Îi plac Raymond Carver, Charles Bukowski, John Fante și Richard Brautigan.
Este un fervent ascultător de muzică. Cu totul speciale sînt lucările camerale ale unor compozitori din secolul XX precum Bela Bartok, Samuel Feinberg, Alfred Schnittke, Alexander Mosolov, Nikolai Roslavets.

RevistaScriitorului: Cînd te-ai apucat să  scrii? A avut vreo legătură  cu studiile filosofice? Te-ai apucat să  scrii ca să-ți poți expune ideile, sau aveai povești de spus?
Bogdan Varvari: Nu pot identifica un moment precis în care am început să scriu. Și apoi, sunt convins că orice cronologie care identifică un astfel de moment se naște doar din nevoia de mistificare a autorului ei. Probabil că studiile filosofice îmi influnțează modul de a scrie, însă mai degrabă la nivelul problematicii decât al stilului. Cât despre binomul „idei – povești”, nu cred că funcționează în cazul meu. Nu am nici idei (la urma urmelor, oamenii care au idei se pot număra pe degetele unei singure mâini de-a lungul unui secol), și nici nu știu să spun o poveste. Ce urmăresc eu e să construiesc o situație care să sugereze o anumită stare sufletească.

R.S.: La scriitorii pe care îi admiri, ce-ți place, de fapt? Ce face ca literatura lor să te atragă?
B.V: La Carver îmi place mai ales discreția, felul reținut și sobru în care se apropie de cele mai cumplite drame, fără a le explica și fără a-și compătimi vreo clipă personajele. La Brautigan interesant e cum reușește să creeze imagini verosimile și consistente folosindu-se de propoziții aparent absurde. Bukowski m-a cucerit prin cinismul lui candid. Cât despre John Fante, el e un fluviu, un cutremur, o tornadă, un fenomen natural mai mult decât un scriitor.

R.S.: Ai un volum pregătit de proză scurtă? Scrii la un roman?
B.V.: Mai am câteva povestiri, insuficiente însă pentru a alcătui un volum. Scriu foarte rar literatură, interesul meu prim constituindu-l, totuși, filosofia. Cât despre roman, nu am destul umor ca să mă înham la o astfel de corvoadă.

R.S.: Ai intrat în legătură cu vreo editură? Cum a fost contactul?
B.V.: Da. Contactul a fost delicat și prudent, ca acela dintre un fir de iarbă și un tentacul de melc.

R.S.: Ești prins cumva în viața literară a orașului?
B.V.: Nu, deloc. Am un prieten scriitor ale cărui sfaturi m-au ferit de o asemenea calamitate.

R.S.: Ce așteptări ai de la revistascriitorului.ro, ce altceva ar trebui, care sînt lucrurile pe care ai insista mai mult?
B.V.: În general sunt conservator și cred că expresia „schimbare în bine” e o contradicție de fond. Oricum, din ce am văzut, revista voastră are o ținută elegantă și o atitudine deschisă. La nivel de sugestie, poate că ar trebui să le acordați și poeților un loc în cetate: o lună premiul să se acorde pentru povestire, cealaltă lună – pentru poezie.Posturi similare:

• Eugen Istodor: „Scriu pentru că altceva nu prea știu să fac.”
• Interviu Ștefana Czeller
• Interviu Paul Cernat
• Interviu Claudiu Komartin
• Pauza dintre vene, cu Miruna Vlada

Cărți publicate: Interviuri contra naturii (interviuri cu oameni politici), Nemira, 1997;  Oameni cu care aș muri de gît (interviuri cu oameni simpli), Nemira, 2000; Viețașii de pe Rahova, Polirom, 2005 și 2008; Cartea vieții mele, Polirom, 2007; Dicționarul ideilor fixe. După 20 de ani, Polirom, 2009. Este membru al Uniunii Scriitorilor, din 2008.

Dorina Tătăran: De ce scrii? Pentru cine? Pentru tine, pentru alții, simți nevoia, de ce? Care a fost momentul în care ai hotărît că asta vrei să faci, să scrii?
Eugen Istodor: Mi-am dat seama că altceva nu prea știu să fac. Nici de scris nu-s mulțumit, dar îmi iese. Să repar o clanță nu știu. Să repar mașina nu știu. Nu știu decît să scriu. Dacă sînt lasat de capul meu, o iau razna. Așa că numai timpul mă învață să scriu. Las timpul să treacă peste scris și apoi reiau și nu-mi place. Și nu-mi place și pentru că… nefiind în stare de ficțiune, o ard pe reportaj, iar reportajul, fiind o stare, e trecător. Azi așa ai simțit, cuvintele te-au ajutat să treci strada. Tare mici sînt. E singura chestie stăpînită, asta trecătoare, dar lucrul ăsta nemulțumește pe termen lung. Nu dă durabilul. E vina cuvintelor din mine, nu a speciei. M-am și apucat de scris ca să uit să scriu. Scriam aberant, așa că am dat-o pe jurnalism.

D.T.: Cînd scrii mai ușor, cînd ești liniștit, mulțumit sau cînd te enervezi, te revolți? Ce te inspiră?
Eugen Istodor: Pe tihnă, dar după ce m-am neliniștit tot. Orice mă inspiră. O burtă, un fir de iarbă, un scărpinat. Doar scriu reportaj, nu?

D.T.: Pe Revista scriitorului sunt cîteva discuții referitoare la scris. Una dintre teme era unde scrii, cînd, dacă ai timp destul, dacă jobul și goana zilnică te distrag? Dacă ai anumite tabieturi legat de scris…
Eugen Istodor: Singur, după ore de tihnă și izolare. Eu cu creierul meu, cu mucii mei.

D.T.: Îi citești pe tinerii scriitori de la noi? Ai vreunul preferat?
Eugen Istodor: Filip Florian îmi place. În rest, citesc destul tineret. Tot ce-mi pică-n mînă.

D.T.: Poți trăi din scris? În România.
Eugen Istodor: Nu poți trăi din scris. Eu nu pot. Cred ca Liiceanu, Patapievici, Cărtărescu, încă vreo 2-3 pot trăi din asta. Bravo lor. Eu nu pot. Nu se face reclamă destul, nu e vad destul, nu mă pricep.

D.T.: E ușor să publici la noi?
Eugen Istodor: Pentru mine n-a fost simplu. Dar nici nu mă plîng. Am început cu interviuri de ziar băgate la carte. N-au mers la o editură, am mers la alta. A mers acolo. Și cam așa a fost cu vreo trei cărți, pînă cînd Polirom m-a publicat. Ultima carte, Dicționarul ideilor fixe, a fost o nebunie. Am scris în timp ce se tipărea, aproape. De asta îmi place Poliromul. E om cu mine.

D.T.: Ce recomanzi celor care se apucă de scris?
Eugen Istodor: Să citească mai mult decît scriu. Să ardă prima carte cu talent.

D.T.: Ce reproșezi editurilor?
Eugen Istodor: Sînt destui încuiați prin edituri, ce să faci, te trezești din iubitor, funcționar. Mori, încet-încet.

D.T.: Crezi că sînt necesare cursurile de așa-zis creative writing? Sau crezi că e suficient talentul, nu ai nevoie de prostii din astea?
Eugen Istodor: Băi, nu cred în prostii d-astea. Dar ce-i de făcut? Lumea scrie multe pe rețete. Rețetele belesc ochii cititorului.

D.T.: Există vreun scriitor care te-a influențat? Pe cine admiri? De la noi sau de aiurea. Un scriitor despre care să zici: Dom’le, aș vrea să pot scrie ca el!
Eugen Istodor: Unamuno, Thomas Mann, Marquez, Boccaccio, Dante.

D.T.: Ce literatură îți place mai mult: britanică, sud-americană, francezii…
Eugen Istodor: Amestec. Sînt varză.

D.T.: La care carte ai lucrat cu cea mai mare plăcere?
Eugen Istodor: La toate. Și pe toate le-am uitat.

D.T.: Crezi că poți scrie și altceva decît pînă acum? Un roman de dragoste, de exemplu. Unii spun că e desuet, dar nu e, la urma urmei, face parte din viața de zi cu zi. Ce poveste de dragoste ți-a plăcut cel mai mult?
Eugen Istodor: Don Quijote și Dulcineea.

D.T.: Care e ultima carte citită?
Eugen Istodor: Una recitită. Unamuno, repovestirea lui Don Quijote.

D.T.: E important un premiu literar?
Eugen Istodor: Sigur. Sigur.

D.T.: Contează cît e biografie și cît e ficțiune într-un roman?
Eugen Istodor: Nu. Nu contează. Literatura e să te arunce cu capul în nori, ce contează racheta?

D.T.: Te-ai gîndit vreodată să pleci din țară?
Eugen Istodor: Nu. Nu pot.

D.T.: Mai crezi în presă?
Eugen Istodor: De ce nu? Povestea e că sînt prea trecut ca să impun ceva.

D.T.: Ce te vezi făcînd dacă n-ai mai scrie? Nici presă, nici literatură.
Eugen Istodor: Fac și vînd pîine.

D.T.: Fă o conexiune între cărțile tale și muzici. Cu ce se leagă bine scrisul tău?
Eugen Istodor: Nouvelle Vague, plus Brun, plus Armstrong, plus Cohen, plus interbelic românesc și muzică de mahalale.

D.T.: Lucrezi la ceva acum?
Eugen Istodor: Nimic, nimic, nimic, Și sînt gol, gol, gol.Posturi similare:

• Ai ce, dar nu ai unde și cînd
• Bogdan Varvari- NOTĂ BIOGRAFICĂ
• Stil, substantiv (1. Rămâi în culise)
• Interviu Ștefana Czeller
• Doi copii ca „două sfârșituri de lume”: Unde mergem, tati? de Jean-Louis Fournier

1. Scrii doar SF sau abordezi și alte teme, zone?

2. Care sînt autorii pe care îi apreciezi cel mai mult? Sînt aceiași cu cei de la care, ca meșteșug, ai învățat cel mai mult? (români/străini)
E greu de făcut o listă. Sunt foarte mulți, atât români cât și străini.  Cei precum Jules Verne și H.G. Wells m-au fermecat prin puterea lor de anticipație, de a inventa concepte și mașinării nebunești atunci, dar care astăzi au devenit sau ar putea deveni realitate. Stephen King este extraordinar prin felul în care știe să stârnească temerile noastre în doar câteva rânduri, creând parcă din nimic spaime și imagini care ne rămân înscrise în minte pentru ani. Sunt scene din «Shining» care și acum, la mai bine de un deceniu după ce am citit-o, tot mă fac să tremur. Frank Herbert, un alt monstru sacru, este autorul unei construcții extraordinare prin felul cum întinderea în timp și spațiu e dublată de grija față de orice amănunt, prin felul în care împletește atâtea elemente științice cu imagini și creturi fantastice, dar și cu drame și dileme general umane.
Dintre autorii ruși, deși poezia nu e preferata mea, pe primul loc sunt Pușkin și Anna Ahmatova. Apoi, reintrând în sfera prozei și a fantasticului, vin Leonid Andreev și frații Strugațki.
Sigur, în facultate am făcut analiză pe text, am studiat istoria și teoria literaturii, ca orice filolog în devenire. Dar atunci nici prin gând nu-mi trecea că îmi voi încerca la rându-mi puterile în literatură. Mă așteptam să devin profesor. N-am predat nici măcar o oră, am ajuns ziarist și asta, cred, mi-a schimbat hotărâtor viața…
Oricum, nu cred că am citit vreodată o carte sf/fantasy/horror cu gând să învăț din ea cum să scriu. E posibil ca, inconștient, să fi adunat din fiecare volum care m-a marcat ceva pentru fibra mea scriitoricească. Totdeauna însă am considerat că modelul american al construcției de sine ca autor de succes doar urmând învățăturile unui guru, al deprinderii scrisului ca meserie, are o hibă. Poți învăța așa anumite tehnici care să-ți îmbunătățească scriitura, dar nu poți învăța să scrii. Asta trebuie să vină din tine.

3. Care e tematica de care te simți cel mai mult atrasă?

Fiind de formație umanistă, totdeauna am gustat mai puțin partea hard a sf-ului, aglomerarea de informație științifică. Prefer personaje de care să-mi pese, conflicte și întâmplări în care să mă pot regăsi, schimbări la nivelul societății determinate de fenomene ce se pot întâmpla și mâine. Am avut mereu o slăbiciune pentru poveștile apocaliptice și postapocaliptice, dar și pentru o intrigă polițistă de școală veche, în care nu împușcăturile sunt totul. Îmi place și o umbră de zâmbet, de haz de necaz, pe seama altora ori a noastră. Mai ales a noastră, fiindcă autoironia pare să fie singura plăcere onestă care ne-a rămas. De fapt, multe dintre relele omenirii au venit, zic eu, din faptul că s-a luat prea în serios.

4. Ce-ți dorești de la scrisul tău? Ce îți aduce în plus scrisul, ficțiunea?

E o întrebare grea. Scrisul mă face să mă simt împlinită. Nu aș putea opri cuvintele când își caută drumul afară din mintea mea nici dacă aș vrea. Am debutat târziu (nu vorbesc despre hârtia de ziar, ea mi-a înghițit literele preț de zece ani deja, dar viața lor e scurtă). în proză, a fost ca o explozie. Parcă se adunaseră toate poveștile astea și nu mai încăpeau, trebuia să iasă la lumină. Sigur că mi-aș dori să pot trăi din asta, dar e un vis în România. Așa că mă mulțumesc să aflu că, măcar din când în când, istoriile mele ajung la cititori și, poate, le plac.

5. Domnul Băsescu, prin intermediul nostru, ți-a trimis și el o întrebare: Ce ai făcut, mai exact, la Moscova? Ai fost cu Mircea Geoană? Cît te-a ajutat experiența rusească? Ai și o legătură aparte cu literatura rusă?

La Moscova am ajuns după primul an de facultate, la Universitatea “Cuza” din Iași. Eu și o colegă de la Rusă-Română am fost trimise pentru cinci ani, la studii. Exista un acord de schimb de studenți, mai erau acolo băieți și fete de la noi, dar și mulți alți străini – coreeni, arabi, japonezi, europeni, africani…
Dincolo de ținuta academică extraordinară a Universității « Lomonosov », Moscova e un mediu cultural extraordinar. Numai câte teatre sunt, chiar și în cel mai obscur cartier! Ca să nu mai vorbim despre muzeele extraordinare sau faptul că însuși metroul e o operă de artă în sine. Deși primul lucru pe care l-am văzut în oraș a fost, inevitabil, Piața Roșie, apoi mumia lui Lenin. Sigur, ca experiență de viață înseamnă foarte mult să trăiești cinci ani într-o altă țară, să înveți, să îți cumperi de mâncare sau de îmbrăcat în altă limbă, să te duci la cinema și să vezi un film dublat în acea limbă, până și la un parc de distracții să-i auzi pe ceilalți cum strigă în rusește, în montagne russe… Toate astea te învață să stai pe picioarele tale, afli ce poți și ce nu, ai încredere în tine aproape în orice situație. Dar nostalgia asta a depărtării te face și să-ți iubești cu adevărat țara, oricâte păcate ar avea.
Au fost și momente aproape suprarealiste. Ca acela de a învăța greaca veche în rusește ori de a ști că ai examen în preajma Crăciunului nostru (la ei e pe stil vechi, în ianuarie). Dar, dincolo de ele, orice studenție e, probabil, perioada cea mai frumoasă din viața cuiva. Așa că voi avea întotdeauna o legătură aparte cu spațiul rus, cu tot ce înseamnă el din punct de vedere cultural – literatură, pictură, teatru, cinematograf…Posturi similare:

• Interviu Paul Cernat
• Eugen Istodor: „Scriu pentru că altceva nu prea știu să fac.”
• Interviu Claudiu Komartin
• Bogdan Varvari- NOTĂ BIOGRAFICĂ
• Pauza dintre vene, cu Miruna Vlada

Debut în volum

Inclusa in antologiile:

• Generatia 2000 (ed. Pontica, 2004) coordonata de Marin Mincu, antologie de poezie contemporan.

• PIJA 2005 Contes et nouvelles. Recueil de textes laureats (editura Le Grand Miroir  Bruxelles, prefata de Chantal Myttenaere, antologie de povestiri)
• Antologia tinerilor poeti lansata de revista Versus/m în cadrul proiectului ZOOM România 2007 al Festivalului International Primavara poetilor, coordonata deLinda Maria Baros
• Caietele colocviului, poezie, antologia realizata in cadrul Colocviului Tinerilor Scriitori, Cluj, mai 2007.
• La neagra, poezie, antologiaTaberei de Creatie de la Savarsin, noiembrie 2007

Al doilea volum de poezie Pauza dintre vene, editura Cartea Romaneasca, 2007.
Blog: www.mirunavlada.wordpress.com

Adrian Blaj: Privind retrospectiv, ce sentimente va trezeste acum debutul dvs. oficial  in literatura romana?

Miruna Vlada: Multa nostalgie. In nici un caz nu resentimente sau rusine. Majoritatea lectorilor volumului meu de debut Poemextrauterine au privit exclusiv din prisma varstei mele biologice (nefasta, cum s-a dovedit adesea) si m-au avertizat ca peste citiva ani o sa ma rusinez de acest debut si de acele manifestari catalogate drept adolescentine. Desi analizez acum aceste volum scos in urma cu 5 ani ca pe unul exploziv si cu multe elemente specifice adolescentei, cruzimii si candorii ei, nu simt deloc nevoia sa ascund nimic sub pres. Pregatesc acum o antologie cu texte din cele doua volume publicate pana acum si recitirea aplicata a volumului de debut m-a facut intrucatva nostalgica dupa o tesatura foarte vie, exploziva si corosiva a imaginilor poetice pe care acum in poezia mea aproape ca nu le mai regasesti. Mi-e dor de acel debut daca pot spune asa.

A.B.: Cui oferiti prima oara produsul muncii dumneavoastra spre lectura? In cine aveti incredere totala ca va poate oferi o opinie intemeiata si sfaturi utile (prieteni, editori, etc.)?

M.V.: Am incercat si eu in ultimii 3 ani varianta publicarii pe internet pe site-uri specializate (Club literar, rocultura, roliteratura mai curand) dar pot spune ca doar rareori am ramas cu o lectie invatata si utila cu adevarat versurilor mele. Adesea reactiile sunt macinate fie de o competitie prost inteleasa intre congeneri, fie de rautate si batjocura pur gratuite. Iar aceasta manelizare a reactiilor fata de un text poetic si a lipsei de argumente aplicate concret pe text m-a deprimat adesea si m-a facut sa evit acest tip de work in progress literar. Cei mai de nadejde lectori ai mei in cazul poemelor in lucru sunt Angela Marinescu, Nora Iuga si Octavian Soviany care m-au ajutat enorm in gasirea unui timbru propriu de-a lungul anilor. Am tinut cont insa si de anumite sfaturi ale colegilor mei de generatie pe care le-am simtit sincere si binevoitoare Claudiu Komartin, Adrian Urmanov sau Elena Vladareanu.

A.B.: In afara eforturilor autodidactice, cine considerati ca il  poate  ajuta pe tinarul scriitor sa perceapa calitatile/slabiciunile scrisului sau, stimuland astfel aparitia unui produs literar valoros (cenaclul literar, atelierele de scriere creatoare, etc.)?

M.V.: Da, cu siguranta isi au si cenaclurile literare rolul lor. Desi nu pe termen lung. Eu de la cenaclul Euridice am gasit foarte folositoare reactiile poetilor prezenti mai degraba decat ale criticilor literari si ascultand mult aceste reactii consider ca am invatat enorm. Dar cenaclul nu e o reteta pe termen lung. El e important ca interactiune, mai ales la inceput, dar dincolo de cadrul formal al acestor intalniri, discutiile informale cu autori de valoare de care te simti apropiat, si cu care, evident, te simti compatibil, sunt cele mai fructuoase. O alta modalitate interesanta care simt ca ajuta foarte mult este tabara de creatie, un fel de atelier de scriere creatoare, dar cu participanti poeti, desi si cele cu un public divers pot fi spectaculoase adesea. Dar de exemplu tabara de creatie de la Savarsin, pe care am experimentat-o pe pielea mea si a avut un impact mare, sau
Tabara de la manastirea Rasca, din povestirile altor poeti, sunt oportunitati de experimentare a noi metode poetice unde iarasi interactiunea cu ceilalti poeti este fundamentala.  Dar nu exista retete universale. Depinde de firea fiecarui scriitor in parte. Ca si izolat intre 4 pereti poti scoate la lumina texte revelatoare (si istoria literara e plina de astfel de pilde ale sihastriei scripturale).

A.B.: Dincolo de satisfactia predictibila oferita de publicarea unei carti, a existat in cazul dvs. si o recompensa financiara multumitoare? In ce conditii si peste cat timp credeti ca ar fi posibil ca un numar rezonabil de scriitori romani sa traiasca din scris ?

M.V.: Satisfactiile in urma publicarii au fost de orice natura dar numai pecuniare nu. Ca solutie eu pot imagina numai institutionalizarea unui mecenat mai ales pe teritoriul poeziei (ca din proza totusi se castiga ceva) care sa finanteze atit publicarile, cat si participarea la evenimente publice ale poetilor (lecturi in primul rand). Altfel, cu banii adunati de pe traduceri sau colaborari la reviste, nu poti decat sa iesi din cand in cand la restaurant. Ce sa mai vorbim de a avea o viata decenta, mai ales una culturala, atat de utila unui artist spectacole, expozitii, carti de ultima ora etc. O alta solutie ar fi exportul literaturii romane care din traduceri poate aduce unui autor venituri stabile pe termen mediu (exemple ar fi nu doar Mircea Cartarescu, dar si Filip Florian, Daniel Banulescu sau Dan Lungu). In cazul poeziei nu prea gasesc astfel de exemple din pacate, in afara de cazul exceptional al Norei Iuga.

A.B.:Aveti recomandari pentru un tanar care nu prea are o idee clara referitor la cum isi va publica  prima sa carte, la alegerea unui edituri potrivite, la implicarea sa personala in promovarea cartii ?

M.V.: Un prim sfat  ar fi sa fie conectat la viata literara. Sa citeasca mult din noile aparitii, sa ia parte la dezbateri, intalniri, chiar cenacluri, targuri de carte. Toate aceste actiuni il vor pune foarte bine in tema cu se intampla la nivel editorial si il vor pregati pentru un desant literar asumat. Implicarea personala in promovarea unei carti are, trebuie sa o admitem, si aerul sau de ridicol. Sigur, nici acea imagine a autorului total rupt de realitatea receptarii nu cred ca e benefic, dar in afara de trasaturile personale ale autorului (introvertit sau  extrovertit) cred ca e util ca acesta sa pastreze o distanta decenta de actul marketinzarii propriei opere. Si de cele mai multe ori o asemenea distanta demna poate fi si un antidot impotriva dezamagirilor ce ar putea surveni din prea mari asteptari sau eforturi. Daca esti serios, valoros si perseverent publicarea, si poate ulterior gloria, vin de la sine, eu asa cred.

A.B.: Din experienta dvs. sau a altor scriitori cu care sunteti in contact, care ar fi problemele principale ce apar in relatia scriitor editura ? Considerati ca ar fi nevoie de un Cod de bune practici intre edituri si autori (referitor la stabilirea unui termen limita pentru acceptarea / respingerea manuscriselor depuse, clarificarea unor aspecte ce se regasesc in cadrul prevederilor contractuale, etc.) ?

M.V.: Da, pledez cu toata convingerea pentru realizarea unui astfel de Cod de bune practice. Se pare ca in spatiul inca balcanic al pietei de carte din Romania editorul e un dictator, iar autorul un supus care trebuie sa multumeasca in genunchi pentru simpla favoare de a fi fost publicat. Eu nu am experimentat astfel de relatii incordate, desi nici unele chiar cum ar trebui sa fie cu editorii mei, doua edituri de prestigiu dealtfel, dar am ascultat adesea povesti de groaza spuse atat de autorii inca neconsacrati, cat si de cei deja confirmati.  Contractul semnat intre cele doua parti (acolo unde este semnat) nu are nici o valoare si nu e in stare sa reglementeze drepturile si responsabilitatile in mod corect. Poate ca primele modificari ale acestei stari de fapt se vor produce in urma catorva scandaluri de presa si procese castigate in instanta de autori in fata editorilor. Dar pana la producerea acestor socuri care sa trezeasca editurile din inertia profitului ca unica miza trebuie doar sa asteptam resemnati ca, mai ales editurile care au contacte tot mai frecvente cu cele occidentale, sa invete incet incet lectia civilizatiei si sa o aplice si pe autorii romani, fie ei consacrati sau proaspat debutati.

A.B.: Exista pacate capitale pe care considerati ca un tanar scriitor in procesul devenirii sale artistice trebuie sa le evite pe cat posibil?

M.V.: Da. Autovictimizarea. Desi adesea pare o strategie numai buna de fabricare a unor surse de scriere patimasa, devenind in unele cazuri o adevarata muza, cred ca autovictimizarea, ca si orgoliul exacerbat, duc la o autosuficienta ce sufoca toate resorturile de creativitate autentica. Spiritul critic actioneaza fecund asupra unui autor doar in masura in care, in locul defectelor intrevazute e capabil sa propuna indreptari. A te raporta mereu inrait la ceilalti fara alta miza decat simpla autoflagelare e o forma de sucombare atat a bunului simt si a masurii, dar si a constiintei reale de sine. Beat de orgoliu si de ranile autoprovocate prin cuvintele celorlalti, tanarul scriitor nu va mai putea depasi aceasta faza a infantilitatii si, ceea ce e si mai grav, acest comportament va afecta in mod profund si receptarea celorlati. Nu trebuie deci lasat omul sa umbreasca opera, sau chiar sa o ingroape. Mai ales cand esti la inceput. Dau toate aceste sfaturi din propria experienta.

Multumim Mirunei pentru amabilitate!Posturi similare:

• Interviu Claudiu Komartin
• Bogdan Varvari- NOTĂ BIOGRAFICĂ
• Interviu Paul Cernat
• Eugen Istodor: „Scriu pentru că altceva nu prea știu să fac.”
• Interviu Ștefana Czeller

Volume publicate:

• Papusarul si alte insomnii, Editura Vinea, 2003, 2007 (Premiul national de poezie “Mihai Eminescu” pentru debut; Premiul pentru debut al revistei “România literara”)
• Circul domestic, Editura Cartea Romaneasca, 2005 (împreuna cu un CD cu 18 poeme în lectura autorului) [1] (Premiul pentru poezie al Academiei Române)
• Un anotimp în Berceni, Editura Cartier, 2009

Blog: unanotimpinberceni

***

Revista scriitorului: Privind retrospectiv, ce sentimente va trezeste acum debutul dvs. oficial  in literatura romana?

Claudiu Komartin: Ma bucura si ma emotioneaza si cred ca e normal sa fie asa. Eram foarte tânar (nu împlinisem 20 de ani) si nu stiam foarte multe lucruri, dar aveam câteva intuitii care nu au dat gres.

R.V.:  Cui oferiti prima oara produsul muncii dumneavoastra spre lectura? In cine aveti incredere totala ca va poate oferi o opinie intemeiata si sfaturi utile (prieteni, editori, etc.)?

C.K.: Obisnuiesc, de câtiva ani, sa postez majoritatea textelor, uneori înca foarte calde, pe internet  sunt câteva site-uri literare care si-au câstigat o faima binemeritata si unde activeaza câteva zeci de scriitori tineri valorosi. As mentiona în primul rând www.clubliterar.com, care functioneaza de 6-7 ani si unde am fost o vreme administrator. Ma ajuta uneori sfaturile câtorva oameni dedicati în parerile carora am încredere.
Simt ca trebuie sa spun asta, acum ca am publicat Un anotimp în Berceni: am avut de învatat de la toti poetii buni ai generatiei mele. Asa cum am luat de la fiecare dintre poetii din trecut ce mi se potrivea cel mai bine. Suntem, pâna la urma, dincolo de vocatie, rezultatul tuturor acestor influente, afinitati si întâlniri formatoare.

R.V.: In afara eforturilor autodidactice, cine considerati ca il  poate ajuta pe tinarul scriitor sa perceapa calitatile/slabiciunile scrisului sau, stimuland astfel aparitia unui produs literar valoros (cenaclul literar, atelierele de scriere creatoare, etc.)?

C.K.: Un cenaclu literar poate ajuta mult, însa traim într-un moment în care cenaclurile nu mai pot fi ce erau acum 25 sau acum 100 de ani. Cred ca si cenaclurile, si atelierele de scriere creatore (am tinut de curând unul la Constanta, si a fost o experienta din care am avut de-nvatat) pot ajuta, dar cel mai important e sa citesti mult si sa traiesti totul la intensitate maxima, sa scrii, sa tai, sa arunci, sa dai la o parte învelisurile, pâna ajungi sa fii ceea ce trebuia sa fii, iar prin scrisul tau sa faci sa se întâmple acele lucruri care te pot face sa înaintezi, ca om si ca scriitor.

R.V.:  Dincolo de satisfactia predictibila oferita de publicarea unei carti, a existat in cazul dvs. si o recompensa financiara multumitoare? In ce conditii si peste cat timp credeti ca ar fi posibil ca un numar rezonabil de scriitori romani sa traiasca din scris ?

C.K.: Trebuie sa spun ca am fost privilegiat, nu doar ca nu am platit niciodata pentru a-mi vedea o carte publicata si nu voi face asta niciodata, prefer sa ma angajez la o vulcanizare , dar am si primit ceva bani pentru a doua mea carte, Circul domestic (dar asta numai din cauza unui context favorabil,  se relansa editura Cartea Româneasca). Nu stiu în ce conditii si nu stiu nici în cât timp se va putea trai fiind un scriitor bun, un scriitor adevarat, si atât, nu si jurnalist, nu si redactor sau curva vreunei edituri , din scris. Eu am fost si am ramas independent, dar vad ca visul meu de a trai doar din ceea ce are legatura cu scrisul (poezie, articole, traduceri) se prelungeste incredibil de mult.

R.V.:  Aveti recomandari pentru un tanar care nu prea are o idee clara referitor la cum isi va publica  prima sa carte, la alegerea unui edituri potrivite, la implicarea sa personala in promovarea cartii ?

C.K.: Sa fie atent la ce se întâmpla în jur si sa se îndrepte spre ocaziile care se ivesc, dar sa nu se zbata prea tare. Cartile au felul lor de a-si face drum daca asta chiar trebuie sa se întâmple  indiferent cât de mult ne dorim noi sa le vedem tiparite.

R.V.:  Din experienta dvs. sau a altor scriitori cu care sunteti in contact, care ar fi problemele principale ce apar in relatia scriitor editura ? Considerati ca ar fi nevoie de un Cod de bune practici intre edituri si autori (referitor la stabilirea unui termen limita pentru acceptarea / respingerea manuscriselor depuse, clarificarea unor aspecte ce se regasesc in cadrul prevederilor contractuale, etc.) ?

C.K.: Ar fi nevoie de mai multa onestitate din partea multor editori si de mai multa luciditate din partea unora dintre scriitori. Pe de o parte, sunt editori care vad totul ca pe o afacere  si vor sa profite cât pot de pe urma autorului publicat, pe de alta parte, sunt o sumedenie de scriitori care nu-si vad lungul nasului oricât ai încerca sa-i aduci cu picioarele pe pamânt.

R.V.:  Exista pacate capitale pe care considerati ca un tanar scriitor in procesul devenirii sale artistice trebuie sa le evite pe cat posibil?

C.K.: Da, am vazut tineri poeti distrusi de ideea ca sunt geniali. Am vazut poeti excelenti, poeti care promiteau enorm devenind în câtiva ani niste umbre sau niste indivizi înveninati, convinsi ca altii sunt de vina ca nu au ei parte de succesul si recunoasterea pe care le meritau. Când esti foarte tânar si necopt, ambitia nemasurata (aroganta, fudulia, încrederea exagerata în sine) si nerabdarea (aceea care te face sa-si iesi din minti pentru ca nu vezi întâmplându-se imediat ceea ce ti se pare ca e normal sa se-ntâmple) sunt cele care pot distruge un destin.Posturi similare:

• Interviu Paul Cernat
• Pauza dintre vene, cu Miruna Vlada
• Interviu Ștefana Czeller
• Eugen Istodor: „Scriu pentru că altceva nu prea știu să fac.”
• Bogdan Varvari- NOTĂ BIOGRAFICĂ

Revista Scriitorului: Domnule Paul Cernat, cum caracterizati editorii din România, ce va place, ce nu va place la ei?

R.S.: Ce-i poate spune un critic literar tinar unui tinar care vrea sa debuteze? Ca de la tinar critic, la tinar scriitor …

P.C.: Un critic literar tinar ii poate spune tinarului scriitor daca scrie bine sau nu, daca volumul sau volumele sale au calitati care le recomanda sau nu, il poate avertiza cu privire la anumite riscuri. Restul nu mai e treaba lui. E treaba editorului care isi are propriile interese, propria agenda, propriile calcule de marketing s.a.m.d.

R.S.: Ce asteapta, daca exista o astfel de asteptare, criticul Paul Cernat in momentul in care deschide cartea unui debutant? Ce-l enerveaza cel mai mult pe Paul Cernat la cartile debutantilor si ale tinerilor?

P.C.: Iarasi, nu trebuie generalizat in nici un fel. Ma astept in principiu la orice. E drept insa ca de la o vreme ma astept tot mai mult sa dau peste niste carti imature, insuficient lucrate, autiste, debile compozitional, mizind pe provocari ieftine si pe confesiuni de duzina. si ma bucur de fiecare data cind asteptarile mele negative sunt infirmate.

R.S.: „Tineri scriitori” mai inseamna si altceva decit ca nu sint „scriitori batrini”, se pot ei caracteriza si prin altceva, printr-o calitate “literara” spre exemplu? Sint tinerii mai „proaspeti” literar? Ce naiba inseamna “tineretea” asta in literatura?

P.C. : Nici „naiba” nu cred ca stie… Tineretea este si un brand care vinde produsul, dar ea implica mai ales o stare de spirit. Nu am in vedere aici atit tineretea biologica a autorilor, cit efectul de prospetime al textelor acestora si, eventual, tineretea cititorilor care se regasesc in ele cu sensibilitatea, obsesiile si cautarile lor.  Pe de alta parte, categoria asta a tinarului scriitor sau a tinarului critic tinde sa devina, daca nu cumva a devenit, o forma de ghetoizare si un indiciu al imaturitatii. Un fel de „tineret-sperante”, „tineret-rezerve” sau „juniorat”, ca la fotbal. Scriitor sau un critic „tinar” va sa zica, de regula, scriitor sau critic promitator, dar care inca nu a confirmat asteptarile, nu s-a maturizat suficient, nu a ajuns la parametrii recunoasterii depline. Asta merge la 20, hai 30 de ani, dar devine frustrant si chiar alarmant dupa 35, 40 sau 45, cind incepi deja sa intri la idei.

R.S.: Sint revistele literare destul de deschise in relatia cu scriitorii incepatori, amatori, nedebutati?

P.C.: Fata de tinerii comentatori da, fata de tinerii scriitori nu, si asta din varii motive. Daca te deschizi, ca revista, si catre publicarea de poezie, risti sa nu mai scapi de gindacarimea veleitara, cu aerul ei cersetoresc (”da si mie… da si mie…”). si atunci preferi sa-ti menajezi sistemul nervos renuntind sa mai publici asa ceva. Poezie si proza mai gasesti prin revistele noastre literare, dar selectia textelor nu e intotdeauna convingatoare. Cred ca o revista de acest tip se poate defini si prin calitatea literaturii pe care o gazduieste in paginile sale. Ea poate fi chiar un filtru de exigenta si vizibilitate literara, cu conditia sa „dea drumul” doar unor texte bine scrise si realmente interesante pentru cititori.

R.S.: Cum vi se pare revistascriitorului.ro?

P.C.: Promitatoare, vie si necesara, dar e inca prea devreme pentru evaluari serioase. Mai vorbim peste citeva luni!

Mircea a intrebat: Literatura romana actuala a dat totusi cateva nume (Flip Florian de exemplu). Ce anume a atras atentia asupra acestor autori ca sa fie mai cititi decat altii? Critica literara care se citeste in reviste cu tiraj infim? Vestea ca “e o carte buna” purtata din gura in gura? Blogurile? Care e la noi calea prin care convingi un cititor ca un debutant merita citit?

P.C.: Daca textul are un autentic potential de interes si raspunde unui orizont de asteptare al publicului, o data intrat in circuitul mediatic (reviste literare, bloguri, presa cotidiana, edituri, programe de traducere s.a.m.d.) el se propaga pe toate caile disponibile. Iar daca mai are si norocul unui lobby eficient, impactul devine mult sporit. Am spus noroc – e un element foarte important, dar fiecare carte isi are soarta ei si, daca merita, isi gaseste pina la urma cititorii.Posturi similare:

• Interviu Claudiu Komartin
• Pauza dintre vene, cu Miruna Vlada
• Interviu Ștefana Czeller
• Eugen Istodor: „Scriu pentru că altceva nu prea știu să fac.”
• Bogdan Varvari- NOTĂ BIOGRAFICĂ