De la prima proză pe care am scris-o m-am lovit de această dificultate care și azi mi se pare una greu de depășit, numele personajelor.
Primul obstacol, pe jumătate handicap, a fost cel fonetic. Exista Pilar Ternera, Amaranta, Jose Arcadio Buendia, iar eu oscilam între Andrei, Filip, Rareș, Ioana, Maria, nume care mi se păreau la fel de expresive ca masă, pod sau purice. Evident, era perioada în care fiecare sfîrșit al prozei trebuia să se termine cu o sinucidere, fiecare femeie să aibă ceva melancolic-franțuzit, o privire pierdută (foarte rar regăsită), iar fiecare bărbat nu făcea altceva decît să filosofeze, fără nici un gînd la grija zile de mine! A propos de filosofare, Petrini mi s-a părut un adevărat Bum din partea lui Preda.
Anii au trecut, fiecare cum a putut, și au apărut alte probleme legate de alegerea unui nume. Spre exemplu asocierea cu o față cunoscută, cu un chip pe care îl cunoști și care îți bruiază, întinează, gîndurile legate de personajul pur literar. Evident, nu pot să dau nume! Fiecare a cunosut tîmpiți și tîmpite cu nume frumoase, ce o fi însemnînd asta, de la om la om.
Nu pot să lucrez cu un nume care trage după el, ca pe o cutie de conservă, o față semi-preparată. Majoritatea numelor pe care le găsisem ca fiind frumoase, bune de purtat, au în cîrcă o ființă enervantă, o față rînjită cu care am făcut cunoștință te miri unde, și care, din cînd în cînd, mă privește din pagină, peste umăr, batjocoritor.
De cîțiva ani îmi aleg numele personajelor din cartea de telefon, ba chiar mă gîndesc la o proză care ar putea să înceapă astfel.




Iarna la Lisabona este o poveste de dragoste obsesivă, ca o nesfârșită improvizație de jazz, care se țese între San Sebastián, Madrid și Lisabona.
February 8th, 2010 at 5:30 pm
Sandu, Costică… Adevărul e că personajul Moromete e mult peste ce-i predestinează numele. Moromete sună cam ca Țociu, are ceva de comediant de mîna a paișpea.
Scriu și eu povestiri și de multe ori, cînd fac o pauză la o proză, uit numele personajului… Pare caraghios, știu!
February 8th, 2010 at 7:43 pm
E o tactica pe care si eu o mai folosesc. Desi mie imi plac numele banale. Ba chiar, mai demult, cineva mi-a reprosat asta. Ca ii zisesem unui vampir Vasile…
February 8th, 2010 at 8:00 pm
Eu de regulă creez personajul, apoi îl las să-și alegă numele. :))
February 8th, 2010 at 10:01 pm
Numele personajelor sunt chiar mai importante decat reiese din articol. Dar nu fonetic, sau nu atat fonetic cat (mult mai important) sa ne convinga pe noi cititorii ca personajul traieste in text. Petrini nu mi-a placut si din cauza lui (deci si din cauza lui) romanul mi s-a parut slab, mult mai slab decat Morometii. Ilie Moromete convinge, pe cand Petrini nu. Desigur, romanele au alte registre si de fapt e autorul cel care nu ma convinge in Cel mai iubit dintre pamanteni. Dar mie imi convine sa spun ca Petrini e cel care nu ma convinge. Ceilalti sunt functionali (celelalte personaje) din carte.
Cel mai tare ma enerveaza numele cautate (vizibil) cu anume pretiozitate fonetica, exemplele de mai sus sunt elocvente, Amaranta (pfui). Inteleg, intr-un text romanesc Marius suna banal, iar Ion si mai banal. Din cauza lui Rebreanu il asociem pe Ion imediat cu taranul si pamantul sau, desi am avut Ion presedinte. Am avut si domnitor Ion. Am avut si Gheorghe si Nicolae si Mihai si asa mai departe. Problema e cum il vizualizezi. Daca te gandesti la Marius ca la un senator roman sau ca la colegul tau de banca sau de serviciu caruia ii curg balele cand isi mananca sandviciul. Aici intervine autorul.
Sunt autori care deconspira numele personajului imediat si pe urma il construiesc. Alti autori isi construiesc mai intai personajul si pe urma ii dezvaluie numele. Iar altii isi aleg nume exotice si cred ca e suficient, fara sa mai construiasca nimic.
Numele nu sunt predestinate. Si nici nu au vreo incarcatura informationala ori emotionala, mai putin cea pe care i-o atribuim noi. Citind un nume in cartea de telefon nu-ti poti face o impresie despre persoana care il poarta. Asa, trecand intamplator pe o astfel de lista, Petre Tutea mi-a fi sunat poate bascalios sau putin a prostanac. Noroc ca l-am auzit vorbind si numele mi s-a parut unul care impunea respect.
Poate ne amintim cum a fost distorsionata rezonanta sonora a numelui Coposu (roade osu) de hahalerele lui Iliescu. Un nume pe care l-a purtat un personaj politic a carui verticalitate politica nu poate fi contestata.
Numele personajelor sunt importante in literatura atat timp cat sunt dublate de o constructie literara riguroasa si plastica. Cat timp le facem sa respire, sa dam senzatia ca traiesc, se misca. In sensul ca orice personaj poate sa poarte orice nume, pana la urma, daca reusim sa-l convingem pe cititor.
February 9th, 2010 at 9:22 am
@Balin Feri, îi faci o ofertă pe care nu poate s-o refuze!
@Dorian, foarte bune bune observatiile tale. am vrut să pun, în principal, accent pe relația dintre scriitor și numele personajelor, de criteriile prin nimic generalizabile care intră în funcțiune. Ar fi interesant de scris o carte u titlul “Moartea lui Bulă”, în care Bulă are cancer, nu spune nici o glumă și are vreo doi copii acasă…
February 9th, 2010 at 9:42 am
Incerc sa nu aleg nume pe care le poarta si cunoscuti de-ai mei. E adevarat ca in mintea noastra se creeaza legaturi si asocieri de nume si fete. Dar sunt atatea nume care-mi plac sau care, pur si simplu, ii vin bine personajului.
Apoi, imi plac numele inexistente, pe care le inventez eu odata cu personajul. Dar nu pentru a crea personaje exotice sau a fi la moda. Cand personajul e fantastic, parca merita si un nume fantastic.
February 9th, 2010 at 10:32 am
Uneori îmi apare numele în minte și îmi cere să-i scriu povestea; alteori, numele iese din creionarea personajului: pur și simplu trăsăturilor prinse în poveste i se potrivește acel nume. Nu zic că nu e greu, dar poate că în asta constă o mare parte din farmecul de a scrie: să cauți să realizezi compatibilitatea perfectă între numele personajului și ce reprezintă el; să cauți să-i dai o nouă conotație lui Ion sau Mariei (și de ce nu, chiar lui Bulă - deși aici zic eu că trebuie o pană măiastră; mai în glumă mai în serios, de câte ori îl văd pe Rowan Atkinson mă aștept la Mr. Bean chiar dacă rolul său e dramatic…)
February 9th, 2010 at 11:12 am
@ Mihai Radu, să-i fac oferta de nerefuzat? Ia să încerce numai să refuze! La mine regula e “vrei, nu vrei, acum o iei!”.
Până la urmă- părerea mea- numele personajului trebuie ales în funcție de ce vrea scriitorul să se nască în mintea cititorului la aflarea numelui asociat unui personaj. Dacă scriu de exemplu o povestire despre un tip pe care vreau să-l perceapă cititorul ca fiind un om oarecare, unul din o mie, atunci îl îmbrac în blugi, cămașă în carouri și adidași, îi trântesc niște ochi căprui și o freză periuță, dacă vreau totuși să aibe si ceva prin ce să fie reținut atunci adaug eventual că ochiul stâng îi este ceva mai mare decât dreptul și că pășește ușor pe vârfuri de parcă ar pluti. De dragul creării senzației de om real voi aminti că…și-ar înșela prietena/soția dacă nu s-ar teme că va fi părăsit și nu-și găsește alta măcar pe măsura actualei, printre afirmațiile lui voi înfige ceva de genul ” astea sunt principiile mele, dacă nu vă plac mai am și altele” și în funcție de contextul în care spune asta va deveni glumeț sau puțin tâmpițel iar drept nume va avea ceva banal, Ion, Gheorghe sau Vasile. Dacă vreau să-l fac caraghios atunci se va numi Ghiță, Ionel sau Vasilică, se va lua foarte în serios și va vorbi mereu afectat despre subiecte care îi sunt străine. Nume ciudate dau de regulă unui personaj pe care îl vreau undeva la limita irealului, dacă scriu de exemplu despre un nemuritor, un vrăjitor sau un om cu puteri psihice ieșite din comun și dacă mai vreau și să evidențiez nonapartenența lui la această lume atunci îi voi spune Domi, Amas, Nolith, Astoran sau chiar Ethan, normal, dacă e personaj negativ atunci va avea un nume mai greu pronunțabil, încărcat de consoane, precum Korg, Borg, Sorg, etc. Personajele în totalitate fantastice se vor numi Daengwen, Maeniwer, Gwaedon sau Astuwahn dacă sunt bărbati și Idabet, Unanda, Clodda sau chiar Cellalinda dacă sunt femei…
A, da, mai am o regulă: dacă vreau să evidențiez o particularitate a caracterului respectivului personaj atunci voi aminti eventual un nume oarecare dar îi voi atribui un nickname care să sugereze ori să amintească la tot pasul cititorului importanța acelei caracteristici, de exemplu pe unul din cale afară de mândru și eventual și violent îl voi numi Andrei, Petre sau Mihai, dar voi menționa că lumea îl cunoaște ca fiind Fălosul iar eventualul personaj principal, cel căruia acesta îi va fi antipatic și care nu se va teme de excesele de furie ale acestuia…îl va numi dintr-o greșeală intenționată Falosu’.
Adevărul este că până si felul în care ne construim și denumim personajele diferă de la caz la caz…
February 12th, 2010 at 10:12 am
Subscriu la ce spune Dorian, cu excepția faptului că pe mine m-a convins Petrini…
Pe de alta parte, ma irita personajele cu numele “traditionale”, gen Vasile, Ion samd. Personajele cu nume din categoria asta nu sunt convingătoare dacă le scoți din mediul lor. Sigur, pot exista și excepții, dar asta înseamnă că respectivele personaje trebuie să fie construite al naibii de bine.
February 12th, 2010 at 11:28 am
@ Mihai Radu, mă tot întreb de câteva zile dacă nu cumva aceste nume, Pilar Ternera, Amaranta, Jose Arcadio Buendia, sună în original la fel de expresiv precum pod, masă sau purice.
February 12th, 2010 at 6:22 pm
Mihai Radu, comentariul tau m-a amuzat teribil pentru ca inteleg perfect ce ai vrut sa spui. Uite…e greu de imaginat ca un Ionica ar putea sa faca cine stie e ce fapte marete intr-un roman, oricat de bun ar fi. Un Ionica, ar putea fi doar un bun prieten, un amic, un umar pe care personajul principal poate boci in voie, cat il lasa autorul si cam atat. Cartea de telefon e o metoda bunicica, dar daca iti construiesti intr-un fel personajul si-i dai un nume la intamplare, constati ca intri intr-un blocaj de inspiratie, fiindca nu se potriveste cu ceea ce vrei sa construiesti. Mie asa mi s-a intamplat…Oricum, nume ca Alexandru sau Vlad, daca o sa am un baiat asa o sa-i pun numele, au o greutate, ca sa zic asa. Chiar am scris ceva fara sa dau numele personajelor principale si le-am zis pur si simplu el si ea. Nici asa nu e bine, dar m-a mirat ca niste prieteni care mi-au citit textul, le-au atribuit nume diferite, pe care eu le gasesc total nepotrivite. Personajului feminin i-au atributi nume ca Ludmila, Vera sau Cristina, iar eu, cand ma gandesc la o Vera vad o grasunica blonduta si pe Ludmila ca pe o persoana retrasa, timida, proasta vorbitoare de limba romana. In fine…mai exista si site-uri cu nume pentru copii din care mai aleg cate ceva. Am citit de curand o carte al carei personaj principal se numea Sophie. Aceastei Sophie i s-au intamplat atatea necazuri, in care intra singura ca o proasta, ca m-a enervat, la fel si atitudinea ei de resemnare absurda, incat mi se pare ca i-ar fi potrivit mai mult o Gena sau Yvone. Nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar Sophie, in niciun caz nu i se potrivea. Si ar mai fi, cea mai buna alegere, cum zicea cineva intr-un comentariu, inventarea numelui personajului, dar depinde de subiect, ca daca se refera la, sa zicem, niste sarmani cu probleme, nu poti sa-i zici Urhea sau Nardin sau Bikven. Atunci ar merge o Victoria sau un, de ce nu, Ionica.
February 21st, 2010 at 10:15 pm
De doua zile imi storc mintea sa gasesc un nume pt un anumit personaj si nu-mi iese nimic bun. :))
February 22nd, 2010 at 12:08 am
Zi-mi ceva detalii despre personaj si-ți propun un nume