Dansatoarea din Izu este povestirea care l-a facut cunoscut pe primul scriitor japonez care primeste premiul Nobel pentru literatura: Yasunari Kawabata (1968). Insa volumul cu acelasi nume este mai mult de atat. Este o colectie de povestiri complet diferite, atat din puctul de vedere al constructiei literare, cat si al continutului.

Yasunari Kawabata este un adept al traditionalismului japonez si acest lucru se simte si in alte romane ale sale, ca Tara zapezilor si Maestrul de go. Din frazele sale, razbat aroma gheiselor, culorile chimonourilor, textura tatami(1)-ului, cantecul lin de shamisen(2) si caldura data de kotatsu(3). Povestirile sale amesteca, intr-un mod foarte senzorial, elemente traditionale (de vestimentatie, atitudine, eticheta, cultura) cu lumea noua, lumea cuceritorilor de dupa cel de-al doilea razboi mondial.

Povestile din volumul Dansatoarea din Izu sunt scrise extrem de personal. Sunt povesti de dragoste la prima si la a doua vedere, povesti ce trec dincolo de moarte si de oglinda. Sunt povesti de viata, pline de simboluri. Descriu amanuntit laturi ale umanitatii pe care nu le cunostem usor, de la cruzimea celui ce se joaca  inocent cu natura, pana la emotia tamaduitoare a celui ce imbratiseaza tot ce este viu.

Fiecare poveste din volum surpinde o tara emotionala adanca. Dansatoarea din Izu este povestea unui tanar aflat la prima constientizare a sexului opus. Elegie este scrisoarea catre nefiinta a unei tinere si un eseu tulburator despre moarte si suflet. Animale descrie singuratatea unui barbat care nefiind in stare sa-si traiasca viata (sau sa si-o curme) se razbuna jucandu-se cu viata pasarilor pe care le creste. Fiecare poveste este diferita, si aceasta cred ca este maiestria scriitorului: flexibilitatea unghiurilor de abordare, dimensiunea temelor, culoarea personajelor.

Dansatoarea din Izu este o carte de profund studiu al sufletului tanar, in cautare de dragoste, experiente noi, manat de acel neastampar si curaj specifice varstei.

Proza scurta este un stil literar concentrat. Cere atentie si energie, atat in timpul lecturii, cat si dupa terminarea acesteia, pentru ca proza scurta de calitate lasa mai multe intrebari decat raspunsuri.

Autorii mei preferati sunt cei care ma conving sa scotocesc prin librarii, cautand numele lor. Yasunari Kawabata m-a convins.

(1) Tatami – rogojina din pai de orez
(2) shamisen – instrument traditional japonez, cu trei coarde
(3) kotatsu – vas pentru jaratec, sustinut de un schelet de lemn, acoperit cu o paturaPosturi similare:

• “Recursul la metoda”- fotografia Americii hispanice

Pe alocuri, greu de citit si inecacios in descrieri si detalii, romanul e, in final, biografia scurta a “Noului Continent” , o povestire a unor intamplari cu o corespondenta in real - nu neaparat din cauza lipsei acute de fantezie de care se plangea autorul, ci din cauza contactului cu evenimentele timpului.

Romanul se sfarseste intr-o maniera eliberatoare: Primul Magistrat moare si in felul acesta, se intrevad noi directii pentru pamantul supus. “Victoria” Studentului (conturat clar ca fiind reprezentantul poporului, purtatorul unor idealuri) apare ca o cheie a intregii revolutii, semn ca efortul comun poate fi dus mai departe. O asumare a unui trecut si a unui viitor. O construire a prezentului.Posturi similare:

• Yasunari Kawabata – Dansatoarea din Izu