din ciclul Urâţii

-          În numele Tatălui şi al Fiuuluii şi al Sfâântuuluii Duuh….Amiiiin!

-          Aamiiin!

-          Aaamiiiinnn!

Uite-aşe începu şi în duminica Paştelui din ano domini 1989 sî scuipe saliva popa Beşleagă peste căpăţânile plăieşilor  cotnăreni, strânşi ca oile în staul în curtea bisericii cu hramul “Preasfintei Fecioare Maria, Regina Rozariului”,  să ia lumină din mâna feţei bisericeşti, după cum îi datina şi obiceiul. Şi tot după datină şi obicei, în Săptămâna Mare,  Marşica l-o suduit pi nea Ion că n-o venit degrabă acasă  cu mendicamentu’ şî i-o murit curca. Parcă-o aud şi amu: “Paştili mă-ti şi Dumnezău mă-ti!.. Te-i chiorât pi coclauri cu bicicleta aia a ta, în loc să-mi vii răpidi, cum ţ-am zâs io! Ş-o mai grăit şi de altele, dar mă abţin să le spun, să nu-mi deie popa cu crucea-n cap, c-ar fi în stare s-o arunce din altar în ţestoasele  aburcate de curuleţ la cor, pi scara strâmbă şi-întunecoasă.

-          Domnu’ să fiee cuu voooi!

-          “Şi cu curca luuu’  Iiiiooon!”

-          -Taci, Stănescule, câţ’ ard vreo două după ceapă, di’ţi zboară mucii !

Mda, ca de obicei, miss Ciufuleandra nu gusta farmecu’ şi bucuriile simple ale veţii, după cum, într-un moment de inspiraţiune maximă, tovarăşa învăţătoare îşi dete ochii peste cap, peste juma’ de cap, ca să nu egzagerez, şi ne împărtăşi din misterele veţii. Mistere din care ne împărtăşi şi Irina sub prun, în grădină, da’ asta-i altă poveste şi nu e bine să divaghez.

“-Să nu divaghezi, Stănescule! Când scrii c-o venit toamna şi păsărelele pleacă spre ţările calde, nu-mi vii tu cu păsărelele lu’ Goe, vecin’tu, cum că le suceşte gâtu’ la alea care n-o plecat  pe motiv de nebunie temporară  şi apoi le sugeţi osicioarele în şură!…”

-          Fraţilor să ne recunoaştem păcatele…

-          Pas!

-          -Taci, Stănescule!

“Gata, tac! Di ci mă oftici!?” Asta am spus-o în gând, în timp ce vedeam cum se deschide sub tenişii mei gura Iadului şi-un drac naşparliu mă împunge cu furca pe sub pantaloni.  Aşa că m-am dat mai aproape de miss Ciufi, nu de altceva, da’ să simtă şi ea căldura sufletului meu de creştin botezat şi pupat de naş’miu şi naşa pe ambele buci.

“-Vai, Doamni, iartă-mă!” Ş-am început să-mi lovesc cu putere pieptu’, de’ţi era mai mare milă de cămeşa albă,  călcată la dungă şi apretată de bunica,  privind cu coada ochiului la Frumuseţea Patriei, zicând spăşit cu restul turmei de guguştiuci: “din vina mea, din vina mea, din prea mare vina mea!”

Da’  când o început lecturile din Cartea Sfântă şi Irina se fâţâi până-n altar să cetească, ca orice fată de oraş ce era, m-o săgetat fix la inimă şi pe loc m-am îngălbenit ca o frunză toamna ce cade şi se aşterne pe covorul multicolor de frunze de baobab …

“..auzi, Stănescule, în R.S.R. nu există baobao! Ia fuguţa la tovarăşa directoare!…poate-ţi rupe degeţelele alea şi nu mă mai dirijezi când dau tonu’ la Imn!..”

-Ce ai, mă, ţi-e rău? Ai mâncat de dimineaţă?

Eu, nimic…făceam pe mortu’n păpuşoi, poa’ îmi face respiraţie buş-la-buş, ceva.

Nu mi-o făcut ventilaţia, ba mi-o dat şi două palme, de-am sărit ca ars sub râsurile înfundate ale ţestoaselor din cor. Popa tocmai termina predica, cu biblia în poală, în timp ce io vedeam poala bunicii cum deşartă în faţa mea ş-a lu’ frati-miu, Vivi, radioul Tehnoton, să facem ce vrem cu el, înainte de a-l da la gunoi.  Ş-am făcut la blindate şi la elicoptere şi la morişti de-am tras liţă prin toată şandramaua şi pe sub vacă şi peste vacă de ne-o suduit tata când o venit sara cu râpca c-o trebuit să ne ascundem în pod şi sî ni uităm pe găurică  cum mulge mama vaca pe scăunel (mama pe scăunel, nu vaca) şi tata se-mpedică pe lângă ea în liţa sfântului radio, şi el o minune a veţii. Şi i-o apucat râsu’ pe amândoi de ajunse să se scuture şandramaua, de gândeam c-o sî chicăm din pod fix într-o baligă de-aia moale şi aburindă.

-          Cuvântuuul Dommnuuuluuui!

-          Laudăă ţiiee, Christooasee!

În gându’ meu: Aşa, nea Ioane, cântă, că acasă iar te aşteaptă o feştanie, acu, că ţi-o venit neamurile di la oraş! Să ştie şi ele ce magar are săraca Marşica pe lângă casă! Că numa’ io ştiu cât mi-o mâncat zâlili (şi banii di ciubuc) peonera asta a matali! Hai să zâc şi io Crezu’, sâ vezi nea Ioane şi flăcău frumos şi nalt ca bradu’  îs! Şi poa’ mă primeşti şi pe mine, păcătosul, după slujbă, când întinzi masa în faţa casei şi pune Sfânta Marşica pânza şi bucatele în soare de guiţă porcii, cotcodăcesc rachetele şi latră cânili  gata-gata să rupă lanţu’ din poartă. Iar dacă am noroc, şi vrea şi Irina, o duc pe dâmb, după brânduşe. Şi câte brânduşe oi aduce io, atâtea curci să ai matali la anu’! Ş-apoi, mai ştii cin’ o să-ţi fure pe Irinuca într-o bună zi ş-o să fugă în lume??!

-Sus inimile!

-Le avem la Domnul!

Atuncea, când o ridicat popa ostia în lumina rece şi lăptoasă ce suliţa geamurile şi inima cotnărenilor şi toţi au îngenunchiat înaintea Domnului,  m-o pălit ceva în moalele capului ş-am văzut-o pe Irinuca la douăzeci şi ceva de ani, cu buricu’ gol (Doamni!), cu breton în ochi, poşetă de firmă şi papuci de papuci, cu lanţuri şi alea-alea, ţinând un obect la urechi şi vorbind aşa, de una singură:

-Auzi, fată, mi-am tras mobil nou! Da, fată, p-ăla din moll! Şi diseară  îmi bag şi pungile alea, să-nţep sticla la noapte la ştirile  de pe sport.ro!

-Dacă are jvarovski de-alea?! Logic, fată!…Da’ tu ceva iarbă ai pă diseară?….

-Da? Fraieru!….

-Ei, căcaturi din astea n-am mai văzut eu?? …

-Bine, fată! Vorbim! Hai, pa!”

Atuncea,  am ştiut că asta-i o vedenie a iadului, trimisă mie drept pedeapsă! Mi-am făcut cruce cu limba, am îngenunchiat ş-am jurat ca în tătă viaţa me să nu mai iubesc nicio fată, fie ea deşteaptă şi frumoasă (şi cu bani mulţi), în afară de ma’ şi de sor-mea, care-şi suge degetu’ şi acuma, când merge la şcoală.

Ş-am mai jurat ca, după liturghie, să-l trag de fustă pe popa Beşleagă, să mă spovedească şi să mă ierte , ca să ştie tot Cotnarul că eu am cotonogit curca lu’ nea Ion, crezând că-i  o prinţesă peste care o chicat vreun blestem sau o vrajă din aia din care nu te scoate nici dracu’, oricât ar fi de negru şi de urât.

Ş-am cântat  ca un cocoş dimineaţa, împreună cu poporul lui Dumnezău (că altu’  nu putea fi) cu speranţă mare şi tremurând ca varga în plită:

-Aaaaamiiinnn!

- Aaaaamiiiinnnnn!

Dorin Cozan

(12 votes, average: 2.83 out of 5)
 Loading ...

Posturi similare:

• Zi scurta astazi
• Pe cand eram departe
• Luna sangerie
• Evadare din intuneric
• Cutia neagra cu lapte