Locatarul himeric de Roland Topor

Scris pe data de 15 February 2010 de Ana Antonescu

locatarul_himeric(traducere din limba franceză de Ion Doru Brana)
Colecția Babel, Nemira, 2009

Trelkovsky, „un tânăr de vreo 30 de ani, onest, politicos, care detesta mai mult decât orice situațiile neplăcute“, caută să închirieze un apartament. Un prieten îi recomandă un apartament cu două camere, unde locuise o fată care se aruncase de la fereastră și se afla acum în stare gravă. Așadar tânărul îl contactează pe proprietar și se mută în apartament după moartea fetei.
Relațiile cu vecinii săi se degradează însă în scurtă vreme. Aceștia nu suportă nici cel mai mic zgomot. Cum Trelkovsky nu-și dorește probleme și ține să-și păstreze apartamentul, încearcă să devină din ce în ce mai discret. Cu toate acestea însă, vecinii îi găsesc mereu ceva de reproșat. Tânărul realizează că vecinii săi se comportă ciudat și devine martorul unor fenomene pe zi ce trece mai misterioase.

„Vecinii îl transformau lent în Simone Choule!
Prin mii și mii de mici meschinării, printr-o vigilență permanentă, printr-o voință de fier, vecinii îi modificau       personalitatea. Erau cu toții înțeleși, cu toții vinovați. Căzuse ca un neștiutor în capcana lor îngrozitoare. Se deghizau ca să-l inducă în eroare. Se comportau în mod bizar ca să-l tulbure și ca  logica lui s-o ia razna. Nu fusese decât o jucărie în mâinile lor. Rememorând toate amănuntele șederii sale în apartament, înțelese că așa fusese de la bun început. Portăreasa îi atrăsese atenția asupra ferestruicii de la WC. Ea cunoștea fenomenelor stranii care se petreceau acolo. Nu mai era nevoie să se frământe nici în legătură cu cine fura gunoaiele căzute pe scară. Erau vecinii.“

Și dacă fosta locatară, Domnișoara Choule, a fost victima acestui imobil? Îndoiala se insinuează în mintea lui Trelkovsky, determinându-l și pe el însuși să se poarte ciudat. Asistă cititorul la întâmplări imaginate de nebunia unui singur om sau este el doar victima celorlalți, pe principiul  „Infernul sunt ceilalți“?
Acest roman horror, cu atmosferă kafkiană, în care panica este de fapt adevăratul personaj, care crește de la o pagină la alta până la gestul eliberator din final, a fost excelent ecranizat în 1976 de celebrul Roman Polanski, cu titlul The Tenant (Chiriașul), în care personajul principal e interpretat chiar de regizor.
Locatarul himeric este primul roman al artistului francez Roland Topor (1938-1997), un om-orchestră autentic. A fost scriitor, poet, ilustrator, grafician, pictor, scenograf, compozitor de muzică ușoară, actor, realizator de emisiuni TV. Un individ original, despre care puteți afla mai multe aici,  un site realizat de Frantz Vaillant, care i-a dedicat artistului  și o carte, Roland Topor ou le rire etrangle, apărută la Buchet Chastel în 2007. Deși au trecut ceva ani de la moartea lui, ni-l putem face friend pe Facebook:

a-roland-topor

Posturi similare:

Revista Scriitorului

Lasa un raspuns

Concurs proza

Revista Scriitorului

Castigatorul lunii

Va recomandam