E greu de explicat de ce radem la glumele la care radem. De fapt, multe dintre glumele amuzante sunt seci sau contin o doza mare de absurd. Prin urmare, nu exista o reteta pe care, aplicand-o, sa putem scrie texte amuzante. Cea mai buna metoda de a invata meserie este sa ne uitam la cateva exemple de reusita in domeniu. Textele din care voi cita apartin unor autori contemporani. Pentru ca, desi Caragiale este, nu-i asa?, mereu actual, umorul se dateaza, totusi, foarte usor. Ceea ce ne amuza intr-un text tine de multe ori de aluzii la contextul cultural in care traim si la cliseele proprii acestuia. Atunci cand acel context nu mai exista, textul nu mai este la fel de amuzant.
Primul citat este din O suta de ani de zile la portile Orientului, de Ioan Grosan. Romanul este plin de aluzii parodice pe care cineva care nu stie cum se preda istoria in anii 80-90 nu le-ar intelege si nu le-ar considera amuzante. De exemplu, personajele principale ale romanului ajung, la un moment dat, la Istanbul, unde, ne spune naratorul, sultanul traieste intr-un palat care are incaperi cata frunza si cata iarba. O alta aluzie se refera la mobilierul epocii. In multe camere sa gaseste cate un divan ad-hoc, pe care se asaza personajele.
Era liniste si pace adanca. Se auzea doar sfaraitul nefericitului iepure si, din ca
nd in cand, boncaluitul unui cerb ori sunetele unor lupi. Deasupra de tot, in azuriul cerului, se zarea, facand cercuri tot mai mari cu aripile larg intinse, o vrabie. In varful stejarului multisecular, sub care fusese aprins focul, doua veverite sareau poznase din creanga in creanga, desfatandu-se cu fumul de iepure. Ciocanitoarea ciocanea copacii in cautarea omizilor, incercand sa previna infestarea tesuturilor lemnoase. Sevele urcau neabatut prin radacini, trunchiuri, crengi, iar la nivelul celulei vegetale, sub actiunea clorofilei, plantele sintetizau pe deplin substantele organice din bioxidul de carbon si din saruri minerale.
Woody Allen este un comic cunoscut in special pentru filmele pe care le-a scris si regizat. El este si autorul catorva volume de proza. Celelalte mostre de scriitura amuzanta pe care le voi prezenta aici provin dintr-o povestire a lui, Confesiunile unui spargator. Dupa cum arata si titlul, naratorul este un spargator care se confeseaza.
Fratele meu, Vic, a intrat intr-o banda de plagiatori. Era pe cale sa semneze cu propriul nume The Waste
Land cand agentii federali i-au inconjurat casa.
Daca surprindeti un intrus pe cale de a va sparge locuinta, nu intrati in panica. Ganditi-va ca este la fel de speriat ca si dumneavoastra. O buna metoda este sa-l jefuiti. Preluati initiativa si usurati-l pe spargator de ceas si de portofel. Pe urma, poate sa va ia locul in pat in timp ce fugiti de la locul faptei. Surprins de aceasta metoda de aparare, odata am locuit, timp de sase ani, in Des Moines, cu sotia si cu cei trei copii ai altui barbat si nu am plecat decat atunci cand am fost destul de norocos incat sa surprind un alt spargator, care mi-a luat locul. Cei sase ani pe care i-am trait cu acea familie au fost foarte fericiti.
Voua ce texte vi se par amuzante?
Aceeași temă a dictaturii, dintr-o altă perspectivă și într-o altfel de relatare. Una extremă și explicită, de data asta. Ce se poate întâmpla când la putere ajung niște naționaliști radicali?
June 15th, 2009 at 12:31 pm
Pai Compromisul, un roman scris de Dovlatov, mi se pare de la un cap la altul amuzant.
June 15th, 2009 at 9:19 pm
mie mi se par amuzante, toate textele amuzante
ps: recunosc ca am o slabiciune aparte pentru textele involuntar-umoristice, cum e, de pilda, ( no offense) dezacordul de la interogatia ultima. Aia cu:
” Voua ce texte vi se pare amuzante?”
June 15th, 2009 at 10:04 pm
si on topic: toate romanele lui San Antonio, un autor prodigios cu un umor nebun…
June 16th, 2009 at 10:20 am
@Vali: Compromisul lui Dovlatov este, intr-adevar, demential. La fel este si Rezervatia Puskin. Sper sa traduca tot ce a scris. Deocamdata cred ca astea 2 sint singurele. sau: astea doi este singurele - ca sa-l bucur si pe “houellebecq”
June 18th, 2009 at 3:06 pm
Eu habar n-am de ce este amuzant sa spui ca “sultanul traieste intr-un palat care are incaperi cata frunza si cata iarba”
. Poate cineva sa-mi explice, va rog?
June 19th, 2009 at 1:05 pm
pasaje extrem de amuzante gasiti din plin la Chesterton - introducerea in atmosfera, situatii paradoxale, critica sociala.
June 19th, 2009 at 1:16 pm
@tilla_tekilla
Da, si Chesterton chiar si cand discuta lucruri serioase (cum e despre religie) are un umor teribil si argumentativ. Iar sa poti argumenta cu umor, e mare lucru…
June 19th, 2009 at 5:04 pm
Sunt de acord ca umorul se raporteaza la context (cultural si/sau temporal). Sunt convinsa ca unele texte care erau, acum 50-100 de ani, extrem de amuzante, provoca cel mult un zambet acum. Vorbind de preocupari comune: scolarii, studentii sau medicii (am luat la intamplare cateva categorii) au glumele lor (ca sa nu mai spun de glumele facute intre prieteni, care pot parea de neinteles pentru un ochi neavizat). Cred ca bagajul informational, preocuparile comune, si “timpul comun” au un cuvant de spus in a percepe umorul.
Un exemplu:
“- Tata, mai e mult pana la sarbi ?
- Taci si inoata !”
Gluma aceasta a fost savuroasa inainte de 1989 vezi visul romanului de a fugi in occident. Daca i-o spui cuiva care nu a apucat acele vremuri (fie el roman sau strain) trebuie sa ii explici contextul.
Ca autor, este mai usor sa intristezi cititorul decat sa il faci sa rada.
Cred ca rasul e provocat de o surpriza pe care ti-o da textul. Nu te astepti sa gasesti o asemenea replica, nu sunt previzibile imaginile repective (ba sunt chiar inadecvate).
Ca sa nu mai teoretizez, asez in continuare nume de autori care ma fac sa rad sau macar sa zambesc : Jerome K Jerome, Chesterton, Ilf si Petrov, Dickens, PG Wodehouse, Twain, Saki, Caragiale. Sirul este mai lung dar acestia imi vin acum in minte.
Toti sunt situati departe de secolul XXI. Ii respect: au demonstrat ca poti face oamenii sa rada, indiferent de timp.
September 11th, 2009 at 12:13 pm
Am citit-o cu accese de ras: Conjuratia Imbecililor de John Kennedy Toole
September 15th, 2009 at 9:47 am
Conjuratia imbecililor mi s-a parut si mie foarte amuzanta. Probabil ca in original e chiar mai comica pentru ca, din cate mi-am dat seama, parodiaza si accentul din zona New Orleans-ului.
September 16th, 2009 at 8:51 am
Mi-am achizitionat-o si in original, muream de curiozitate sa vad cum suna in original “Ăăăăă-ul” lui Jones. Nu foarte savuros - “Whoaa”.
October 22nd, 2009 at 12:43 pm
in plus, cuvantul “door”, din engleza, se pare ca este intraductibil.