o librărie. Acolo am deprins obiceiul. Acum, mişcîndu-mă, un soi de legănare leneşă, îmi plimb capul acela de mort pe faţă. Explic. La înălţimea feţei mele este expusă o carte despre piraţi, o enciclopedie despre piraţi mai exact, format mai mare, cu copertă neagră şi un craniu alb pe ea. Prima oară, pînă să aducă această carte nu luam în considerare decît rar şi mai mult inconştient reflectarea feţei mele în geam. Şi, cumva, cu ruşine: eşti afară, eşti gol parcă, te vezi cum te văd şi ceilalţi, poate nu e bine să te amesteci în chestia asta…

Cum spuneam, odată cu acest craniu am învăţat să mă prostesc, să trag mai mult cu coada ochiului la faţa mea reflectată, să-mi plimb, prin mişcări lente, ca într-un preludiu straniu, imaginea reflectată a feţei pe craniul de pe copertă.

Să stau în faţa ei ca un elev în faţa directorului. Cîteodată îmi vine să vorbesc, deşi nu ştiu ce aş spune dacă aş deschide gura.

Dar după cîteva săptămîni am început să scot unele sunete, am început să articulez cuvinte şi, într-un final, să vorbesc de-a binelea. Nu, nu cu voce tare, bineînţeles. În gură, în cap, în urechi, e ceva intern, o afacere personală.Vorbesc despre mine ca despre un altul, profitînd şi de imaginea din faţă, aşa-zis identică cu mine dintr-un punct de vedere. Doar că are acel craniu suprapus.

Azi de dimineaţă cartea a dispărut, iar dimineaţa de azi mai era şi ultima dimineaţă în care puteam să profit de acel craniu. Să fac legături? Să nu cred în coincidenţe? De ce?
Cred în coincidenţe, în suprapuneri accidentale, în imagini care se nasc doar pentru că priveşti exact din locul în care priveşti şi nu eşti cu un pas mai la stînga sau mai la dreapta.
Am ajuns în casă, mi-am scos pantofii fără să desfac şireturile – Angela urăşte asta - , mi-am aruncat hainele, am auzit şi o cusătură rupîndu-se cînd am zmucit de pe mine cămaşa, apoi pantalonii. Din fugă, pe hol, mi-am scos maieul, şosetele şi chiloţii – cum vezi prin filme că aleargă spre dormitor doi îndrăgostiţi rupînd hainele de pe ei în cea mai pasionantă noapte. Doar că eu eram singur şi alergam spre oglindă.
El, faţă în faţă cu oglinda! E înalt, uscat, cocoşat, cu părut foarte scurt, fără chelie, cu pielea feţei curată, fără pete cafenii, cu albastrul ochilor însă uşor şters. E foarte păros pe piept, o claie de păr creţ, la fel pe mîini şi pe picioare. Pe fiecare umăr, pe post de epoleţi, sînt două ghemotoace creţe, două tufişuri de păr alb, cenuşiu. Sexul îi atîrnă subţire, cu o venă groasă, foarte groasă, trecînd diagonal, cum poartă primarii cocarda tricoloră, iar glandul e mare şi dacă ar face cîţiva paşi, mi-ar părea, sînt convins de asta, ca bila acelor maşinării ruginite care demolează case în ruină. Genunchii sînt foarte osoşi, la fel gleznele. Articulaţiile degetelor mari sînt umflate, încît nu cred că ar putea să se încalţe în ceva. Se numesc monturi. Laba piciorului e imensă, plată, ca un peşte aruncat pe mal, mort, iar degetele sînt lungi cum unii nici la mînă nu au aşa ceva. Şi ele sînt foarte subţiri.
Acesta sînt eu acum.

Deşi nu te cheamă Herta Muller, ai putea să cîştigi un premiu povestindu-ţi amintirile din Epoca de Aur. Doar că trebuie s-o faci cu haz. Vă înştiinţăm că după vreo două pagini de amintiri ne piere simţul umorului, aşa că nu scrieţi mai mult. Aşteptăm textele la adresa contact at timesnewroman.ro pînă la data de 15 noiembrie. Pînă la 1 decembrie vom anunţa cîştigătorii.

Premiile:

Locul 1: Camera video Toshiba Camileo P10

Locul 2: HDD extern Western Digital 250GB

Locul 3: Camera Web Microsoft LifeCam VX-700

Citeşte şi:

Epoca de Aur (I)
Epoca de Aur (II) - Comunistul cocalar
Epoca de Aur (III) – Bunicul şi maşina de spălat
Epoca de aur (IV) - Vecina care bătea în ţeavă

Sursa: www.timesnewroman.ro

EDIŢIA I, OCTOMBRIE 2009

Premiul OPERA OMNIA pentru poezie – Adrian Păunescu

Premiul pentru exegeză asupra operei poetului Grigore Vieru – Mihai Cimpoi
Premiul pentru traducere într-o limbă de mare circulaţie a operei lui Grigore Vieru – Vitalii Colodii (Ucraina)
Premiul pentru atitudine civică în instaurarea democraţiei în Republica Moldova – Nicolae Dabija şi Valeriu Matei
Diplomă de excelenţă pentru interpretare artistică a poeziei lui Grigore Vieru – Tudor Gheorghe
Diplomă de excelenţă pentru mecenat în domeniul culturii – Neculai Apostol (Iaşi) şi Alexei Marulea (Chişinău).

LAUREAŢII CONCURSULUI INTERNAŢIONAL DE POEZIE
“GRIGORE VIERU”
Ediţia I, octombrie 2009

Juriul, format din scriitorii Adrian Păunescu (preşedinte), Mihai Cimpoi, Theodor Codreanu, Nicolae Dabija, Viorel Dinescu, Paul Gorban, Nicolae Sava, Daniel Corbu, a acordat următoarele premii:

1.    Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Poezie “Grigore Vieru”
Premiul revistei „Literatura şi Arta” Chişinău
Premiul revistei „Feed Back”
Ştefan Alexandru Ciobanu – Bucureşti

2.    Premiul I
Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iaşi
Premiul Revistei „Convorbiri literare”
Diana Suciu –Deva

3.    Premiul I
Premiul revistei „Dacia literară”
Premiul revistei „Flacara lui Adrian Păunescu”
Elena Guzun –oraş Floreşti, Republica Moldova

4.    Premiul II
Premiul revistei „Viaţa Basarabiei” Chişinău
Marius-Ştefan Aldea – Timişoara

5.    Premiul III
Premiul revistei „Literatura şi Arta” Chişinău
Doina Cezara Anton – Chişinău