Consiliul Judetean Suceava, Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Suceava, în colaborare cu Societatea Scriitorilor Bucovineni, cotidianul Crai nou Suceava, Primaria comunei Udesti, Biblioteca Bucovinei “I.G. Sbiera” si Complexul Muzeal Bucovina, organizeaza editia a XIV-a a Festivalului literar “Eusebiu Camilar - Magda Isanos”, în perioada 1 - 3 mai 2009, la Suceava si Udesti.
Concursul îsi propune sa descopere, sa sprijine si sa promoveze noi si autentice talente în rândul creatorilor din literatura de astazi si se va desfasura pe trei sectiuni: poezie, proza scurta si reportaj literar.
R E G U L A M E N T:
1. Sunt acceptate în concurs lucrari nepublicate si nepremiate la alte concursuri literare.
2. La concurs pot participa autori de orice vârsta, care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor, nu au debutat editorial si nu au obtinut Marele Premiu la editiile precedente ale concursului.
3. Lucrarile, dactilografiate în cinci (5) exemplare, vor fi trimise pe adresa: Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Suceava, str. Universitatii nr. 48, Suceava, 720228.
4. Lucrarile se trimit pâna la data de 25 martie 2009. Ele vor purta în loc de semnatura un motto ales de autor. În coletul postal va fi introdus un plic închis (având acelasi motto), care va contine numele si prenumele autorului, locul si data nasterii, studii, activitate literara, adresa completa, numarul de telefon si, eventual, adresa electronica.
5. La sectiunea poezie, fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu minim cinci (5) si maxim zece (10) poezii. La sectiunea proza scurta, fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu minim o (1) proza scurta si maxim trei (3). La sectiunea reportaj literar, fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu un (1) reportaj de maxim cinci (5) pagini.
6. Un concurent poate participa la toate sectiunile.
7. Lucrarile nu se returneaza, ele urmând a intra în patrimoniul concursului Eusebiu Camilar - Magda Isanos”, iar laureatii vor fi publicati în Caiete udestene” , volum editat de Centrul Culturii Traditionale Suceava.
8. Laureatii vor fi anuntati pâna la data de 27 aprilie 2009, pentru a fi prezenti la festivitatea de premiere, precum si la manifestarile prilejuite de finalizarea Concursului, care vor avea loc la Suceava si Udesti între 1 si 3 mai 2009. Manifestarile vor consta în lansari de carte, sezatori literare, recitaluri de poezie, vizite la muzee si monumente de arta din judet, realizate cu participarea membrilor juriului si a altor personalitati literare. Organizatorii asigura cazarea si cheltuielile de transport (bilete de tren, clasa a II-a). În eventualitatea în care laureatii doresc sa fie însotiti si de alte persoane, acestea trebuie sa-si suporte integral toate cheltuielile, iar organizatorii trebuie anuntati pâna cel târziu la data de 28 aprilie 2009, pentru a face rezervarile necesare.
9. Juriul concursului va fi alcatuit din critici literari, poeti, prozatori, redactori sefi de reviste literare, membri ai Uniunii Scriitorilor din România.
10. Membrii juriului nu mai pot schimba ulterior ordinea rezultata în urma jurizarii.
11. Pentru cele mai valoroase lucrari prezentate în concurs, juriul va acorda urmatoarele premii:
POEZIE: Marele premiu MAGDA ISANOS” , Premiul I, Premiul II, Premiul III; Premiul CONSTANTIN STEFURIUC”.
PROZA SCURTA: Marele premiu EUSEBIU CAMILAR”, Premiul I, Premiul II, Premiul III.
REPORTAJ LITERAR: Marele premiu MIRCEA MOTRICI”, Premiul I, Premiul II, Premiul III.
Vor fi acordate, în functie de posibilitati, si premii ale unor reviste literare.
Relatii suplimentare: tel: 0745-773290, Carmen Veronica Steiciuc.
Aceeași temă a dictaturii, dintr-o altă perspectivă și într-o altfel de relatare. Una extremă și explicită, de data asta. Ce se poate întâmpla când la putere ajung niște naționaliști radicali?
April 26th, 2009 at 10:47 am
Exista vreo adresa de mail la care sa incercam mai multe info,(inafara acelui nr.telefon) sau vreun site pe care se afiseaza lista castigatorilor? Ori asteptam sa fim anuntati prin mail(daca e cazul)?
April 28th, 2009 at 4:45 pm
Ne puteti spune unde gasim rezultatele concursului? nu le-am gasit nicaieri… si e in 28 deja… va multumim!
April 28th, 2009 at 5:17 pm
@vali - 0745-773290, Carmen Veronica Steiciuc - in cazul in care nu va vor contacta ei sa va comunice daca sunteti castigatori, ii puteti suna la acest numar de telefon, este singurul element de contact pe care l-am gasit.
May 5th, 2009 at 8:48 pm
raspunsul la intrebarile Dvs il gasiti pe site-ul:
http://centruludesti.weblog.ro/
aici veti gasi atat cum s-a desfasurat festivalul, cine a participat, care sunt castigatorii si cateva impresii de la fata locului precum si o poza cu laureatii in fata casei memoriale Eusebiu Camilar.
Mult succes pe viitor tuturor participantilor!
May 11th, 2009 at 5:29 pm
Multumim frumos pentru raspuns si link!
May 11th, 2009 at 5:55 pm
Paradis nocturn
Poate ca razandu-mi parul si punandu-mi cenusa în cap, cu un talger de cersit în mana. Histrion. Mim. Noapte cu diavoli, monstri cu cap de femeie si trup de balaur, piaza rea, sfarsitul marelui joc. Cat de obositor e sa fii tot timpul tu însuti. [...]
Emanuèlle vorbea într-una, îsi adresa discursuri solemne printre sughituri, dojenea matern un Célestin fantoma, inventaria sardelele, fata i se lumina ori de cate ori tragea din tigara, iar Oliveira îi vedea cutele de jeg de pe frunte, buzele groase patate cu vin, banda triumfala din par în chip de zeita siriana calcata în picioare de o armata dusmana, un cap criselefantin rostogolit în praf, cu sange si murdarie, dar avand înca diadema eterna cu dungi rosii si verzi, Marea Mama trantita la pamant si calcata în picioare de soldatii beti care se distrau urinând peste sanii mutilati, pana când cel mai bufon dintre ei îngenuncheaza în aclamatiile celorlalti, cu falusul în erectie peste zeita cazuta, si se apuca sa se masturbeze frecandu-se de marmura, facand ca sperma si intre în ochii de unde mainile ofiterilor smulsesera nestematele, în gura întredeschisa care accepta umilinta ca o ultima ofranda înainte de a se rostogoli în uitare.
(Julio Cortazar, Rayuela)
Stiu ca nu e frumos sa doresti raul cuiva, dar eu unul abia astept sa moara Petruta. Cum o fi masurând Dumnezeu raul, ma întreb. Daca raul cuiva înseamna bine pentru altii zece, poate n-o mai fi chiar atât de rau.
Nu, gata! Stop! Nu e bine asa. M-a luat stiloul pe dinainte. Pentru ce sa scriu despre Petruta?! Acum un ceas, întorcandu-ma de la facultate, mi-a venit în minte acest titlu: Paradis nocturn. Stiu ca e destul de banal, aproape un cliseu, dar mie mi-a placut cum suna, asa ca m-am oprit la supermarchet sa cumpar cateva tigari de foi, o sticla de vin, si ciocolata pentru iubita mea, Iulia. De obicei aleg titlul unei povestiri cam spre jumatatea ei, uneori abia la sfarsit, sau chiar la zile întregi dupa ce am terminat-o, dar acum parca mi-ar fi soptit cineva aceste cuvinte: paradis nocturn, iar eu nu mai am de ales: trebuie sa ma conformez.
Si încerc iar…
Se apropie noaptea de Sfantul Andrei. Hei, ce mai betie, ce mai destrabal o sa fie, si cum vom da iama, eu si Florin, în domnitele fragede si speriate de superstitii si de spiritele dezlantuite!…
Eu si Florin suntem doi lupi care ne luam uneori chip de om, cand ne apuca zoofilia.
Nu-mi place. De la capat…
Ma întorceam din Primaverii, de la taica-meu. Nu va gânditi la Primaverii din Bucuresti; e doar strada lunga si plina de gropi din zona ?u?ora a orasului Iasi. Veneam, deci, de la taica-meu, unde fusesem sa-mi tehnoredactez ultima povestire, încheiata cu doua zile în urma, Cu simt de raspundere. Ma întorceam spre casa, trecand de intersectia cu strada Cotnari, si apropiindu-ma de Piata Nicolina, cu îmbietoarele-i miresme de peste stricat, carne cruda, si terci de alimente alterate smarcuri întregi printre tarabele parasite.
Trebuie sa fi fost zece sau unsprezece seara, ora la care în zona totul pare sa se scalde într-o amorteala molcoma, de parca a fost si va ramâne în vecii vecilor neschimbat, dar orasul înca nu doarme. Tocmai se mai domolise cat de cat circulatia, si aerul nu mai frigea pana într-atat, dar linistea era doar o aparenta exterioara pentru ca în caminele de nefamilisti de pe o parte si cealalta a strazii, în micul hotel Orizont, populat de gasti rivale ale lumii interlope, în crasmele minuscule camuflate prin ganguri mizere, cartierul se trezea la viata un ritual tacut si sinistru, ca al unei fiinte libidinoase si viclene, care se pregateste sa iasa la vanatoare.
Mutenia strazii îmi incita si mai mult simturile si imaginatia. Mi-am spus: Vreau sa fiu, pentru o noapte, unul de-al lor. Sa-mi umplu plamanii cu duhoarea grea de trupuri nespalate, sa le simt transpiratia scurgandu-mi-se pe piele, sa ma bat pana la sange pentru vreo curva de paispe-cinspe ani, pe care apoi sa o regulez salbatic sub ochii si în uralele tuturor, sa bem cu totii din aceeasi sticla puturoasa, sa dau pe gat pana nu mai stiu de mine, sa ma arunce pe scari ultimul boschetar, si dimineata sa-mi amintesc totul perfect, fara regrete, fara repulsie. Sa fiu unul de-al lor. Cel mai dizgratios dintre toti.
M-am asezat pe un gard metalic la marginea trotuarului si mi-am aprins o tigara, pregatit sa astept. La un balcon de la etajul doi o tiganca spargea seminte. Prin minte îmi trecu un pasaj din Miller: N-am bani, nici resurse sau sperante. Sunt cel mai fericit om de pe pamant. Pentru o clipa m-am gândit la Parisul sau, Parisul anilor treizeci, si mi-am dorit atunci sa hoinaresc pe Champs-Élysées, ori prin Place de la Bastille, cu vreo femeie frumoasa alaturi, ori, cel putin, cu doi-trei prieteni apropiati.
Tiganca disparu în spatele geamului întunecat. Trecusera doar cinci minute, si deja nu mai eram atat de ferm în hotararea pe care o luasem, sa-mi pretec noaptea printre toate scursurile, într-o camera infecta din Piata Nicoliuna. Imaginea bulevardelor pariziene în nopti racoroase de toamna îmi trezise unele amintiri, si devenisem brusc destul de nostalgic.
Mi-am mai aprins un Camel si m-am ridicat de pe gardul plin de rugina. De undeva, din stanga, nu foarte departe, izbucni o muzica galagioasa, lipsita de orice ritm ori linie melodica, si însotit? de strigate si rasete metalice, de parca în locul acela, pana în urma cu doar cateva clipe cufundat în tacere, ar fi luat nastere viata, în deplinatatea fortei sale, nestavilita si nimicitoare. Facusem deja câtiva pasi, dar nu aveam înca nici un chef sa ajung acasa, asa ca am mers pe Socola, spre Podul Ro?, gandindu-ma ca o plimbare pe malul Bahluiului îmi va prinde bine, si ca aerul proaspat al noptii ma va ajuta sa dorm cateva ore, spre dimineata.
Era mai racoare pe malul apei decat printre cladirile înca fierbinti din timpul zilei, ai daca nu ar fi fost mirosul întepator al gunoaielor în putrefactie, si cohortele de tantari care ma întampinau la tot pasul, as fi putut spune ca era chiar placut. Una peste alta, oricum nu vedeam unde as fi putut gasi un loc mai potrivit pentru o plimbare de unul singur în plina noapte, în care sa-mi limpezesc gandurile fara a fi deranjat de nimeni si de nimic. Încercam sa vad cu alti ochi ochii (ori dilema) celui de-al treilea om dorinta mea stranie de acum doar un ceas, de a cunoaste din interior lumea bizara si reprobabila de care fusesem atat de aproape, încat acum o simteam înca palpabil, carnal.
Cautam ceva? Fugeam de ceva? Pentru ce sa ma simt atras, si înca atat de intens, de ceva care îmi repugna în cel mai înalt grad? Care ma dezgusta. Cautand ceea ce caut eu, mi-am spus, si la modul în care o fac, nici macar nu mi-as putea împarti viata cu cineva în adevaratul sens al cuvintelor, daramite cu altii, si mai cu seama cu tiganii si borfasii de prin din caminele de nefamilisti din Piata Nicolina. Dar atunci de ce?
Aburii Bahluiului se ridicau indecis dintre cele doua rânduri de balustrade vopsite în albastru. Mergeam fara directie, ca un spectator pasiv al unui trecut pe cat de apropiat, pe atât de strain. Cat de repede am renuntat, prada unui simplu gand. Îmi trec prin minte doua fraze, care nici macar nu-mi apartin, si gata, mi-am si luat talpasita. Un om atat de previzibil e ca un scutier fara scut, ma gândeam. Un reportofon, un pix ieftin, o foaie de hartie la îndemana, si jumatate din munca e facuta. Poti sa-i scrii toata viata în nici cincizeci de pagini. Dialogurile fac totul. Unde mai pui ca discursul lui beneficiaza de marele avantaj de a nu avea un interlocutor. Ma simteam profund dezamagit. Sa ma întorc era însa imposibil. M-am oprit pe o piatra din apropierea podului, si mi-am aprins un Camel.
Vantul adia usor, racorind aerul noptii. Suflam fumul tigarii, urmarind formele care pluteau cateva clipe, pentru a se pierde apoi, fara urma, în întunericul tacut. Din departare se auzi suieratul unei locomotive. M-am uitat la ceas: era doisprezece fix. Nu-mi puteam aminti ce tren ajunge ori pleaca la acea ora. Mi s-a parut ca disting vag o voce. Daca apartinea unui barbat ori unei femei, ce varsta avea, nu-mi puteam da seama. De fapt, ce importanta avea? Trebuie sa se fi auzit de la vreun bloc de peste strada, mi-am spus. Ma simteam atât de bine asezat pe piatra rece din apropierea apei, fumand tigara de la tigara, si uitand pentru un timp de toate întrebarile care mi se perindasera prin minte pana cu doar cateva minute în urma. N-avea nici un sens sa ma ridic prea curand. Poate doar pana la chioscul non-stop din statia pustie de tramvai, sa cumpar o sticla de vodca. Vocea razbatu iar, nearticulata, dar în mod cert mult prea aproape pentru a fi putut proveni tocmai de la unul dintre blocurile de vis à vis.
Am cumparat vodca si m-am întors la bolovanul meu, pe deplin multumit de hotararea pe care tocmai o luasem. Stalinskaya la sticla de jumatate. Era tare iar arsura de pe gat îmi dadea o reconfortanta stare de luciditate, de parca m-as fi regasit miraculos, dupa o lunga perioada de ratacire. Ma gandeam la prietenii din Bucuresti din timpul facultatii, dar fara nostalgia paralizanta specifica amintirilor dragi ale unui trecut irecuperabil, ci cu detasarea placida pe care ti-o ofera uneori privelistea unui varf de munte ascuns între nori, ori racoarea diminetii de septembrie într-o padure de brazi. Nu-mi aminteam: priveam spre trecut cu satisfactia cu care recitesti o carte din copilarie.
? Ce bei? a venit întrebarea, de la doar cativa pasi în spatele meu.
? Vodca, am raspuns. Ma simteam atat de stapan pe mine si pe orice situatie inedita s-ar fi putut ivi, încat nu am ezitat nici o clipa. Nici macar nu am fost prea surprins.
? Vreau si eu, a continuat vocea.
Moartea prematura a tuturor celor dragi îi conferea un aer de saman, parand sa pastreze o permanenta conexiune cu fortele oculte. Vorbea stricat, sughita si radea cu pofta, întocmai ca un copil. Privita prin ochii ei, lumea se arata dezarmant de simpla un amestec de simplitate si mister. Totul era permis, cu conditia sa fii printre initiati, iar despre ceea ce ar putea însemna pudoare, nu ma asteptam sa fi avut, cat de cat, vreo idee. Trebuie sa fi fost trecuta binisor de douazeci de ani, dar mintea îi ramasese la stadiul de cel mult zece.
Lua o înghititura zdravana de vodca, si începu sa-si legene picioarele desculte, în semn de multumire.
? Uite un sobolan, mi-a spus. Pe asta îl stiu de cand era uite-atata. Mi-e drag de el.
Pe masura ce încep sa vada, ochii îsi pun o pavaza împotriva minunilor. Ea însa nu are nici o nevoie sa-i citeasca pe Miller ori Cohen pentru a intra în posesia adevarurilor elementare. Instinct versus ratiune. Nu scara valorica; nici macar nu tine de optiuni. Nostalgia paleoliticului.
? Cuzache a murit asta noapte. Mare pacat, zise fata, varsand în iarba cateva picaturi din sticla plina pe jumatate.
? Cum te cheama? am întrebat-o, încercand sa-mi înfrang greata provocata de duhoarea insuportabila care razbatea acum de la mai putin de un metru.
? Nu mai am pe nimeni, a zis. Ramai sa dormi aici? Mama s-a dus cand aveam cinci ani. Pe taica-meu nu l-am cunoscut.
? Cum te cheama?
Mi-a întins sticla de vodca, privindu-ma fara teama, în asteptare. Îmi venea sa vomit, dar stiam ca daca ezit e ca si cum i-as întoarce spatele. Nu aveam nici un drept sa fac asta. Am baut tinandu-mi repiratia.
? Maria, a zambit, agitându-si iar picioarele în aer, si lasandu-se usor pe spate într-un hohot de ras, la stanga mea, pe piatra de langa apa. Cuzache ma iubea, dar a murit ca prostu. L-au înjunghiat noaptea trecuta. Ramai peste noapte? Nu pari sa bati de mult drumurile.
? De mult, i-am raspuns. Tu dormi sub pod?
? De obicei. Am o prietena la niste blocuri mai încolo. Pot sa merg la ea cand îmi m-apuca pe mine chef, dar niciodata n-are-un ban. Trebuie sa-i duc mancare si bautura, c-altfel iar începe cu d-alea, ca eu cine sta cu mine moare, ca-s piaza rea, si izbucni iar într-un rss energic, aproape molipsitor.
I-am întins un Camel. Ce caut eu aici? m-am întrebat, pentru a cata oara în acea seara.
? Vrei sa mergem la ea? Are doua camere. Daca-i dai o sticla de vodca sau vin, nu-i mai auzi fleanca. Îsi sprijini mana peste a mea, cum îi întinsesem pachetul cu o tigara pe jumatate în afara.
? Nu. Ramânem aici, am raspuns.
Si-a coborât privirile spre apa murdara, umflata de ploi, retragandu-si resemnata mana, cu tigara între degete.
? Cuzache ma iubea, dar a murit saracul. A murit ca prostu, ca l-au înjungiat noaptea trecuta.
? Nu mergem nicaieri, am zis, mai mult pentru a ma convinge pe mine însumi.
Si-a aprins tigara, si a mai luat o gura de vodca, dar picioarele i-au ramas nemiscate. Deja ma obisnuisem în mare masura cu mirosul.
? Ramai aici peste noapte? m-a întrebat iar.
Nu i-am raspuns. Cateva minute am fumat fara sa scoatem o vorba. Nu sunt cu nimic mai bun decat ea, mi-am spus. Vantul începu dintr-odata sa sufle cu putere, anuntand una dintre acele furtuni explozive de august, cand înainte chiar sa îti poti da seama, norii acopera cerul, întunecandu-l ca într-o dupa-amiaza de iarna, iar ploaia te uda pana la piele. Maria si-a strâns genunchii cu mainile, lipindu-se de mine si lasandu-si usor capul într-o parte. Repulsia fizica, datorata în special mirosului, nu disparuse cu totul, dar o ignoram pe cat posibil, repetandu-mi întruna ca nu sunt cu nimic mai bun decat ea. Cerul fu luminat de un fulger prelung, apoi urma imediat tunetul, nelinistitor de aproape. Atunci m-a cuprins cu ambele maini, strangandu-ma ca un copil care implora protectie.
? Sa mergem, i-am zis.
A zambit si s-a ridicat odata cu mine. Deja începea sa ploua.
Cele doua camere de care pomenise erau, de fapt, o încapere minuscula cu o masa, un scaun, un pat, si baia, fara urma de usa. Din hol se putea vedea cada: un strat gros de mizerie de sus pana jos, iar înauntru coji de seminte si mucuri scofalcite de tigara. Era evident ca nu mai fusese folosita de secole. Cel putin nu aaa cum ma gandeam eu ca ar putea fi folosita o cada.
? Da-mi bani sa mai iau ceva de machit, mi-a cerut femeia dupa ce ne-a deschis, pe un ton fara echivoc, examinandu-ma cu privirea, si neîncercand catusi de putin sa-si ascunda neîncrederea.
I-am dat tot ce îmi mai ramasese prin portofel, nu mare lucru.
? Stai fara grija, mi-a spus Maria dupa ce usa de la intrare s-a închis iar, si am rsmas singuri în camera. Cele doua femei nu schimbasera un cuvant. Nu are sa se întoarca prea curând.
? Si acum? am întrebat, mai mult pentru mine.
Am deschis geamul, ramanand amandoi cu privirile spre strada. Un cersetor încerca sa se apere de ploaie, folosind drept adapost o cutie carton. Se uita de jur împrejur cautand ceva cu privirea.
? Îl cunosti, Maria?
? Nu.
Parea lezata de întrebare, acum, ca se afla într-un apartament, band vodca si fumând de partea onorabila a ferestrei, departe de pod, de gramezile de gunoi pe care le ardea în fiecare dimineata sa alunge tantarii.
Începuse sa-si faca de lucru cu mainile pe sub camasa mea uda, coborand si urcand rabdator, poate în asteptarea unui raspuns. Instinct versus ratiune. Nici macar nu tine de optiuni.
? Asa era si iubitul tau, Maria? am spus, aratand cu capul spre cersetorul de afara.
Simteam nevoia sa o jignesc iar, pentru ca nu gaseam forta sa ma împotrivesc mainilor ei. De fapt, aproape ca nu îmi pasa. Acceptam totul ca pe un exercitiu necesar, initiatic.
? Nu, el era mult mai frumos.
Vorbea pe un ton scazut, calm, iar degetele i se miscau cu luciditate, coborsnd tot mai mult. Cersetorul ne privi pentru o clipa. Înauntru era lumina stinsa, dar parea totusi sa ne fi vazut. Si-a ridicat ziarele si cartoanele ude de pe jos, si s-a îndepsrtat cu ochii înca atintiti în directia noastra. De undeva, de deasupra, se auzea vag, întrerupta de zgomotul furtunii, o muzia lenta, instrumentala. Women seem wicked, when you’re unwanted,
Streets are uneven, when you’re down, am completat, amintindu-mi. When youre a stranger, people are strange , iar Maria îmi descheia, cu miscari sigure, nasturii de la pantaloni. Ca un ultim (dar tardiv) semnal de alarma, o pisica mieuna strident, si trecu în vizita prin fata scarii.
? Prea tarziu, i-am spus, dar pisica disparuse deja din raza mea vizuala. Etajul doi… Daca sar ma? aleg, cel mult, cu un picior sau o mana în gips.
? Ultimul zbor, Maria. Îmi placea sa-i pronunt numele; era ceva abstract: nu îi mai vorbeam femeii care se agita între picioarele mele, ci uneia pe care o cheama Maria. Puteam sa mi-o imaginez dupa bunul meu plac. Ultimul zbor, e o povestire pe care am scris-o cu aproape doi ani în urma, am continuat, dar ea nu asculta. Nu-i chiar atat de putin primejdios sa traiesti în preajma unui vis. E ca un pistol încarcat gata sa ia foc; daca tine îndeajuns de multa vreme, pana la urma cineva e ranit . Corpul ei parea oarecum congestionat. Mi-as fi dorit sa o vad agitandu-si iar picioarele desculte si murdare. Faptul ca vorbeam cred ca o stânjenea. Se ghemuise langa perete si încerca, rabdatoare, sa-mi faca penisul sa coopereze, dar el ramânea flasc, indiferent la mangaierile buzelor si mainilor ei.
Sunt sigur ca Maria nu era atat stapanita de dorinta, cat ar fi vrut, în primul rand, sa-mi multumeasca pentru vodca si tigari, pentru ca nu o respinsesem înca din primul moment, si poate, sa-si pedepseasca putin iubitul mort pentru ca se lasase înjunghiat ca un prost, iar ea ramasese, înca o data, fara nici un sprijin. Eu, ignorand orice regula elementara de igiena, ma simteam incapabil sa-i explic în cuvinte, ca nu facusem nimic sa o ajut, ca lucrurile mi se întâmplasera, fara sa am, de fapt, vreo contributie.
Ploaia se oprise de mult. Fumam linistit în spatele ferestrei deschise, cu o femeie careia îi stiam doar numele si mirosul (de altfel, cat se poate de incompatibile), dormindu-mi de cateva ore la picioare. Am iesit. Soarele începea deja sa încalzeasca aerul întepenit, iar masinile faceau coada la semafoare. În Piata Nicolina zeci de femei cu sacosele pline de ceapa si zarzavaturi mergeau grabite, parand sa se îndrepte fiecare spre cate o destinatie uimitor de precisa. Caminul din stanga era cufundat în tacere, însa, din departare, se auzi iar suieratul unei locomotive. Ma uit la ceas. E sapte si zece.