Ne-am întâlnit întâmplător, trei ani mai târziu, în față la Cărturești. Era șaișpe ianuarie. Dăduse chiciura peste copacii de pe Magheru; o puștoaică în ditai fularul și ditai adidașii imortaliza momentul cu un Nikon entry-level. Autofocus, bineînțeles. Mie îmi înghețau degetele pe o ediție veche din “Insuportabila…” lui Kundera.
N-avea de ce să fie acolo. N-avea de ce să fie în oraș, de fapt. Și totuși uite-l, în carne și oase, cum s-ar zice. În același palton odios, de nazist în mizerie. Se uită încoace ca și cum s-ar aștepta să fiu acolo. Zâmbește cald. Pașnic. Pământul nu se clatină de pe axă. Închid cartea, o îndes în geantă și aștept să se apropie.
- ‘Neața, copil.
Primele cuvinte. Un puhoi de replici posibile mi se reped cu capul înainte printre dinți. Mi-a fost dor de tine de ce n-ai sunat nu vreau să te mai văd niciodată cum e acolo nu ți-e frig în mizeria aia de palton neața și ție străine hai la o cafea. E teribil de frig.
- Hai la o cafea.
- Bei cafea?
- Nu.
Pufnește a la Mary Poppins și îmi întinde brațul.
*
Nu mai țin minte unde am fost. Țin minte restul. Că începuse ninsoarea și fulgii îmi înțepau vârful nasului. Că am vorbit tot drumul despre cum ceața ar putea să fie făcută din aburii respirați de oameni. Ca să nu vorbim, de fapt. Că încercam să sar peste băltoace și că s-a oprit să-și lege șiretul.
Țin minte că din spătarul scaunului meu ieșea un arc și că mă tot foiam să-l evit. Că n-am băut cafea, până la urmă, ci vin fiert. Mediocru. Trebuiau mai multe cuișoare. Dar unde s-au întâmplat astea, nu pot deloc să-mi amintesc.
- Tu n-ai sesiune?
- Am primul examen pe douăjdoi. Plec miercuri seara. S-a rugat mama de mine cu cerul și pământul să mai dau pe acasă.
Pauză. N-o să-l întreb ce “se întreabă”.
- N-o să te întreb despre acolo.
- Ok.
- Pentru că nu-mi pasă.
- Știu.
- Pot să ghicesc, în linii mari. Ai o casă, o masă, un teanc de cursuri, niște prieteni noi și extraordinari care au tot nasul între ochi. Deci ai plecat degeaba.
- Ai mai zis asta.
- Și o s-o mai zic. În viață totul se repetă.
Pauză.
- Vrei să plătim și să mergem?
Nu, fir-ar să fie! Cum să vreau să plătim și să mergem dacă te văd odată pe an și mă simt de parcă cele 10 ore pe tren anulează doi ani de discutat sf-uri și filosofia limbajului și acum se cască o tăcere stângace peste astea două căni?
- Dacă vrei tu.
- Dacă vrei tu.
- Nu. Hai să mai stăm.
Pauză.
- Știi ce vreau?
Se uită la mine, așteptând soluția. Soluția, cu s mare, rezolvarea.
- Să-mi povestești despre Irina.
*
- Irina… avea ochii albaștri, în principiu. Doar că în două situații se aplica proverbul ăla cu socoteala de-acasă. Când plângea, avea ochii gri. Bine, partea care nu era roșie, era gri. Și când se uita în soare, avea ochii albi. Irisul i se decolora de tot și rămânea doar pupila. Foarte ciudat. Râdeam de ea că să joace în filme de groază.
Încerc să afișez o figură sarcastică. Niciodată n-am putut să joc teatru cu el.
- Romantismu’ ăsta.
- A, nu, că nu se supăra. Râdea. Dacă eram în public, îmi cerea “s-o zic p-aia cu făina”.
- Fantezii culinare?
- De unde. Tot descriptive. I-am scris într-un mail că e atât de albă că pare stinsă în cretă și făină.
Repet figura cu sarcasmul. De data asta, aproape că-mi iese.
- Poezia te omoară.
- Să știi că. Toată “epoca Irina” (face semnul ăla copilăresc, de-a ghilimelele) am scris în disperare. Mă trezeam noaptea să mâzgălesc idei și dimineața stăteam să le descifrez. Răsfoiam ieri o agendă de-atunci. Nu mai recunosc nouăj’la sută din ce scrie acolo.
- Sunt bune?
- Ce să fie?
- Scriiturile astea de nu ți le recunoști.
- Probabil. Nu știu. Poate revoluționează literatura. Ca ăia de la Maroon 5. Songs about Jane. Poezii about Irina.
*
- Atunci ce s-a întâmplat?
- Când să se întâmple?
Întrebarea e atât de incoerentă că deschid ochii, încetând să vizualizez. N-am cunoscut-o niciodată pe Irina; pot să o văd cum vreau.
- Între voi.
- În afară de plecarea mea?
- Plecarea ta e mai recentă decât povestea voastră.
Coboară privirea în stânga jos și zâmbește pe-o parte, total necaracteristic.
- Nu știu. Tăceam prea mult. Nu ne țineam de mână cum trebuie.
- Există un “cum trebuie” al ținutului de mână?
- Amuzant. Știi ce vreau să zic. Ceva e bine și știi că e bine și pe urmă nu mai e bine.
Pauză. Îmi înconjor cana de vin cu ambele mâini și aștept deznodământul.
- În ultima zi mă aștepta în poarta liceului. M-am apropiat, s-a uitat la mine și mi-a spus “nu mai vreau niciodată să stau”.
- Să stea unde?
- Asta mă întrebam și eu. Mă rog, probabil că mă întrebam. Eram puțin șocat. Nu “bună”, nu nimic, doar că nu vrea să mai stea. S-a ridicat pe vârfuri, mi-a șoptit “vezi pe mail” și a plecat.
*
dragul meu,
ți-am povestit, cred, că toată copilăria am stat la țară. din februarie târziu până la capătul lui octombrie, de dimineața până seara umblam pe coclauri și culegeam flori. culegeam multe flori. aveam vreo cinci ani când s-a zburlit odată bunică-mea la mine că de ce rup flori. asta e prima mea amintire. cum mă ceartă nana pe trepte, eu îmi înfig mâinile în șold și afirm că “florilor nu le place să stea înfipte și singure”.
și nici mie. știi că ultimele două luni au fost o amânare. o întârziere. și decât să ne deșirăm, prefer să tai ce-a mai rămas. adică obișnuința. nu vreau chin, nu vreau argumente, nu mai vreau să stau. nu mai vreau niciodată să stau.
iartă-mă.
non plus la tienne,
i.
*
Împăturesc foaia după dungile mai mult decât evidente și o las pe masă.
- Pe urmă, tăcere, până foarte de curând. Ne-am întâlnit în aprilie, înainte de Paște. Eram aproape de apartamentul ei și m-a întrebat dacă urc să-mi arate tatuajul. Am intrat, ea s-a întors cu spatele și și-a scos cu o mână tricoul. Și-a făcut un lujer de crin pe tot spatele, cu rădăcina pe noadă și floarea întredeschisă până la baza gâtului. Foarte mișto făcut. Realist, cu noduri pe vertebre și frunze pe coaste. S-a întors, cu tricoul strâns la piept și mi-a zis “până la urmă, tot am ajuns floare”.
- Ironic.
- Da, asta era ideea. Un fel de “n-am uitat”.
M-aș simți prostește să-i caut privirea, așa că mă concentrez pe a culege o cuișoară din cana goală. O strivesc între palme.
- Mergem?
Da, acum putem să mergem.
- Hai.
Am așteptat autobuzul în tăcere. Când s-a apropiat, m-a sărutat sonor pe tâmpla dreaptă și a plecat. M-am urcat în autobuz, m-am așezat pe unul din locurile de la geam și am deschis cartea. Partea a cincea, “Ușurătatea și greutatea”.
Iarna la Lisabona este o poveste de dragoste obsesivă, ca o nesfârșită improvizație de jazz, care se țese între San Sebastián, Madrid și Lisabona.
November 2nd, 2009 at 11:48 pm
Multumesc pentru o lectura atat de delicata si apasatoare, la sfarsit de zi care se incadreaza perfect in “Usuratate si greutate”
November 3rd, 2009 at 8:15 am
este castigatoarea concursului de proza scurta initiat de revista dvs.? daca da, de ce nu ati spus, oameni buni, ca va intereseaza comnpunerile libere?
November 3rd, 2009 at 9:25 am
Sunt de acord cu Liliana. Trebuia sa precizati dintru inceput ca doriti texte limpezi si clare, sub semnul futilitatii!
November 3rd, 2009 at 9:46 am
@Liliana, sper ca nu esti Virginia Woolf si ne bagi și pe noi în seamă între două romane geniale!
November 3rd, 2009 at 10:02 am
nu, mihai, nu sunt virginia woolf sunt doar eu, inca necunoscuta publicului. nu stiu ce inseamna roman genial in acceptiunea ta dar stiu ce inseamna scriitura mustind de talent. cu siguranta, nu e o zgarietura timida pe o pojghita subtire. si apoi, draga mihai, sunt capabila sa accept ca intreg juriul a decis ca povestirea e “foarte misto facut(a)” dar poate ar trebui sa ne spui si noua de ce? chestia aia cu ingeniozitatea e funny de tot, zau asa…
November 3rd, 2009 at 10:34 am
Acum imi doresc sa citesc celelalte texte, cel putin ale celor doi tineri care au luat mentiune, pentru a vedea de ce a fost nevoie ca juriul sa “delibereze” atat. Textul de fata este foarte slab din punctul meu de vedere,desi sunt constient ca ma insel de vreme ce a castigat. Pot doar sa va recomand locul II:
http://www.dindragoste.ro/povesti-de-dragoste/povestea-mea-de-iubire.php
Imi este frica ca a ales berea pentru voi.
Numai bine.
November 3rd, 2009 at 11:11 am
mulțumesc pentru publicare și păreri
mulțumiri speciale berii, se pare
November 3rd, 2009 at 11:47 am
Nu stiu daca se poate cere juriului sa disece povestirea castigatoare. Ar fi insa interesant pentru restul concurentilor, cred, de stiut ce le-a lipsit lor pentru a fi in top.
November 3rd, 2009 at 1:33 pm
Ralu, pas mal du tout!
November 3rd, 2009 at 1:54 pm
@liliana
Din pacate nu se poate justifica cu adevarat o alegere cand e vorba de literatura. Critica literara orienteaza gusturile dar poate gresi oricand.
Nu e un concurs! Alegem povestiri pe care le publicam contra unei sume de bani. Prin asta vrem sa incurajam pe cei care scriu, nu numai castigatorul.
In atentia noastra sunt mai multe povestiri si suntem curiosi ce vor mai scrie cei care deja au trimis.
O povestire poate sa va placa sau sa va lase indiferenti.
Eu sper sa ne bucuram cu totii.
@stefana
Nu stiu daca e vorba de un top. Sunt convins ca sunt autori care trimis si care vor creste de la povestire la povestire.
November 3rd, 2009 at 3:00 pm
Chestia cu totul a fost o figura de stil. Iar ideea mea pornea de la latura educativa a RS, pe care de altfel intotdeauna am apreciat-o.
November 3rd, 2009 at 3:00 pm
Ups, topul nu totul.
November 3rd, 2009 at 4:15 pm
mie una imi place povestea, are farmecul ei, e diferita, dar totusi comuna (nu in sensul de banala, dimpotriva)… ei bine, nu stiu cine ar mai fi putut castiga (asta ca sa-mi dau si eu cu parerea :P) din moment ce nu stiu ce au trimis ceilalti, dar oricum Felicitari!
November 3rd, 2009 at 10:37 pm
Mie nu mi-a spus cam nimic povestirea asta, pot aprecia cel mult corectitudinea gramaticală. Dar nu sunt eu nici cel care să ia decizii în privința textelor câștigătoare, nici cel care să considere că propriile gusturi sunt mai presus de ale altora, așa că ACCEPT DECIZIA COMISIEI fără să contest ceva ori să pun sub semnul întrebării corectitudinea juriului. Pot, cel mult să critic textul, să spun de ce nu mi-a plăcut:
Pentru că este povestirea absolut banal redată a unor persoane absolut banale. Oricare două zile povestite ale oricăror două persoane din țara asta ar deveni o astfel de povestire.
Am de dat și un sfat celor care contestă decizia: scrieți dragii mei în continuare. Nu scrieți pentru șansa de a câștiga un premiu ci scrieți pentru că vreți să spuneți ceva lumii. Scrieți și faceți asta atât de bine încât cei din juriu să nu-și permită să vă ignore textul. Și vă mai vând un secret: nimeni nu vă împiedică să vă postați propriile creații pe propriul blog după ce a trecut luna și sunteți dezamăgiți că nu ați fost desemnați câștigători. Astfel vom avea și noi, publicul larg, ocazia să facem comparații și să decidem dacă vă revoltați cu sens sau nu. Eu de exemplu îmi permit să mă gândesc că celelalte texte trebuie să fi fost jalnice din moment ce banalitatea asta s-a dovedit a fi cea mai bună. În orice caz nu revoltându-vă veți avea câștig de cauză ci continuând să scrieți pe zi ce trece tot mai bine.
Baftă tuturor în continuare.
Felicitări Raluca Popescu! Sper că vei scrie în continuare și vei dovedi tuturor că premiul l-ai primit pe merit.
November 3rd, 2009 at 11:08 pm
asa e, silviu, nu se poate justifica de ce unora le place paolo cohelo si altora gunther grass. pe mine nu ma impresioneaza cohelo, sunt de acord cu tine. on the other hand, in mintea mea cea ingusta de femeie asteptam de la voi sa ma uimiti. probabil, am fost nitel cam rea cu fata asta. acu vazui ca are doar 20 de ani. ei, atunci e de inteles stradania ei.
November 4th, 2009 at 8:26 am
Eu nu pot spune ca nu imi place povestirea, desi, la o prima privire, pare destul de banal scrisa. Totusi, are un ceva care te face sa o citesti pana la capat, cred ca asta conteaza, la urma urmei.
Pentru cei care au scris cred ca ar fi foarte util un soi de feedback, desi mi-e greu sa spun sub ce forma sa fie… Adica, asta e marea problema a celor care vor sa scrie si inca nu au curaj sau nu stiu de unde sa inceapa sau nu au faimoasele relatii cu vreo editura: scriu si nimeni nu le spune daca e bine ce fac sau daca ar trebui sa o lase balta. Sigur, se poate spune ca trebuie sa simti, sa perseverezi, ca multi scriitori ajunsi celebri au trecut prin asta etc. etc. Totusi, am impresia ca voi vreti sa creati o punte intre cei care isi doresc sa scrie si lumea scrisului, care le poate parea inaccesibila. Nu stiu, asa mi s-a parut… Si ar fi frumos sa nu ma insel, desi, repet, nu stiu exact cum se poate face asta.
Poate nu ar fi rau sa si detaliati un pic, sa spuneti cate povestiri au fost trimise, ce gen (daca e posibil sa fie incadrate undeva)… chestii din astea.
November 4th, 2009 at 10:19 am
nu pot spune ca nu mi-a placut povestirea Ralucai, dar…exact cum a spus si Balin Feri, poate fi povestea oricui…important e cum o spui, nu? intr-adevar ar fi bine sa se stie cam cate texte au fost trimise si daca anume acest gen de a nara este cel cautat de dumneavoastra
November 4th, 2009 at 12:16 pm
Balin, cred ca am sa-ti urmez sfatul. Nu pentru ca sunt dezamagita, ci fiindca ai aruncat samanta aceea cu textele jalnice.
November 4th, 2009 at 1:00 pm
Dar atunci astept sa ma delectez si cu textul tau…
November 4th, 2009 at 4:16 pm
Draga Feri, mi-e dificil sa accept ca povestirea pe care am trimis-o eu e “jalnica”!
“Caietele lui Mossow” (varianta a treia, definitiva) a luat Marele Premiu la Concursul National de Creatie Literara “Vasile Voiculescu”, editia a XXa, octombrie 2009 (concurs ce nu figureaza in panoplia “Revistei scriitorului”, fiind considerat, banuiesc, de mana a doua, la fel ca si “Mostenirea Vacarestilor” s.a.).
Prima varianta a povestirii, ceva mai lunga si mai primitiva a fost publicata in “Dacia literara”.
Pe 29 octombrie, Dl. Mihai Radu a mai adaugat din mers ca “povestirile trebuie sa fie nou-noute”, ergo…
Accept in schimb ca am gresit trimitand aici un text, “Revista scriitorului” trebuind sa se ocupe cu precadere, cred eu, doar de cei care nu au mai publicat niciodata!
In incheiere, daca-mi este permis, as avea o singura recomandare pentru organizatori: nu mai faceti glume in legatura cu deliberarea (la o bere), mare parte din cei care scriu (bine, rau, nu conteaza) sunt extrem de sensibili!
Mult succes tuturor!
November 4th, 2009 at 7:30 pm
@ Stefana Nu am participat la concursul de luna aceasta și probabil povestirea scrisă de mine nu va îndeplini criteriile nici pentru luna viitoare. Eu am trimis o povestire, are mai mult de șase pagini câte sunt cerute și în plus…fiecare cioară își laudă puiul. E firesc să-mi placă mie povestirea mea pentru că am scris-o așa cum am considerat eu că trebuie să sune o povestire. Asta nu înseamnă și că altcineva va avea răbdarea s-o citească. Nu înseamnă nici că ma voi simți dezamăgit dacă voi fi exclus din concurs și nici dacă voi fi admis dar nu voi câștiga. Depinde de gusturile juriului și eu nu sunt în stare să scriu povestiri precum cea care i-a impresionat de data asta. Nici nu vreau să scriu așa ceva pentru că ar însemna să-mi neg toate convingerile despre ce înseamnă cu adevărat literatura. Eu cred că orice text care se vrea a a fi beletristică trebuie ori să transmită un mesaj, ori să creeze o stare de spirit, ori sa forțeze omul să vadă lucrurile dintr-un punct de vedere diferit. Textul de luna aceasta nu mi-a transmis nimic și singura stare de spirit care m-a încercat citind-o a fost plictiseala. Dar - ATENȚIE!- la fel am simțit și când am încercat să citesc Proust sau Dostoievski, așa că s-ar putea să avem de-a face cu o capodoperă scrisă într-un mod inaccesibil nouă.
Luna următoare vei avea ocazia să citești povestirea mea, dacă nu în altă parte atunci pe blog-ul meu.
@ Buzdugan Dragul meu, crede-mă că nu știam nici măcar că participi, așa că nu vorbeam de textul tău în mod special ci vorbeam de toate textele la modul general. Dacă cea mai mare notă luată de cineva într-o clasă de elevi este un 2, atunci nu pot să cred decât că toți ceilalți au luat 1.
November 4th, 2009 at 8:48 pm
era de asteptat… era de asteptat sa vad atata invidie si ura. lumea scriitorilor si a oamenilor de litere, de obicei este o lume a invidiei. te-ai astepta ca ei, oamenii care sunt asa de sensibili si prompti in redarea fenomenelelor din jurul lor, pe care le diseca si apoi le impart lumii, sa fie cei care sunt mai toleranti si mai cumpatati. din pacate, ei sunt cei mai invidiosi oameni. rar vei gasi scriitori contemporani care sa laude opera altui scriitor si sa fie sinceri cand fac asta.
dezamagirea mea e cu atat mai mare pentru ca nu ma asteptam sa vad asta la voi, niste debutanti, niste oameni fara experienta. speram ca rautatea si lehamitea specifica varstei a doua si a treia sa loveasca atunci, la varsta a doua sau a treia. m-am inselat! se pare ca vine mult mai devreme.
Silviu spunea: “Din pacate nu se poate justifica cu adevarat o alegere cand e vorba de literatura. Critica literara orienteaza gusturile dar poate gresi oricand.” sunt de acord cu el. sunt sigur ca oamenii aia din juriu au vazut ceva in povestirea “NU uita”. ceva ce ochiul diletantilor rautaciosi care comenteaza aici nu a putut vedea.
Liliana, A. Buzdugan, voi sunteti cei mai aprigi contestatari ai deciziei privind castigatorul. tare as vrea sa va citesc capodoperele vaduvite de recunoastere “pe nedrept” de juriul partinitor. va rog, puneti un link, ceva unde sa va putem citi povestirile.
poate ca lucrurile nu sunt chiar perfecte, retineti ca asta a prima editie a “concursului”, dar oamenii astia (echipa revistascriitorului.ro) merita cel putin aprecierea noastra lipsita de ipocrizie pentru demersul facut. o singura sugestie am de facut: toate povestirile trimise ar trebui puse intr-o sectiune a revisteiscriitorului, accesibila tuturor participantilor.
P.S. si eu am trimis o povestire care nu a “intrat” in top. asta ca sa nu creada cineva ca sunt cunostinta cuiva de pe aici…
November 5th, 2009 at 12:31 am
@Balin Feri
Nu stiu daca banalitatea poate fi o acuza. Literatura a inceput cu eroi (eroii lui Homer) si a ajuns la oameni banali (personajele lui Cehov), ca sa raman numai intre clasici.
In fapt daca ma gandesc bine si eu duc o viata banala. Chiar foarte banala. Normal, mi-ar placea sa fiu autorul unuor fapte memorabile sau ale unor idei marete. Numai ca nu eu hotarasc ce e memorabil si ce e maret. De aceea ma intereseaza aceasta banalitate. Normal, ma intereseaza si faptele marete si ideile mari dar toate astea se intampla intr-un banal apartament de doua camere din Crangasi
Uneori la o bere foarte banala 
De aceea nu gasesc ca banalitatea e ceva condamnabil. Poate tu traiesti si gandesti altfel dar fii bland cu cei ramasi in urma.
@Adina
In octombrie au fost 40 de povestiri. Ne asteptam sa fie mai putine pentru ca foarte multi debutanti scriu poezie, nu proza.
Incercam sa facem ce banuiesti tu. Nici noi nu stim cum.
@A. Buzdugan
Am retinut recomandarea. Ne dorim o atmosfera destinsa. Am mai scris, nu e un concurs. Alegem sa publicam texte pentru a incuraja pe toata lumea. Si ne bucuram ca ati venit aici, suparati ori pasnici.
November 5th, 2009 at 6:04 am
Salut,
Numele meu este Cristi Dumitrache si particip si eu la acest concurs. Va scriu din Noua Zeelanda si trebuie sa va felicit pentru initiativa de a publica povestiri. Mie mi-a placut “Nu uita”, e foarte ok, vreau sa-i transmit felicitari Ralucai, iar celorlalti “combatanti” mult succes in continuare. Va salut din Auckland.
November 5th, 2009 at 8:45 am
roman: nu inteleg de ce imparti rautatea si invidia pe categorii de varsta - a treia, a doua. e pueril si amuzant in acelasi timp. by the way, de ce esti, frate, asa inversunat?! apoi, dragul meu, nu sunt “contestatar aprig”, am citit aici comentarii mult mai incisive decat ale mele. dar, ce sa fac eu, daca imitatia topaie si asta se vede de la posta?!
silviu: ohoho, ar vrea fata asta, saracuta, sa aiba banalitatea lui cehov. ea are banalitatea ei care nu respira nici macar aerul realitatii ci doar a elevului sarguincios. un fapt divers il poti transforma intr-o proza delicioasa. dar cu foarte multa maiestrie. ori aici…zau asa. nu te cunosc, dar te simt ca pe un ins cu o inteligenta ascutita si nu stiu de ce cred ca in interiorul tau dezavuezi decizia juriului. ca nici tie nu-ti place aceasta povestioara plasata undeva la granita dintr-a saptea si-a opta. iar cat priveste stimularea “diletantilor”, “debutantilor” sau cum le mai spuneti voi, palide sanse. cu certitudine, v-au trimis scrierile lor oameni cu talent. iar decizia voastra s-ar putea sa-i fi dezarmat. vezi balin feri.imi vine si sa rad de cat de naiva am fost imaginandu-mi ca e o competitie intre oameni care scriu “adevaraciuni”.
November 5th, 2009 at 8:56 am
@ Roman
Receptarea oricarui text literar e subiectiva, efortul RS ramane laudabil. Din pacate, in general spatiul literar e plin de agresivitate si e pacat.
@ Balin
OK. Eu ti-am raspuns deja la provocare.
November 5th, 2009 at 9:55 am
@ liliana, simplitatea se invata al naibii de greu.
@ Balin, de ce atata dispret fata de genul asta de scrieri? E vorba de gusturi, la urma urmei. Si de respect pentru cei carora le place altceva decat tie. Recent, am incercat sa citesc Dune (tre’ sa spun ca nu sunt cititor SF). Dupa primul volum din prima carte, m-a incercat imensa plictiseala de care pomenesti tu. Totusi, am mai incercat si am citit si volumul doi, pana pe la mijloc. Acelasi rezultat… Abia apoi am renuntat. Multi spun ca e genial. Nu multi, foarte multi spun asta. Eu nu i-am vazut geniul. Pot doar sa remarc tenacitatea. Dar asta nu inseamna ca voi condamna tot ce inseamna literatura SF. Prin biblioteca noastra sunt alte cateva SF-uri pe care am de gand sa le citesc, pt ca mi-au atras atentia.
Rezumand: nu e bine sa generalizezi si sa privesti literatura atat de… nu stiu care e cuvantul potrivit, unilateral, sa zicem.
@ silviu - 40! Mult, eu credeam ca sunt sub zece.
E bine, zic eu. Intotdeauna am apreciat oamenii care inearca sa se exprime in scris, indiferent de forma.
Ma gandeam ca poate ar fi bun un sistem prin care lumea sa poata vota povestirile trimise, dar cred ca e greu de facut. Nu stiu, poate ar fi bine ca cei care intra pe aici sa vina cu idei pt desfasurarea concursului, ca sa nu mai fie atata inversunare.
November 5th, 2009 at 10:48 am
@ Adina
Un astfel de sistem se practica in destule cenacluri literare. Sa nu crezi insa ca acolo nu intalnesti si inversunare. Poate e inevitabil, pana la urma. Sau nu…
November 5th, 2009 at 12:23 pm
La Capșa, local cu două mari despărțituri,
Unde se adună seniorii,
În una se mănâncă prăjituri,
În cealaltă se mănâncă scriitorii.
Păstorel ?
PS: Credeam că povestirea trebuie să aibă o tramă…
November 5th, 2009 at 4:54 pm
draga adina, stii vorba aia - unde dai si unde crapa! hai ca ai fost faina!
November 5th, 2009 at 5:35 pm
d’acoza: nice! ce trama?! ha, ha, ha, povestirea nu are cap si coada, de unde o sa mai aiba si trama?!
November 5th, 2009 at 7:13 pm
@ Silviu Cred că nu m-am făcut înțeles…așa că trebuie să-mi fie rușine din moment ce nu mă știu exprima.
Mai încerc odată.
Persoanele sunt mereu banale, fiecare este doar un om și atât. Atunci când nu vorbim de persoane ci de personalități, de eroii unei povestiri sau cărți atunci lucrurile se schimbă. Dacă este descris astfel încât să descopăr acel mărunțiș care face diferența dintre acel om și toți ceilalți atunci depășește banalul, ca personaj. La fel și cu cele descrise…
Crede-mă că oricine îsi poate povesti ziua, dar asta încă nu devine literatură. Dacă vă descriu o zi oarecare a mea, de cum m-am trezit, m-am dat jos din pat, etc., m-am plimbat cu 32-ul și cu metroul și eventual adaug și că cineva mi-a aratat tatuajul său…însemnă că am produs ceva remarcabil?
Eroii lui Cehov sunt persoane banale, dar au personalitate, caracter, devin vii sub ochii mei. Întâmplările descrise au un ceva de transmis…
Te întreb altceva Silviu, nu pentru că v-aș contesta eu decizia pentru că sunteți patru oameni pe care vă respect, ci doar pentru a înțelege:
În țara asta trăiesc 20 de milioane de oameni banali, dintre aceștia cel puțin jumătate sunt în stare să-și povestească banalitatea. Asta înseamnă că avem 10 milioane de potențiali scriitori și de potențiali câștigători? Dacă așa stă treaba atunci trebuie să anunț lumea să vă scrie, dar cred că nu o să aveți răbdare să citiți decât cel mult o suta de texte și veți da premiul primului text pe motiv ca va fi singurul din care ați reținut ceva.
Literatura începe acolo unde rămâne ceva după citire. Eu, în cei 36 de ani ai mei am citit ceva mai bine de 5000 de cărți. Din toate astea îmi amintesc de cel mult 1500. Cataloghez însă foarte slab orice text din care nu-mi amintesc nimic după un an de la citire. Ce să zic atunci de o povestire despre care inutil m-ar întreba cineva după o săptamână?
Aici intervine însă și un alt amănunt: poate nu reușesc eu să văd acel ceva care vouă v-a plăcut. Sper din tot sufletul că nu banalul v-a cucerit.
În altă ordine de idei: votul public, propus de cineva, ar fi un eșec absolut. Nu ar mai avea nici o legatură cu valoarea literară a unui text ci doar cu numărul cunoștințelor posesoare de PC și conexiune la internet.
Indiferent ce și cum ar fi în continuare eu vă felicit pentru inițiativă și aștept să citesc povestirile câștigătoare din următoarele luni pentru a putea trage realmente o concluzie în privința gusturilor voastre.
@ ROMAN Din partea mea nu e răutate. Ar fi răutate dacă aș lăuda acest text pentru că aș induce în eroare scriitoarea făcând-o să se considere genială deși nu e cazul.
Valoarea literară este confirmată sau infirmată de cititori. Vezi și tu reacțiile cititorilor, nu a celor care au participat la concurs ci a celor care doar ca simpli cititori dau glas părerii proprii.
November 5th, 2009 at 7:36 pm
@ Balin, ca sa ramai cu ceva in minte dupa ce citesti, te duci la scoala. Literatura e mai mult de atat. Tre’ sa te faca sa simti ceva…
November 5th, 2009 at 7:49 pm
adina: poate ar fi dragut daca ne-ai spune tu ce ai simtit citind povestirea? ce stari, sentimente ti-a transmis? care e mesajul? pentru ca, draga mea, vorbind asa in dorul lelii si neargumentat e totalmente aiurea.
balin: ai atins un punct nevralgic. asta nu e literatura, scriitura, savoare, talent. e o fila dintr-un jurnal intim al unei fetiscane de 20 de ani care, saracuta, si-a zgariat un tatuaj pe noada (stiti voi a cui) si acu simte nevoia sa-l arate lumii.
November 5th, 2009 at 11:49 pm
liliana, e amuzant intr-adevar, dar invidia si rautatea pot fi impartite pe categorii de varsta. evident, asta e o teorie personala. nu cred ca o vei gasi in vreun manual de sociologie sau antropologie :). este teoria unui simplu participant la traficul vietii.
tinerii reprezinta un segment distinct al societatii. tinerii sunt oamenii care pot trai o poveste de dragoste in metrou: o văd la Unirii, se indrăgostesc de ea până la Universitate, iar la Romană au uitat-o deja. sunt persoanele alea care te pot enerva la culme, cei care indraznesc prea mult, iar apoi printr-o altă prostie sa-și răscumpere dreptul la apreciere. sunt cei care cred ca pot schimba lumea imediat ce au terminat facultatea, și o pot face ușor ȋnca. dar cel mai important, sunt oamenii care sunt ghidati doar de visuri si sperante, cei care cred ca pot schimba ceva. sunt cei care inca nu accepta orice compromis, cei care nu au nimic de pierdut si inca isi pot permite sa spuna nu coruptiei, fie ea materiala, morala sau spirituala. sunt cei pentru care banii inca nu sunt asa de importanti si nu fac orice pentru a-i avea.
la varsta a doua, oamenii nu mai viseaza. la varsta a doua, oamenii se dau batuti. la varsta a doua, oamenii isi dau seama ca cinstea e doar pentru fraierii care vor sa-si duca restul vietii in penumbra gloriei adusa de respectarea principiilor morale si atat de banalului bun simt. odata ce constientizeaza asta incepe un efect de domino in care sunt implicate toate valorile pentru care inca se mai moare in multe locuri din lume si in ziua de azi: respect pentru cel de langa tine, libertatea de expresie, coruptia moderata si dreptul la un trai mai bun prin mijloace corecte si legale.
la varsta a treia, doar se pregatesc sa se intalneasca cu Ra, si incearca sa imbuneze zeul, incercand sa-si rascumpere pacatele cu fapte ipocrite de filantropie si bunatate tarzie.
si cu asta am incheiat teoria mea cu privire la impartirea rautatii si invidiei pe categorii de varsta.
revenind la comentarii, eu unul nu stiu inca care este rostul literaturii. nu stiu daca tre` sa ne transmita ceva intotdeauna, nici daca tre` sa ne forțeze sa vedem anumite lucruri din alta perspectiva. este vorba de redarea unui sentiment asa cum l-a trait autorul si redarea lui intocmai, chiar daca pentru multi dintre cititori asta nu garanteaza ca vor intra in rezonanta cu textul lui. de cele mai multe ori este vorba de perspective. sunt sigur ca pentru Raluca Popescu intalnirea aceea a insemnat enorm de mult, chiar daca multora dintre cei care au citit-o nu le-a spus nimic. e normal sa fie asa.
liliana, imi place de tine ca esti bataioasa
vreau sa-ti citesc povestirea. asadar, pentru ca nu este alt mod de a face asta, poti sa o trimiti pe adresa de email naspateve@yahoo.com. promit ca nu o voi comenta in niciun fel. asta e valabil pentru toata lumea. sper sa nu va ofenseze propunerea mea, nu cer povestirile pentru o evaluare sau pentru a fi rautacios in vreun fel. sunt doar curios sa vad ce s-a mai scris, presupun ca si voi sunteti la fel de curiosi. daca aveti o alta metoda mai buna pentru a ne citi povestirile astept sugestii.
P.S. nu uitati, suntem inca tineri!
November 6th, 2009 at 9:57 am
“Nu uita” ar trebui inclusă la “Schițe și momente” și nu la povestiri! Ooops… nu cumva să ne ducă mintea la genialul Caragiale, ci la niște vagi clone…
November 6th, 2009 at 10:32 am
multumesc, roman. no ofense, tu cati ani ai? citindu-ti comentariul am avut un flash-back al discursurilor din care curgea rumegusul. eu nu am 20 de ani dar sunt foarte tanara (interior-exterior, caroserie in buna stare, suflet zglobiu, ochi luciosi :):) ) si nici nu mi-am pus visele “la culcare” sub perna. si nu inteleg de ce crezi ca doar oamenii care au 20 de ani vor sa schimbe ceva?! si nu inteleg de ce doar ei au bun-simt?! (asta e comica rau!!!) si de ce doar lor li s-ar cuveni dreptul la apreciere?! o fi insemnand povestea aia pentru biata raluca, nimeni nu contesta asta. dar nu a transformat-o in literatura pentru ca-i lipseste vena prin care curge sange de scriitor. mda, nice, extraordinar pentru un jurnal, cum am mai spus. dar neputincioasa scriere.nu-mi transmite nimic. si vad ca nu doar mie ci si unor oameni pe care nu-i cunosc.infirma, incapabila de a transmite un mesaj, de a ma determina sa empatizez cu personajele. scrierea, fireste.
ps. sigur ca-ti trimit proza scrisa de mine.
November 6th, 2009 at 12:11 pm
Am citit toate comentariile voastre si mi-a placut “dezbaterea” pe care ati organizat-o. Nu vreau sa-mi spun parerea despre text, pentru a nu fi acuzata de subiectivism (am trimis si eu o poveste).
eu am 20 (si ceva) de ani, dar nu cred ca modul de a reactiona la literatura tine seama de varsta, ci de constitutia interioara a fiecaruia dintre noi, de aspiratii si de lecturile personale.
eu am facut un experiment: am aratat povestea mamei mele care este profesoara de limba si literatura romana, intreband-o ce parere are. nu i-am spus ca a castigat la un concurs. doar i-am aratat-o. dupa ce a citit-o, mi-a spus ca o buna parte din elevii ei ar fi scris-o mai bine.
eu zic sa vedem si partea buna a premierii acestui text: s-a starnit o controversa care i-a facut pe multi sa-si spuna parerea despre literatura, despre cultura in general, despre gustul artistic contemporan. pareri care, spre deosebire de alte site-uri unde se spune: mi-a placut, nu mi-a placut, aici s-au adus si argumente pertinente si sunt convinsa ca pentru a doua luna, editorii vor primi la “redactia” on-line mult mai multe materiale, pentru ca si alti scriitori au fost probabil ambitionati sa isi trimita povestile. chiar i-as ruga sa-mi confirme/infirme in decembrie daca am avut dreptate.
November 6th, 2009 at 12:53 pm
@ Roman
Nu stiu daca sunt de acord cu acea categorisire a ta privind varsta si invidia, eu as spune ca si la varsta a treia e prezenta. Cat despre 20 de ani, acolo mai e loc de discutie. Ma intreb insa intre ce limite incadrezi varsta a doua? Sa stiu daca ma incadrez
Cat priveste propunerea ta, nu vad de ce ne-am ofensa. Daca chiar te intereseaza ce a scris fiecare, gasi textul trimis de mine pe blogul meu.
@ Marynna
Sigur ca vor mai veni texte. La urma urmei, nu pierzi nimic incercand iar si iar.
November 6th, 2009 at 8:00 pm
Te citez ROMAN:
“nu stiu daca tre` sa ne transmita ceva intotdeauna, nici daca tre` sa ne forțeze sa vedem anumite lucruri din alta perspectiva. este vorba de redarea unui sentiment asa cum l-a trăit autorul si redarea lui intocmai, chiar daca pentru multi dintre cititori asta nu garanteaza ca vor intra in rezonanta cu textul lui.”
Ceea ce spui tu se numește mimetism în literatură, din punctul meu de vedere este orice dar nu artă. A reda întocmai realitatea este inutil, realitatea o percepem și o trăim, de ce am avea nevoie s-o redea altcineva în condițiile în care nu transmite nimic, doar descrie cotidianul?!
În plus, redarea unui sentiment întocmai cum a fost trăit o poate face absolut orice om de pe fața pământului, pentru a face asta s-au inventat cuvintele, pentru asta există vorbirea. Transmitem sentimentele, dorințele și problemele noastre dar asta încă nu e artă. Îți dau un exemplu : pictura. Redarea exactă a realității nu este artă ci doar poză. Redarea unei anumite părți a realității în așa fel încât privitorul să fie încercat de anumite sentimente se numește artă fotografică, dar cum nu orice poză este artă tot așa nu putem spune că este literatură orice text pe motiv că transmite întocmai cum a fost trăit. Problema e că doar încearcă, dar probabil asta a fost ideea… La o povestire nu contează ce intenționez eu să spun sau ce intenționez să arăt ci ce percepe cititorul. Eu dacă vreau să scriu un text demn de Nobel aia nu înseamnă nimic, contează dacă cititorii o vor percepe astfel sau nu.
Încă un amănunt legat de redarea realității: se numește jurnalism și nu literatură. Dacă este ceva de interes general atunci este știre, dacă e ceva banal atunci e cel mult articol. Atunci când este ceva personal, se cheamă jurnal. Avem zeci de mii de gospodine capabile să țină un jurnal și să creeze în concluzie opere premiabile, mergând însă pe acest drum nu vom ajunge la a încuraja tinerii talentați să scrie ci la a le insufla ideea că nu contează talentul ci doar norocul chior, nu contează ce și cum scri pentru că după un timp îți va veni oricum rândul să câștigi dacă îți trimiți zilnic pagina de jurnal.
November 6th, 2009 at 11:02 pm
Din nou dispretuiesti ceva doar pt ca nu iti place tie: jurnalul. Multi scriitori mari au avut jurnale si o sa amintesc doar cele care mi-au trecut recent prin mana: al lui Camus, al lui Renard si al lui Tocqueville (care nu se cheama jurnal, ci Amintiri, dar tot o transcriere a realitatii vazute de el e). Si mai sunt. Multe.
Spun asta fara legatura cu textul Ralucai, mie nu imi pare ca povestirea ei ar fi o fila de jurnal. Exista multe romane considerate bune care nu au nimic fantasy in ele, nimic SF, nimic extraordinar in aparenta.
In plus, te inseli cand spui ca oricine poate reda trairea unui sentiment. Foarte multi nu sunt in stare.
Iar daca redarea sentimentelor in literatura ar fi inutila n-ar mai exista romane de dragoste, de exemplu. Sigur, pe unii nu i-ar deranja…
November 7th, 2009 at 2:01 am
liliana, eu am 20 (si ceva) de ani (asta ca sa o citez pe marynna). ma bucur ca am reusit sa-ti trezesc ceva amintiri cu discursul meu. dupa parerea mea merita cel putin locul 2 in top 100 discursuri, imediat dupa “I have a dream”-ul lui Martin Luther King.
in ciuda faptului ca nu ai 20 de ani, nu ma indoiesc de calitatile tale fizice si puterea ta de a visa in continuare. sunt sigur ca atat exteriorul cat si interiorul sunt flawless: never used, never in the rain, always garage kept. liliana, daca o persoana zice ca “oamenii din ziua de azi sunt rai, nu mai cred in valorile care definesc societatea, sunt tot mai mult preocupati de superficial, si in general sunt prosti”, nu cred ca persoana aceea se referea chiar la toata lumea, inclusiv la mama, sora si profesorul care i-a servit model in facultate si chiar in viata. de obicei, se generalizeaza pentru un impact mai mare.
Balin, in materie de literatura sunt sigur ca nu ma pot compara cu tine. cele 5000 de carti citite de tine pledeaza foarte bine in cazul asta. nu sunt un specialist in literatura, ci doar un simplu pasionat de jocul cuvintelor si al emotiilor intr-o scriere de orice fel. cand am spus ca autorul trebuie sa redea realitatea intocmai, ma refeream la versiunea lui asupra evenimentului respectiv. sa redea evenimentul intocmai trairii proprii momentului.
spuneai ca “a reda întocmai realitatea este inutil, realitatea o percepem și o trăim” iar asta nu reprezinta arta. trebuie sa te contrazic: redarea exacta a realitatii nu este deloc inutila si ea poate fi ridicata la rangul de arta. ai facut paralela cu jurnalismul, si ma bucur ca ai facut asta, dar aici ai intrat intr-un domeniu pe care eu sigur il stapanesc mai bine ca tine. sunt student la jurnalism. granita dintre un reportaj si literatura este foarte fina, iar de cele mai multe ori, nici nu este obligatoriu ca ea sa existe. diferenta dintre stire si articol este doar de gen. ambele sunt genuri ale presei, iar asta nu inseamna ca un gen al presei este mai important decat altul.
Brunea Fox a fost unul din oamenii care “doar” a redat realitatea intocmai. poti spune ca ceea ce scria nu e arta? asta pentru un exemplu autohton. iar pentru un exemplu pe plan mondial exista John Hersey cu a lui “Hiroshima”, un reportaj publicat in 1946 si apoi transpus intr-o carte. poti spune despre cartea aia ca nu e literatura, ca simpla si exacta redare a unei zile nu este literatura ci este o simpla poza? nu cred ca orice gospodina poate reda realitatea asa cum a facut-o Hersey in “Hiroshima” sau cum a facut-o Fox cu leprozeria de la Largeanca.
eu nu am zis niciodata ca scrierea Ralucai este buna sau proasta. am contestat doar o atitudine. atitudinea voastra ranzoasa.
November 7th, 2009 at 9:59 am
draga adina, ce stare ti-a transmis tie aceasta scriere? te-am mai intrebat o data si vad ca nu ai raspuns. sa fie oare pentru ca nu ti-a transmis nimic, nimic? ca nuca gaunoasa in perete?
precizare tot pentru adina: a nu se confunda jurnalul unui scriitor (asocierea cu albert camus e curata blasfemie!!) cu jurnalul insignifiant al unei pustoaice.a nu se confunda SF, fictiune si nonfictiune.
balin: tu esti “pe felie”, stii despre ce vorbesti. si-mi place ca ai argumente.
roman: da, asa e, nu stau in ploaie sa nu-mi rugineasca oasele de baba :):):)
foarte interesant ca putinii (foarte putinii) care au declarat aci ca le-a placut povestirea nu stiu sa spuna de ce? sau, fratilor, ati facut-o din pur spirit gregar?
November 7th, 2009 at 10:11 am
La urma urmei, nu contează ce scriem, ci CUM scriem. În această pagină de jurmal (accept și eu această catalogare!) nu am întâlnit măcar o metaforă. Când am dat de vreo comparație, era “antică, veche și de veacuri”…
O PROPUNERE: Hai, luna aceasta, să nu mai trimitem nicio povestire, încât organizatorii (săru’ mânaaaa!) să fie siliți să publice și povestirile de pe locul 2-20
November 7th, 2009 at 11:31 am
@ liliana, incerc sa NU iti raspund, pt ca esti prea agresiva pentru o discutie pe care sa o pot agrea.
O sa fac doar precizarea ca ma refeream la jurnal ca gen literar la modul general, nu il comparam pe Camus cu Raluca (sau invers).
November 7th, 2009 at 6:46 pm
draga adina, e tare scuza cu “agresivitatea” :):):):):) nu raspunzi, draga mea, pentru ca, sorry, nu stii ce sa spui. nu ai inteles, draga mea (uite, cat de blajina sunt). eu nu ti-am zis ca o compari pe fata asta cu camus (Doamne fereste si pazeste!!) simpla asociere e o blasfemie!
November 7th, 2009 at 9:06 pm
Bai, povestirea e foarte misto. Mi-a placut sincer. Am citit lucrari de tinerete ale “marilor” mai proaste. Da, e mainstream, si un pic siropoasa. So? E bine scrisa. Exista mici scapari, ici si colo, dar per total “she left me hungry for more”. Asta-i scopul.
@all-care-ati-participat: nu mai dati cu pietre ptr ca nu e credibil, pare “ca strugurii sunt acri”; nu se face…
November 7th, 2009 at 9:09 pm
Eu nu contest că există jurnale ce merită citite, chiar am citit câteva, dar nici unul nu am citit care sa redea întocmai banalul unor zile oarecare. Nici măcar asta nu ar fi o problemă dacă ar reuși autoul/autoarea să-mi povestească în așa fel lucrurile încât să simt ceva din ce a simțit, ori să văd ceva cum el/ea vede. Atunci însă când tot ce simt este plictiseala în fața unui text cel mult mediocru, permiteți-mi să spun că nu-mi place. Nu am nimic împotrivă să o propuneți pentru Nobel, să-i publicați zeci sau sute de scrieri și s-o traduceți eventual în toate limbile lumii, dar permiteți-mi să am gusturile mele și părerile mele despre literatură.
@ Adina Draga mea, nu știu cât de bine ma cunoști sau nu dar văd că știi cu exactitate ce cunosc eu și ce nu. Ți-aș fi recunoscător dacă mi-ai explica și mie pe ce bază ai ajuns la concluzia că nu cunosc ce înseamnă un jurnal, nu de alta dar prin comentariul tău ai cam sărit calul și mă împingi la a sta eventual să-mi amintesc câte jurnale am citit și să ți le și prezint la o adică. Poate cu ocazia asta vei constata surprinsă că am citit mai multe jurnale decât știai măcar că există…însă cred că ar fi pierdere de vreme. Tu vei rămâne cu gusturile și cu lecturile tale, eu cu ale mele.
În privința unei culturi literare nu este suficient sa citești mult, trebuie să mai faci și selecții, altfel poți citi o viață întreagă fără să rămâi cu ceva. Cărți se publică sute și mii în fiecare an, dar merită citite cel mult câteva zeci. Din păcate și cu regrete mari și multe dar acest gen de text precum cea care tocmai a fost distins cu un premiu nu se încadrează de nici o culoare între acele câteva zeci, eu nici măcar la literatură nu aș încadra-o ci cel mult la compunere liberă.
Cred că trebuie să vă bucurați pentru că cei patru membrii ai juriului au avut așteptări foarte mici și au ținut neparat să acorde premiul, eu în locul lor aș fi preferat să declar că nu a existat nici o scriere care să merite a fi premiată și anunțam că următoarea lună se vor premia două povestiri, în cazul în care ceva se va ridica la anumite standarde, decât să premiez așa ceva. Știu că exagerez puțin dar parcă nu-mi vine a crede că întradevăr acest “Nu uita” a reușit să impresioneze.
November 7th, 2009 at 10:23 pm
@ ROMAN , Ar trebui să observi și singur că scrierea dată drept exemplu are un subiect ieșit din comun și o prezentare pe măsură. Zi-mi din astea două ce se regăsește în “Nu uita”.
November 8th, 2009 at 10:11 am
vlad: ehei, ce bine ar fi daca nu ar exista categoria “yesman” sau “yeswoman” si am invata sa gandim noi, cu tartacuta noastra, fara sa inghitim ce ne spune…un juriu.
November 8th, 2009 at 11:15 am
SĂ NU TRAGEM ÎN JURIU !!! Dacă juriul e adeptul “fragmentarismului” și dacă politica revistei e îndreptată în această direcție, nu avem decât să ne scoatem pălăria, să-i salutăm și apoi să ne căutăm o altă revistă care să “recepționeze” neînțelesele noastre capodopere. Personal, nu mai trimit nicio “capodoperă” până când nu mă lămuresc ce vrea juriu.
Cât despre jurnal, el poate să fie VALOROS sau INTERESANT. Valoros, dacă e scris bine. Interesant, dacă e scris de o personalitate. (Vezi cazul Rebreanu, unde putem citi despre câte găini i-au căzut cloșcă. Asta nu înseamnă că Rebreanu nu e Rebreanu.) În rest, ne rămâne speranța ca Raluca Ioana Popescu să ia Nobelul…
November 8th, 2009 at 8:51 pm
Bia fratilor, asta nu e jurnal. Pe bune, puneti mana pe jurnalul cuiva si o sa vedeti ca e un gen literar care are niste norme. Cum ar fi sa pui data zilei, macar. Asta e fictiune si povestire scurta. Voi aveti impresia ca tot ce e scris la persoana I e jurnal? Sau “jurnal” pentru voi a devenit un fel de termen derogatoriu pentru scriituri care nu va plac…
Si daca cineva spune ca ii place povestirea, de ce trebuie sa acuzam de servilism? Iar oamenii care au fost in juriu, daca ei au venit cu initiativa, de ce trebuie sa le contestam cu orice pret alegerea? Am inteles, nu va place. De ce nu se poate sa le placa altora? Punem pariu ca daca insir aici 10 capodopere dupa care sunt innebunit, vreo 4-5 o sa spuneti ca nu v-au placut? Balin Feri nu-i citeste pe clasici. Inseamna ca mie trebuie sa-mi placa mai putin sau ca nu merita citit?
People, reality check.
November 9th, 2009 at 1:14 pm
:)) Dragă Vlad, eu nu MAI citesc clasici. I-am citit atunci când a fost vremea lor, recunosc însă că nici atunci nu i-am citit pe toți pentru că există gusturi și gusturi. Dintre marii clasici Proust, Dostoievski, Stendhal și Thomas Mann nu au fost pe gusturile mele, așa că m-am mulțumit cu a le citi unele opere, în cazul Proust n-am avut nici măcar atâta răbdare, în schimb am citit opere complete ( mai exact tot ce s-a tradus în română sau maghiară) de autori precum Thomas Hardy, Victor Hugo, Hemingway, Kafka, Dickens, Anatol France, etc să nu mai pomenesc de marii clasici ai literaturii maghiare ( Jokai Mor, Mora Ferenc, Gardonyi Geza, Moricz Zsigmond, Kemeny Janos, Santa Ferenc sau Mikszath Kalman), dar aș putea vorbi și despre “Curcubeul de la miezul Nopții”, “Parcul Ioanid” sau “Închiderea Ediției”. Crede-mă că este o mică- mare diferență între nu citește clasici și nu MAI citește clasici.
) ci am sugerat că de asta amintește.
Eu nu am spus nici o clipă că este imposibil să vă placă “Nu uita”, am spus că mie nu-mi place și că nu-mi vine a crede că pe voi v-a impresionat. Dar mie nu-mi vine a crede nici că există încă oameni care în plin secol 21 sunt gata să ucidă ori să se sinucidă în numele credinței, nu-mi vine să cred nici că există oameni care în cursul întregii lor vieți nu citesc o carte, nu-mi vine a crede că există oameni capabili să omoare copii ori să chinuie animale, nu-mi vine a crede că pedofilia, zoofilia și necrofilia chiar există, dar pentru asta toate cele înșirate sunt realități cotidiene în viața multora.
Nu am spus nici că este jurnal( din câte țin minte, chiar sper că n-am făcut-o
Până una-alta eu nu contest nici competențele critice ale nimănui din juriu și nici nu pot face comparații între textul câștigător și celelalte, tot ce mi-am permis să fac a fost să dau glas dezamăgirii proprii simțite la citirea acestei povestiri.
Acum mă arăt surprins și de faptul că după ce am aflat de la Adina că nu am citit jurnale, mai aflu și că nu citesc nici clasici…Ce urmează? Să fiu pus la zid pentru că (poate) nu citesc nici poezii sau tragedii antice și eventual să întocmesc iarăși liste cu poeții citiți… :))
Dar discuțiile sunt interesante tocmai pentru ca ne situăm de părți diferite, nu înțeleg însa ce caută în cadrul unor discuții pe temă literară referirile directe la persoana mea. Însă mă obișnuiesc și cu asta și chiar accept senin de dragul conversației.
November 9th, 2009 at 2:52 pm
@ Balin - Eu nu am spus ca nu ai citit jurnale, ci ca pari sa dispretuiesti genul. E altceva… Si e dreptul tau sa o faci, eu doar constatam.
@ Mihai, nu v-ati gandit sa atasati site-ului un mic forum? S-ar putea discuta pe larg diverse. Discutiile, chiar si contradictorii, sunt de multe ori constructive.
November 9th, 2009 at 3:14 pm
@Balin: eu nu te-am criticat sau pus la zid si nu m-am servit decat de spusele tale: “Dar - ATENȚIE!- la fel am simțit și când am încercat să citesc Proust sau Dostoievski, așa că s-ar putea să avem de-a face cu o capodoperă scrisă într-un mod inaccesibil nouă.”
Era doar un exemplu despre cum poate sa nu ne placa o lucrare literara fara ca asta sa insemne neaparat ca e lipsita de valoare. Si eu am clasici pe care nu ii pot citi
Sa rugam editorul sa modifice comentariul meu: “Balin Feri nu-i MAI citeste pe clasici” 
November 9th, 2009 at 4:15 pm
:)) Neaparat Vlad! :)) Ca nu cumva prea prețioasa-mi persoană să fie în așa hal lezată.
Tu mă cunoști deja ( sper) suficient de bine cât să știi că nu am sensibilități exagerate.
December 4th, 2009 at 9:12 pm
1.Va rog frumos respectati faptul ca scris . Cine spune ca oricare doua zile din viata oricaruia pot constitui o povestire de ce nu se apuca de scris? Si “De veghe in lanul de secara” e considerata de unii drept “banala” . Daca simtiti ca puteti face si voi asta de ce nu o faceti ? Puneti mana pe stilou , scrieti si publicati .
2.Povestirea e foarte frumoasa . Nu e genul care se incurca in amanunte , care plictiseste . Un pic cam ambigua pentru gustul meu , dar frumoasa .
December 5th, 2009 at 12:51 pm
Dragă Alexandra, atunci când a fost scrisă “De veghe în lanul de secară” povestea nu a fost una banală, a oricui, pentru acele vremuri a reprezentat ceva. A devenit banală în ochii celor care citesc acum deoarece s-au schimbat vremurile, un punct de vedere care a fost cândva o excepție a devenit aproape regulă. Eu sper ca povestea asta care este banală acum să devină excepțională cândva, pentru a parcurge un drum invers față de romanul pomenit.
În ceea ce privește îndemnul tău adresat celor care și-au permis să catalogheze această povestire ca fiind banală, ei bine, cred că faci o mică greșeală. Eu am fost cel care am spus acest lucru și îmi susțin părerea. Ca cititor am dreptul la opinie, ceea ce am făcut a fost să analizez și să critic textul, nu autoarea și nu ceilalți comentatori. Consider că acesta este un comportament normal și nu acela de a contesta persoana celor care și-au permis să comenteze adresându-le îndemnuri de a se apuca de scris…mai ales atunci când nici nu ai stat să verifici dacă nu cumva cel căruia te adresezi chiar scrie.
January 8th, 2010 at 12:20 am
e fix genul de text care imi place sa-l citesc. Suntem satui de picanterisme. E un text liber. O singura remarca mai putin buna…inteleg limbajul liber, dar “dacă te văd odată pe an” se scrie “o data pe an”. E o scapare…sa nu se mai intample. In rest, jos palaria pentru insemnare. Foarte frumoasa. Apreciez alegerea !
March 2nd, 2010 at 6:10 pm
Mie mi-a plăcut mult povestea. Are ceva aparte, deși e puțin ambiguă.
Nu înțeleg de ce s-a făcut așa de mult caz despre cum a fost aleasă povestea. Până la urmă, indiferent de criterii, doar juriul putea să decidă.
Oricum era clar ca nu toată lumea avea să aprecieze povestea.