(traducere din limba franceză Vasile Zincenco)
Editura Trei, 2007

Un funcţionar francez, un tânăr arheolog, tot francez, şi un agronom american – acestea sunt figurile în jurul cărora se construieşte în Paria imaginea Indiei, acel colţ de lume care continuă să-i fascineze pe occidentali, care se străduiesc să o înţeleagă şi nu reuşesc.

Marele merit al lui Pascal Bruckner este că ştie cum să te facă să te simţi atras de lucruri sau locuri care, altfel, îţi sunt indiferente sau chiar îţi par neplăcute. În cazul de faţă, India, care e descrisă exact aşa cum e, fără cosmetizări, fără retuşuri. Sărăcia şi mizeria sunt mereu vizibile, atât de evidente încât, la un moment dat, îţi dau o puternică senzaţie de disconfort. Totuşi, nu abandonezi lectura, pentru că eşti prins de întâmplări, vrei să afli mai multe şi vrei să vezi ce se mai petrece cu personajele. De altfel, şi eroul principal trece prin două porniri opuse: îl dezgustă India dar, în acelaşi timp, este atras de ea. Aici intervine simbolistica Indiei şi a Orientului, acel loc mistic şi fantastic, miraj de secole pentru restul lumii. Întâlneşti acolo pe mulţi dintre hipioţii europeni plecaţi în căutarea sinelui şi a unui sens superior al vieţii, care sfârşesc în lumea drogurilor, în mizerie şi boli, pentru că nu ştiu unde să caute, pentru că se aventurează într-o lume pe care nu o înţeleg.

Paria ar putea fi numită şi carte de aventuri, dacă e să ne luăm după întâmplările prin care trec cei trei eroi care construiesc povestea lui Bruckner. Dar e mai mult de atât, la fel de captivante sunt şi detaliile, numeroasele detalii care compun imaginea în oglindă a Indiei. E o parabolă a occidentalului care ajunge acolo şi nu găseşte punctul de sprijin pe care îl caută. Fiecare dintre personaje înţelege altfel India, fiecare o iubeşte în felul lui şi fiecare se adaptează cum crede de cuviinţă. Americanul, de exemplu, e profund îndrăgostit de India, dar îndurerat de halul în care a ajuns, aşa că are o idee care lui îi pare genială: să scape ţara aceea de nenorociţii care o trag în jos. Cum? Omorând muritorii de foame, cerşetorii care te agresează la fiecare pas. Cel puţin asta îi spune funcţionarului francez, căruia îi povesteşte cu lux de amănunte cum a procedat.
Tânărul arheolog, în schimb, îşi doreşte cu orice preţ să se adapteze vieţii de acolo, motiv pentru care începe să trăiască şi el în armonie cu natura şi animalele, în mizerie, în sărăcie, la grămadă, până când… dar mai bine aflaţi singuri ce se întâmplă, e o poveste care merită citită. O poveste plină de realism.

Iată şi o mică mostră din fotografia scrisă a Indiei văzute de Bruckner, care chiar a fost acolo şi care este impresionat de ea. De altfel, el stă în spatele personajului principal, acel funcţionar francez care constituie liantul dintre celelalte personaje:

Dar, în India, prosperitatea este întotdeauna un blestem şi Mecca iniţiativei private se vedea invadată în fiecare zi de mii de săraci. Victimă a opulenţei, Bombay-ul se cufunda încet în mlaştina mulţimilor. O jumătate de milion de ţărani trăiau pe străzi, direct pe trotuare, supuşi unei cumplite speculaţii. Chiar şi bidonville-urile erau împărţite în patru zone: prima, cu televizoare şi video, locuită de clasele mijlocii, a doua, cu frigidere şi radio, a treia, fără lumină electrică, dar cu un acoperiş, ultima, fără fără apă şi lumină, alcătuită din colibe făcute din pământ şi zdrenţe şi ridicate pe un teren mocirlos, pestilenţial. Cei mai prăpădiţi trebuiau să plătească o taxă celor patru proprietari corespunzând celor patru pereţi ai locuinţei şi încă una dada-ilor, mafioţii locali, care, nemulţumindu-se doar cu storsul banilor de la locuitori, slujeau şi drept zbiri ai partidelor politice.

Interviu
www.observatorcultural.ro

Posturi similare:

• Iarna la Lisabona, Antonio Muñoz Molina
• Căutătorul de capete, Antonio Ortuno
• Locatarul himeric de Roland Topor
• Manualul inchizitorilor, Antonio Lobo Antunes
• Mihai Radu – Hobby si alte povestiri