Concursul literar Nora Iuga, editia a II-a, Onești, 2 februarie 2010 – 2 iulie 2010

Scris pe data de 28 February 2010 de Revista Scriitorului

George Chiriac și Centrul de Experiențe Pedagogice și Culturale din Onești condus de prof. Gabriela Gîrmacea s-au gândit să realizeze și ediția a II-a a Concursului litera Nora Iuga. De data aceasta regulile sunt noi, mai accesibile.

Concursul literar Nora Iuga, Onești, 2 februarie 2010 – 2 iulie 2010

Regulament și precizări necesare:

1. Concursul se desfășoară în perioada 2 februarie 2010 – 2 iulie 2010. Textele primite după data limită nu vor mai fi acceptate în concurs.

2. Concursul literar Nora Iuga se desfășoară pe două categorii de vârstă:

a. pentru scriitorii cu vârsta de maximum 35 de ani, indiferent dacă au debutat sau nu. Dacă au debutat în volum, autorii trebuie să trimită câte 3 exemplare din acesta. Adresa pe care vor fi trimise cele 3 volume este mai jos, la punctul 7. Specificare: ori trimiteți 3 volume (poezie și / sau proză) ori trimiteți grupaj de text (4 poezii și / sau 2 proze scurte).  Nu este secțiune separată pentru volum de debut.

b. pentru scriitorii cu vârsta de peste 35 de ani, indiferent dacă au debutat sau nu. Dacă au debutat în volum, autorii trebuie să trimită câte 3 exemplare din acesta. Adresa pe care vor fi trimise cele 3 volume este mai jos, la punctul 7. Specificare: ori trimiteți 3 volume (poezie și / sau proză) ori trimiteți grupaj de text (4 poezii și / sau 2 proze scurte).  Nu este secțiune separată pentru volum de debut.

3. Concursul se desfășoară pe două secțiuni: poezie și proză scurtă, fără tematică (așa cum a fost la prima ediție). Participanții pot trimite texte pentru ambele secțiuni. Se vor trimite 4 poezii (fiecare poezie să nu depășească 3 pagini A4) și / sau 2 proze scurte (fiecare proză scurtă să nu depășească 5 pagini A4).

4. Textele vor fi editate în Word, caractere Corbel, litera cu mărimea de 16, și vor fi scrise cu diacritice.

5. Textele vor fi trimise cu sistem motto prin e-mail la adresa: haisafurampepeni@yahoo.com. Textele vor fi însotițe de o fișă de participare care va conține câteva date personale: nume și prenume, adresa, telefon, vârsta, o fotografie de rezoluție mare, motto, e-mail, etc. Mottoul trebuie să apară pe fiecare pagină din concurs. Se va preciza secțiunea la care se participă (până în 35 de ani, peste 35 de ani).

6. Taxa de participare este de 20 lei pentru fiecare secțiune în parte. Dacă participați și la poezie și la proză scurtă, taxa de participare este de 30 lei.

7. Banii vor fi trimiși prin mandat poștal pe numele Gabriela Gîrmacea, la adresa: Centrul de Experiențe Pedagogice și Culturale, strada Republicii, nr. 58, ap. 194, cod 601025, Onești, județul Bacău. Pe mandatul poștal există o rubrică numită “Loc pentru corespondență”. Această rubrică va fi completată cu mențiunea “Pentru Concursul literar Nora Iuga”. Întrebați la oficiul poștal cum se completează corect mandatul poștal și rugați să verifice corectitudinea acestuia. Dacă este cazul, volumele de debut vor trebui trimise tot pe adresa precizată mai sus.

8. După ce trimiteți banii, veți primi confirmare de la noi. Așadar, adăugați id-ul de messenger al lui George Chiriac: haisafurampepeni

9. Premiile vor fi anunțate ulterior, în funcție de banii strânși. Vor fi premii în bani: Premiul Nora Iuga, premiul I, premiul II, premiul III. Se vor preamia cele mai bune texte primite în concurs. Noi sperăm să ajungem la:

Premiul Nora Iuga – 1500 lei
Premiul I – 1000 lei          Premiul II – 600 lei           Premiul III – 400 lei

Pentru fiecare secțiune se vor anunța câte 5 nominalizați, care vor fi invitați la Onești la premiere. Pe lângă premiul in bani, câștigătorii vor mai primi diplomă, cărți, autografe de la membrii juriului, revista „Experiențe culturale, etc.

10. Juriul va fi alcătuit din 7 scriitori: Nora Iuga, Octavian Soviany, Miruna Vlada, George Chiriac, Moni Stănilă, Gabriela Gîrmacea și înca cineva.

11. Premierea va avea loc la Onești, la sfârșitul lunii iulie. Câștigătorii vor fi invitați la un festival de 2-3 zile în care vom organiza lansări de carte, lecturi publice, workshop cu scriitori care au jurizat și alte manifestări culturale. Data exactă a premierii va fi precizată ulterior (va fi după data de 15 iulie).

12. Nerespectarea regulamentului duce la excluderea textelor din concurs.

13. Dacă trimiteți texte pentru concurs adăugați pe mess id-ul haisafurampepeni, pentru eventuale știri, informații, confirmări, etc.

Posturi similare:

Revista Scriitorului

8 Comentarii pentru acest post

  1. roryta Says:

    Buna ziua. Am si eu o in6rebare la dv. In Office-ul pe care il am instalat in calculator nu exista caractere CORBEL. Daca asa ceva nu exista nu pot folosi alt tip de caractere? Si inca o intrebare, va rog: Motto-ul trebuie inclus pe fiecare pagina, ceva de genul “Header and Footer”?

  2. alice Says:

    @roryta, daca nu ai caractere Corbel trimite cu orice fel, dar sa nu depasesti limita impusa de regulamnet. Mottoul trebuie sa apara pe fiecare pagina.

  3. Fortuna Says:

    Uite cine dă sfaturi despre ” caractere”! Androgina. Poeta hermafrodită!

    Sfatul meu,roryta, este să nu-ți pierzi inutil timpul și banii. Câștigătorii se cunoasc dinainte Strânge-ți mai bine creațiile într-un volum și încearcă la o editură. Spre deosebire de concursuri, editurile nu vând iluzii…

  4. roryta Says:

    Multumesc, Fortuna, pentru sfat! :) Probabil ca data viitoare il voi lua in considerare, pentru ca acum este cam tarziu. Le-am trimis deja. Ma voi convinge daca si in acest domeniu exista coruptie, ca in toate celelalte. Insa… vorba aceea, trebuie sa incerc. ;)
    Cat priveste textele, le-am trimis deja, dar nimeni nu mi-a dat nicio confirmare, desi am cerut-o expres. Si sunt ferm convinsa ca nu am gresit adresa, fiindca doar am dat Reply la un e-mail trimis de voi.
    Nu trimit niciun ban pana nu primesc confirmarea, cu atat mai mult cu cat am si specificat asta in acel e-mail.
    Asadar, astept raspunsul!!!!!
    Mai dureaza mult??

  5. alice Says:

    Fortuna, nu mai fii tu asa convinsa. Concursul are sistem motto si nu se cunosc castigatorii dinainte. Termina cu afirmatiile de prost gust.

    Roryta, ti-am dat confirmarea. Am avut o zi aglomerata.

  6. roryta Says:

    Of, ce polemica am starnit cu o simpla intrebare! :(
    Alice, din pacate nu am primit confirmarea.

  7. alice Says:

    Am retrimis confirmarea.

  8. horia Says:

    Nu inteleg sistemul: daca se trimit textele prin e mail, cu motto, atunci fisele de prezentare (se trimit si ele tot prin mail?) si cartile de debut (se trimit prin posta!) nu vor deconspira autorul?

Lasa un raspuns