Auzi despre o carte că este biografică, sau despre o întîmplare, un episod dintr-o carte, că e un pasaj biografic, că autorul “l-a trăit”.
Unii o spun parcă pentru a mai diminua din meritele autorului: “Da, e bună cartea, dar e biografică …” Și nu puțini sînt cei care cred că dacă ar fi avut bafta lui Soljenițîn, “Arhipelagul gulag” ar fi fost o formalitate!!
Acum ceva ani în urmă, nu mulți, l-am auzit pe Nicolae Manolescu spunînd că tinerii prozatori - grupul debutanților de la Polirom - scriu autobiografic și că așteaptă să vadă ce vor mai (aici cădea accentul) scrie în continuare, fără să scape vreo vorbă și despre ce și cum scriau acei băieți, ba chiar contrariat puțin că tomurile apărute poartă titulatura de roman, iar nu de memorialistică/scrisori/jurnale. Cu alte cuvinte, hai sa-i vedem la fictiune!
Răspunsul cel mai bun, deși nu știu cum aș putea formula bine întrebarea cu referire la biografic și ficțiune, îl dă Marquez în interviul/carte “Parfumul de guayaba”. Marquez spune acolo că “Un veac de singurătate” a părut mătușilor sale o carte cît se poate de banală, care a adunat la un loc întîmplările din istoria familiei, povești care circulau la liber în mahala. Nimic senzațional, nimic spectaculos. Lucru clar, dacă ar fi fost după propria familie Marquez nu ar fi luat Nobelul.
Totusi vom formula cateva intrebari.
Voi ce credeți: există biografic necontaminat de ficțiune?
Există ficțiune pură, o poveste care să nu aparțină nicicum vieții autorului?
Si, intrebarea intrebarilor, are rost deosebirea dintre biografie și ficțiune?
Doua raspunsuri la aceste intrebari care ne framanta vor primi cate un exemplar din cartea Gabriel Garcia Marquez. O viață, de Gerald Martin. Cartea a aparut la Litera International.
Iarna la Lisabona este o poveste de dragoste obsesivă, ca o nesfârșită improvizație de jazz, care se țese între San Sebastián, Madrid și Lisabona.
July 28th, 2009 at 10:08 pm
Imposibil. E imposibil sa existe o biografie necontaminata de o mica doza de fictiune, la fel cum, dupa parerea mea, nu exista fictiune necontaminata de o mica doza de biografie. Creezi fictiune pe baza a ceea ce traiesti, constient sau subconstient, ci scrii o biografie pe baza fictiunii cu miros de amintiri sepia. Ceea ce iti amintesti, este imediat contaminat de un oarecare idealism sau de putina exagerare, de ceva ce ai fi vrut sa fie si nu a fost, de ceva ce a fost si nu doreai sa fie, de dorintele tale, de nevoile tale, de propria subiectivitate cu privire la propria persoana.
Si ca raspuns la intrebarea intrebarilor: DA. pentru a intelege mai bine opera si mesajul acesteia. Cand stii ca citesti ceva bazat pe viata unui om ai o anumita atitudine cu care citesti respectiva biografie, iar cand citesti o fictiune atitudinea este cu totul alta. Iar diferenta este buna. Aduce putina lumina in lumea complicata a fictiunii, respectiv autofictiunii si a biografiilor fictionale sau pur si simplu biografii.
July 28th, 2009 at 11:18 pm
Cand pui viata in foi si cerneala, pe a ta sau pe a altcuiva, e imposibil sa nu adaugi fictiune. Amintirile ti se estompeaza, in ciuda dorintei, astfel ca o sa scrii diferit, mai exagerat sau poate o sa omitii anumite aspecte. Aceasta ar putea fi fictiune, alterezi amintirile, impotriva dorintei tale, dar le alterezi.
Pai eu nu ma pot numi scriitoare, sunt o amatoare, care nici macar nu are liceul pe ea, dar cand scriu ceva, orice, imi folosesc viata de pana acum, persoanele din ea alaturi de locuri si momente. Fiecare opera, oricat e de fictionala sau biografica, tot are putin din amandoua.
Sunt doua entitatii separate care au nevoie una de cealalta, mai mult sau mai putin. Are rost deosebirea, deoarece biografia foloseste toata viata cuiva imbinata cu putina fictiune. Fictiunea foloseste imaginatia noastra, care provine din viata noastra, din amintirile de pana atunci si din oamenii care au alcatuito. Daca nu le separi, nu le poti defini.
July 29th, 2009 at 7:37 am
Eu as zice ca nu exista fictiune pura. De cand am citit intrebarea, am tot incercat sa gasesc o carte despre care sa pot spune ca e in totalitate fictiune si n-am gasit… Pentru ca in orice carte e o parte din scriitor, nu musai sub forma a ceea ce i s-a intamplat ieri, alaltaieri sau acum nu stiu cati ani, ci sub diverse alte forme: influenta studiilor, a stilului de viata, a sentimentelor; felul in care, la un moment dat, a perceput dragostea sau a vazut razboiul si multe multe altele. Am citit acum cateva zile Mecanica inimii, a lui Mathias Malzieu, mi-e cel mai la indemana exemplu, fiind cel mai recent. Sigur ca intamplarea din centrul cartii nu poate fi reala, este fictiune, dar, cu siguranta, povestea in ansamblu a fost inspirata din viata autorului, la fel cum autorul se regaseste in trasaturile personajului. Cel putin asa l-am inteles eu. Celebrul Dune, care e SF, e inspirat dintr-o experienta personala a autorului…
Nu cred ca are rost deosebirea dintre fictiune si biografie. Pentru ca, atunci cand este vorba despre memorii sau biografii, ti se spune asta din start. Iar daca lucrul asta nu e mentionat vorbim despre fictiune, chiar daca in carte gasesti capitole intregi luate sau inspirate direct din viata autorului. Pentru ca, fara talentul lui de a le pune pe hartie, de a da nastere unei alte lumi pornind de la lumea lui, cartea respectiva n-ar mai exista. Ma gandesc, de exemplu, la Daniel Martin, romanul lui Fowles. Da, Fowles este acel Daniel Martin din carte, iar multe dintre intamplarile de acolo sunt luate din viata lui, dar asta nu inseamna ca ceea ce a iesit e biografie si nici ca n-ar avea valoare literara. Iar exemplele pot continua cu nume mari precum Vargas Llosa, Henry Miller, Rushdie, Hemingway si asa mai departe.
Concluzia, scurtata, e ca nu poti considera scriitorul si scrisul lui ca pe doua parti distincte. Scriitorul face parte din ceea ce scrie. Intr-un fel sau altul.
July 29th, 2009 at 6:35 pm
Cu toate ca fiecare cititor intuieste cerinta acestor intrebari, in ele e prezenta o doza de ambiguitate, care face dificil de dat un raspuns coerent. Ma refer aici la distictia “autobiografic - biografic”. Biografia este expunerea vietii unei persoane de catre alta persoana, in timp ce autobiografia este imaginea despre propria viata transpusa artistic intr-o lucrare literara (daca tot l-ati dat exemplu pe maestrul Marquez, ma voi referi si eu la domnia sa; astfel, “A trai pentru a-ti povesti viata” este un roman autobiografic, in timp ce “O viata” de Gerald Martin este o biografie).
Acum, biografic contaminat de fictiune e de dorit sa nu existe. Probabil ca daca o biografie ar fi contaminata de fictiune, n-ar mai aparea sub aceasta lumina, ci ar avea alta directie.
Sunt sigura ca intrebarea dvs. s-a referit, insa, la elementul autobiografic. Cred ca cele doua concepte despre care vorbim in acest moment - autobiografic, respectiv fictiune - se intrepatrund cel mai frumos in arta literara. De fapt, nu ele se contopesc, nu conceptele, ci gandurile de “acum si aici” cu gandurile de “atunci si acolo”, de dincolo…ale celui care isi propune sa le prinda, sa le dizolve si sa dea nastere, folosindu-se de acest “du-te - vino” dintre lumi, unei creatii literare. Conceptele concrete sunt instrumentele de care ne ajutam pentru a le putea organiza intr-un anumit fel, utile mai ales criticilor literari, care se straduiesc sa ofere o imagine cat mai bine conturata a operelor pe care le studiaza. Deci, nu. Nu cred ca exista o granita clara intre cele doua, daca ne referim la nivelul cel mai profund, cel al actiunii de concepere, de scriere efectiva. Granita apare in momentul in care in mintea scriitorului se produc transferurile, de la un personaj la o persoana…de la un eveniment real la unul cunoscut doar de simturi, nestiut inca de limbaj. Marquez, de exemplu, pornea in drumul spre personajele sale fabuloase de la imagini. Imagini din copilarie, in special. Asadar, mai ales initial, granita e foarte slab perceptibila.
Fictiune pura? La fel ca si mai sus…nu. Probabil se tinde catre asa ceva, probabil romanele science-fiction, probabil cele ale lui Stephen King, desi…sincer, nu inclin inspre a fi de acord. Cred ca exista momente in care scriitorul este “furat”, simte ca lucrurile “ii vin” de undeva; poate ca ele nu se leaga, aparent, de nimic. Dar stimulii exteriori sunt infiniti…Iar puterea noastra de intelegere…finita.
“Are rost deosebirea dintre biografie si fictiune?” Este greu de dat un raspuns, pentru ca nu vad cum ar arata literatura universala fara acesta distictie. Pur si simplu nu reusesc sa o cuprind intr-o imagine. Dar incerc sa raspund.
Cred ca da, are rost. In primul rand, scriitorul are dreptul la aceasta delimitare. Este important ca o persoana, cu rol de creator al propriului univers, in cazul acesta - univers literar - sa-si pastreze intacte celelalte roluri (familial, social etc). In caz contrar, ele ar interfera si ar duce la o posibila deteriorare a activitatii creatoare. Ca si cititor, recunosc ca sunt stapanita de o curiozitate mai mare atunci cand aflu ca un roman pe care doresc sa-l citesc are elemente autobiografice. Dar imi place si sa descopar singura, sa realizez legaturi cu alte scrieri ale aceluiasi autor…etc.
Ulterior creatiei, cartile au nevoie de o ordine. La fel ca si noi, in lumea in care am fost “adusi” la un moment dat. Suntem particele din Univers, dar trebuie sa ne delimitam cumva unii de alti si noi de noi insine, in alte timpuri. Deci, da, are rost.
July 29th, 2009 at 8:08 pm
Intrebata, la un moment dat, care este jocul dintre autobiografie si fictiune in romanele sale, scriitoarea Claudia Golea a raspuns (foarte sugestiv, zic eu, pentru discutia de fata): “nici eu nu stiu prea bine unde incepe si unde se termina fictiunea. ” In opinia mea, cred ca prin simpla pozitionare in unghiul din care privim si ne povestim amintirile aducem biografia in fictiune… Si-apoi, intervine si stilul, care transforma totul in roman… Eu, personal, refuz sa fac distinctia intre fictiune si biografie, pentru ca cele doua laturi se “inspira” una din cealalta!
July 29th, 2009 at 8:33 pm
Citind întrebările dvs, mi-a venit în minte cartea lui Gunter Grass “Toba de tinichea”, un exemplu clasic pentru raportul realitate-ficțiune și pentru dilemele ce le ridică. Cred că ficțiunea reprezintă o recreare a lumii, un amestec de minciună si adevar. Uneori ficțiunea arată partea neștiută a lumii. Așadar, nu cred că există ficțiune pură, dupa cum nu există biografie necontaminată de ficțiune. Biografia oferă o variantă distorsionată a ceea ce a fost odată, căci filtrul amintirii redenumește sentimentele si evenimentele, iar tehnica literară le plasticizează.
La intrebarea intrebarilor, raspunsul meu este “da” pentru lectorul care este interesat de viața scriitorului-om și dorește să i se traseze o cale de interpretare, și “nu “pentru lectorul care apreciaza opera in sine. Spre exemplu, Gunter Grass ca om este condamnabil, dar opera sa ,pentru care a obtinut premiul Nobel, este uluitoare.
July 29th, 2009 at 10:34 pm
Istoria unui gind: cred ca asa poate fi descompus gindul care sta intre “biografic” si “fictiune”, cel care ar trebui sa se incline intr-o parte sau in alta:
1. doar prin faptul ca viata e trecuta in cuvinte, ca e “suportata in cuvinte” cred ca avem de-a face cu altceva, cu o noua existenta, una oricum fictionala.
2. biograficul poate fi povestit in mai multe feluri. tocmai prin asta el e “de mai multe feluri”. asta inseamna ca adevarul (povestirea unei vieti) poate fi spus “si altfel”, ceea ce … e literatura.
3. biografic si autobiografic, raportat la fictiune, cred ca se confunda. e vorba de ceea ce apartine, in exclusivitate, unei vieti.
4. Biografia este, TOTDEAUNA, trecutul, AMINTITUL, AMINTIREA DE SINE. Dar aceasta amintire se schimba de la an la an, ba chiar de la o zi la alta la cei care traiesc patologic in amintire. Aceleasi intimplari, de la o perioada la alta, sint puse pe seama a altceva. Cumva ti se pare o iubita de la 15 ani la 18 ani, si cu totul altcumva ti se pare acum, la … 89 de ani
5. Dictionarul in care iti pui povestirea de sine se schimba de la an la an, de la o zi la alta. Tu, ca povestitor, ca romancier, te schimbi de la o zi la alta, odata cu biografia ta. Trecutul nu e fix, nu e TRECUT, NU A TRECUT, TOT TRECE, tu insuti iti tot schimbi, iti tot reglezi definitiile cuvintelor in care incerci sa-ti incapi viata.
July 31st, 2009 at 3:38 pm
Fictiune sau biografic. Biografic sau fictiune. Pentru mine biograficul este acelasi lucru cu implicatia autorului in ceea ce scrie , sentimentele lui , toate trairile , atitudinea lui fata de ceea ce scrie . Oricat ar incerca orice autor sa fie obiectiv , nu va reusi niciodata acest lucru in totalitate , deoarece ,ca oameni, avem cu totii tendinta de a fi subiectivi in tot ceea ce facem , cu atat mai mult un scriitor are tendinta de a fi subiectiv fata de opera sa , fata de fiecare personaj caruia i-a dat viata , fata de fiecare loc pe care l-a construit cu propria imaginatie , fata de fiecare dialog pe care si-a pus amprenta.
Biograficul , deci sentimentele patrund , chiar si fara voia autorului in operele sale , chiar daca acesta nu relateaza o intamplare din viata lui si totul e imaginar.
In biografic patrunde deasemenea fictiunea , caci autorul , tot prin subiectivitatea lui , se vrea a fi un alt personaj , unul mai bun , unul ale carui calitati sunt mai accentuate decat ale autorului insusi .
In concluzie rostul numirii acestor doua : fictiune si biografic este numai acela de a diferentia opera in care este mai mult biografic de aceea in care este mai multa fictiune.
August 3rd, 2009 at 12:09 am
Ca în tot și-n toate, nu există puritate dar există lucruri pure 97%. Și există tentative de obiectivare, în măsura în care o amintire poate fi istorisită așa cum era. Pentru că există tendința de a exagera anumite aspecte sau de a le selecta doar pe cele “favorabile”, dar într-un fel tocmai trecerea timpului mi se pare că ar trebui să mai estompeze aceste porniri. În concluzie, există posibilitatea de a te apropia de biografic cât mai obiectiv. (Ăsta a fost felul meu de a spune “există biografism” cu jumătate de gură)
Treaba nu-i simetrică. În timp ce poți să te așezi și să spui “hei, acum n-o să mai înfloresc, o să scriu cum am trăit faptele”, nu prea ai cum să încerci să scoți influența anumitor întâmplări, atitudini, tipuri umane întâlnite. Și nu ar avea rost, invariabil scriitura pornește de la elemente din experiența de viață a autorului, deci iată o mare legătură cu faptele biografice. Poate fi subtilă, aproape invizibilă, ca în SF, dar dacă ar lipsi cred că ar ieși ceva destul de nenatural. Ca dovadă, și tendința tinerei generații de a scrie lucruri cu o doză prea mare de biografism, de a fi mai mult martori decât creatori. E cel mai ușor, e la îndemână și e punctul de pornire logic.
Distincția e confuzantă pentru cititor. Eu am tendința de a încerca să deslușesc cât e biografism și cât e invenție într-o carte, pe când ar trebui să mă concentrez la melanj și la imaginea de ansamblu. Cred că distincția ficțiune-biografism e mai curând utilă cititorului, ca un mod de a realiza un dialog între experiența sa de viață și ce ar fi putut fi, ca autoanaliză, ca o trecere de la propria experiență la trăiri general umane.
Și ca o paranteză tehnică, marginea stângă a textului se încalecă cu poza lui Marquez pentru mine (sunt pe firefox 3.5, linux).
August 3rd, 2009 at 12:12 am
Ptiu, ptiu, ptiu. “Cred că distincția ficțiune-biografism e mai curând utilă cititorului”. Am vrut să spun “scriitorului”. Pardon, ar trebui să citesc mai atent înainte să apăs submit.
August 3rd, 2009 at 8:45 pm
Poți să scrii o pagină fără să respiri, fără să fii afectat de vagi senzații de sete, foame, înțepături în diverse părți ale corpului, poți să construiești un personaj fără să te gândești că la un moment dat l-ai cunoscut pe X care avea nasul cârn și era un pic sâsâit, și să unești trăsăturile individului respectiv cu cele ale altuia, snob și cu o puternică înclinație spre alcool? Poți oare să te detașezi de tot ce știi, de ce-ai acumulat de-a lungul vieții tale, și asta numai pentru a da naștere unui univers de care nici măcar tu nu ai habar înainte de a-l zămisli din cerneală, hârtie și minte?
Îmi place să cred că ficțiunea care iese din munca unui scriitor este ca opera unui sculptor. Dai cu dalta, șlefuiești, te dai înapoi să mai privești o dată, iei o daltă mai mică și iar șlefuiești, aștepți să se întunece ca să vezi altfel profilul, și tot așa… Cert este că povestea era în blocul de piatră înainte ca tu să te apuci efectiv de muncă. Modul în care ea este adusă la suprafață ține de talentul și știința „sculptorului”. Talentul vine de la Dumnezeu, dar știința înseamnă, în mare parte, acumulare și experiențe (trăite, citite, imaginate, visate etc.). Așa că, în orice operă de ficțiune, se va găsi un amănunt, chiar dacă în unele cazuri, infim, din viața scriitorului. Apoi, biografia e un lucru, ficțiunea e altceva. Cauți biografie ca să afli realitate, citești ficțiune cu acceptarea faptului că întâmplările pot fi într-o legătură șubredă cu realitatea.
August 5th, 2009 at 7:11 pm
Am privilegiul de a fi citit raspunsurile celor dinaintea mea si mi-am amintit de discutiile pe tema biografie vs. fictiune de la filo, de bibliografiile pentru teoria literaturii. Trebuie sa recunosc ca nici un seminar nu a fost atit de interesant (cel putin pe vremea mea…) precum comentariile pe care tocmai le-am citit.
Pentru mine, legatura dintre fictiune si biografie nu e deloc statica, nu caut vreun procent de real (biografic, istoric) in fictiune sau invers. Cind citesc un text literar, ma las calauzita intr-o lume cu propriile ei reguli, sunt fascinata sa o descopar pe ea ca atare, fara sa disec cit e biografie, istorie reala, lecturi asimilate, critici favorabile etc. Ma intereseaza mozaicul complet, nu adun bucatelele intr-un buzunar al mintii ca sa dau vreun verdict despre materiile prime folosite de scriitor.
Intr-o biografie bine scrisa (ceea ce presupune nu doar o documentare serioasa din partea biografului, dar si o traire intru spiritul celui despre care povesteste) regasesti o literatura de cea mai buna calitate. Pentru ca, din punctul meu de vedere, problema nu e distinctia dintre biografie (inclusa in categoria non-fictiunii) si fictiune, ci distinctia dintre ceea ce e si nu e literatura.
Dinamica fictiune/non-fictiune creeaza literatura, fie ca o numim roman sau biografie, istorie a literaturii sau poem in proza. Instrumentele si denumirile si diferentele sunt necesare pentru critici, pentru teoreticieni. Pentru scriitori si cititori conteaza doar literatura si aventura pe care o presupune orice text bine scris.
August 23rd, 2009 at 12:58 pm
Un zambet din toiul lecturii. Julian Barnes despre o posibila biografie a sa: “O amica, autoare de biografii, si-a propus sa adopte o viziune de perspectiva si sa-mi scrie o cronica a vietii. Dar sotul ei a obiectat, caustic, sustinand ca se va dovedi o lucrare deosebit de scurta, caci toate zilele mele nu se deosebesc cu nimic intre ele. Versiunea lui suna cam asa: “Trezit. Scris carte. Iesit, cumparat sticla de vin. Venit acasa, gatit cina. Baut vin.” Am sustinut imediat aceasta versiune de Viata pe Scurt. La fel de buna ca oricare alta; la fel de adevarata sau neadevarata ca oricare alt text mai lung. Faulkner spunea ca necrologul unui scriitor ar trebui sa fie: “A scris carti, pe urma a murit.”"
August 24th, 2009 at 8:10 am
@Ana: dar ce a facut el din/cu/prin viata lui Flaubert! sau mai degraba altfel: cum a reusit sa ajunga la viata lui Flaubert! a plecat de la scrisori, de la carti nescrise, de la “urme” altfel … nefolositoare. ar fi destul de incitant sa vezi pe cineva ocupindu-se cu pasiune de viata altcuiva, o viata orientata spre o alta viata, iubirea de aproapele inexistent … ma rog, aberez, dar e vorba de o pasiune la mijloc careia ar trebui sa-i fie dedicat/gasit/construit un nume.
August 24th, 2009 at 11:27 am
@mihai: da, ai dreptate in ce spui. de altfel, o sa vezi ce face Barnes din propria viata, din propria familie in ultima lui carte, Nothing to be Frightened of (in romana va aparea in curind cu titlul Nimicul de temut). povesteste la un moment dat de o perna din piele umpluta, asa cum a descoperit mai tirziu, cu farime din scrisorile de amor ale parintilor lui. biografia, ca o perna cu frinturi de texte personale pe care se asaza tot felul de neaveniti. imi place sa cred ca recuperarea prin fictiune a unei existente ii reda acea stralucire vie pierduta indaratul documentelor prafuite.
November 27th, 2009 at 11:08 pm
Cred ca N. Manolescu se referea la faptul ca ,,tinerii” autori nu isi dau in nici un fel silinta sa transforme in fictiune faptele relatate. O transcriu tel quel, fara sa se joace putin de/a ,,conventiile literare”.
Pe de o parte, ei cred ca, prin simplul fapt ca scriu, scrisul se transforma in literatura. Dar nu e chiar asa, pentru ca literatura presupune mult mai mult.
In al doilea rand,vor sa dea impresia de viata, vor sa demonteze imnesa, greoaia scena care despartea cititorul de lumea fictionala in realism, naturalism etc Acesta este o atitudine de salutat atata vreme cat ei iau literatura in serios, adica, pe langa biografie, recurg si la fictiune.
Acum intrebarile:D
Nu cred ca exista fictiune fara nici o legatura cu viata autorului, pentru ca el traieste viata sa, nu pe a altora. Exista, cel mult, aceea detasare obiectiva, folosirea perspectivei extradiegetice, dar asta nu inseamna ca autorul nu isi ,,literaturizeaza” ideile.
Nici biografie fara putina fictiune nu exista, pentru ca memoria este un instrument alunecos, care scapa printre degete si, la drept vorbind, are tendinta sa orneze trecutul(chiar daca e un timp trecut de 5 min sau 5 ani, e perceput mereu dintr-o perspectiva diferita de aceeasi persoana) cu fel de fel de bucle si labirinturi.
Si intrebarea intrebarilor:
depinde ce intelegem prin biografie/
intr-un fel isi scrie biografia un scriitor, altfel un om de stiinta, nu?
biografia este un gen literar atata vreme cat respecta unele conditii
da,este necesar
November 28th, 2009 at 7:42 pm
asociatii logice:
le transcriu (faptele traite)
pe de o parte…..pe de alta parte
in primul rand….in al doilea rand
si literele in ordinea corecta:
imensa
mea culpa
December 3rd, 2009 at 5:21 pm
MANOLESCU, NENE! SA VEDEM CINE A INDOBITOCIT TINERII:
MANOLESCU: „Progresul cunoașterii artistice nu e străin astfel de dezvoltarea societății. Asemeni celorlalte forme ale conștiinței sociale, arta reflectă lupta de clasă, participă la ea.“
“23 august 1944 a avut urmările cele mai profunde în literatura pusă în fața unor probleme umane nemaicunoscute, a unui peisaj social și moral cu totul deosebit. Arta, hrănită secole întregi din negare, devine un mod de a afirma noul umanism socialist. Factorul hotărâtor al revoluționării literaturii noastre este Partidul, chiar numai pentru faptul că avangarda marxist-leninistă a clasei noastre muncitoare e arhitectul structural prefacerii sociale și politice, al unei noi realități, al unui nou tip uman, mult mai evoluat, care pune scriitorilor probleme noi, mult mai complicate… Întregul nostru front scriitoricesc a înțeles că literaturii noastre îi revine - așa cum spunea tovarășul Gh. Gheorghiu-Dej la Conferința pe țară a scriitorilor, în cuvântarea din 24.I.1962 - misiunea de mare răspundere de a contribui prin toată forța ei de înrâurire la formarea și dezvoltarea conștiinței socialiste, la formarea omului nou, a moralei socialiste…”
“Partidul i-a ajutat pe scriitori să înțeleagă ce rol le revine în viața socială, în lupta pentru construirea și desăvârșirea socialismului, aportul pe care îl pot aduce la făurirea și dezvoltarea conștiinței socialiste și la distrugerea vechii mentalități.”
MANOLESCU, 1981, direct lui CEAUSESCU: “Literatura realist-socialistă este, prin natura ei, o literatură a valorilor etice, surprinzând mutațiile profunde, determinate în conștiință de ideea socialismului… Înzestrați cu conștiința științifică a realității, scriitorii noștri reflectă cu perspicacitate desăvârșirea făuririi construcției noi, socialiste, reflectă chipul omului nou, constructor al societății viitorului. Acesta este în primul rând muncitorul comunist. E o mare cucerire a literaturii noastre contemporane zugrăvirea acestui erou al revoluției”[5]
„Domnia Voastra, de multe ori, ne-ati spus, ne-ati aratat ce se cere de la literatura, ce ar trebui sa fie aceasta literatura.
„Domnia Voastra ati instaurat legalitatea, dar ati lichidat si un anumit monopol care a existat pana in anii 50, si nu numai pana atunci, si care tindea sa imparta pe scriitori in doua, cei care erau cu literatura si cei care erau impotriva partidului. Ceea ce as numit eu «Politica Ceausescu» a fost tocmai lichidarea acestor «drepturi» de obicei ale unor uzurpatori, a unora, foarte putini, de a se erija ca adevarati iubitori de tara, a iubirii de partid. Acestia, foarte putini, uita ca scriitorul adevarat, sau mai bine-zis, este scriitor adevarat cu conditia sa fie un scriitor adevarat! Aceasta a doua parte afirmatiei mele izvoraste din declaratiile facute de acestia, foarte putini, in diferite ocazii si care au creat un mare loc pentru impostura, pentru veleitarism. Nu mai este nevoie sa spun de climatul necritic care are loc in viata literara, climat care trebuie – cred eu – cat se poate de repede sa fie discutat, analizat, inlaturat pentru ca, altfel, in relatiile dintre literatura si viata literara sar putea intampla ca aceasta admirabila literatura, pe care o stim de 15 ani incoace, care se situeaza la nivelul cel mai inalt al creatiei artistice romanesti, sa inceapa sa suporte tot mai greu presiunile care apar si, totodata, sa apara tot mai putine creatii bune bune, sa apara o anumita oboseala a scriitorilor din cauza acestor campanii, si in mod deosebit la scriitorii mai tineri . Va multumesc, tovarase secretar general, ca m-ati ascultat.”
December 4th, 2009 at 9:42 pm
Fictiunea este bazata pe o traire, o amintire o intamplare auzita , fiind o realitate trinsfigurata , plasmuita .
Inca de la inceput oamenii au cautat sa scrie despre ceva perfect , au creat elfi , vampiri , spiridusi - creaturi nemuritoare , frumoase , impunatoare , care nu cunosc frigul , foamea sau durerea . Dar le-au adaugat o urma de umanitate , tocmai prin inocularea unor defecte, unor trasaturi de caracter urate , triviale , precum ura , invidia , gelozia, tradarea si minciuna ,iar oamenii s-au dedicat treptat evidentiarii defectelor , nu calitatilor , a acestor caracteristici care ne fac oameni .
Intr-o astfel de lucrare , puteti spune ca minciuna dintre personaje nu are la baza refularea unei frustrari traite? Intr-o carte autobiografica puteti spune ca autorul nu a incercat sa ii dea creatiei panta pe care ar fi dorit sa o ia inca de la inceput ? Sa modeleze unele aspecte , sa traiasca anumite experiente pe care nu si le-ar fi putut permite in viata reala ?