Rubrica | Scrie finalul povestirii

34 Comentarii pentru acest post

1. iulia Says:
   November 19th, 2009 at 2:19 pm

   unde trimitem finalul povestirii?..:D..

2. Mihai Radu Says:
   November 19th, 2009 at 3:15 pm

   @Iulia - in comentarii

3. Catro Says:
   November 20th, 2009 at 12:58 am

   Un înger croncăne, aşezat confortabil pe umerii destinului. Du-te dracu’! Mă uit obosit şi totuşi surescitat. Tablou cu natură moartă. Ba nu. Autoportet holbat. Aş vrea să mă agăţ pe un perete în faţa luciului rece. Aş vrea să semnez oglinda. Orice oglindă ar trebui, în anumite clipe, să fie iscălită. Orice oglindă este , din când în când, o operă de artă. Orice oglindă ar trebui să fie spartă la un anume ceas. Stiu precis ce aş face, acum, cu cioburile oglinzii mele. Mă uit stăruitor la mine şi parcă îmi doresc sa îmi ţîşnească din piept două coarne care să izbească imaginea asta din faţa mea, imagine căreia nu pot deloc să îi spun cuvintele pe care doream să le rostesc dimineaţă. Am un gust amar pe care îl simt, ciudat!, mai mult în gura celuilalt ce mă priveşte privindu-l cu ciudă, cu greaţă.
   Mă gândesc dacă vitrina mă va aştepta mâine. Lacul îl aştepta pe Narcis. Dar erau alte vremuri şi eu nu sunt Narcis. Ideea asta mă face să izbucnesc într-un hohot nervos şi exact aşa mă găseşte Angela. Angela care a întârziat ceva mai mult ca de obicei. S-a oprit speriată în pragul uşii, ca în pragul unei alte vieţi, uitându-se la unul dintre cei doi din cameră cu ochi rotunjiţi, cu cuvinte oprite în zăgazul nedumeririi şi ţinând strâns la piept o enciclopedie despre piraţi, de pe coperta căreia îmi rânjeşte, complice şi totuşi ironic, un craniu familiar.

4. MR Says:
   November 20th, 2009 at 1:06 pm

   Alaturi, in oglinda, chipul Angelei imi zambeste dintr-un portret. E aranjata frumos si-mi zambeste complice cu ochii ei negri. Mi-a facut fotografia cadou la prima aniversare a casatoriei noastre. Eu am scos-o in oras, la teatru si apoi la restaurant. Nu ne permiteam nici fotografia, nici iesirea. Ne imprumutasem amandoi.
   Personajele romanelor de actiune imi intuneca iar gandurile. Oglinda e tot mai zeflemitoare si eu stau ca un prost si o las sa-si bata joc. Ma imbrac repede, cu miscari furioase, ii fac cu ochiul Angelei in portret si ies in hol. Pantofii cu sireturile innodate imi dau de furca. Ii abandonez si ma incalt cu adidasii aia vechi si urat mirositori. Sunt in strada din nou. Mie nu mi se intampla nimic.
   In parcul de langa bloc, Angela mananca tacticos o inghetata. E imbracata cu jacheta verde care-mi place asa mult. O pufneste rasul cand ma vede imbracat in costum si cu adidasii aia albi, murdari si stalciti. Imi intinde inghetata si-mi face loc pe banca printre cumparaturile ei. Mananc bosumflat inghetata in timp ce Angela ma mangaie pe tample, netezind cateva fire albe. O intreaga hoarda de pirati ma privea circumspect dintr-o reclama imensa agatata de un bloc.

5. DĂNILĂ ANDREEA-MARIA Says:
   November 20th, 2009 at 2:21 pm

   Ma privesc obsesiv in oglinda si nu ma recunosc…Cine sunt???ecoul imi fulgera prin tample, imi sparge timpanele! E un strigat de mare rasturnata haotic pe nisipul firbinte. Combustia interioara ma sfasie, ma descompun vazand cu ochii!!!! Oglinda asta ma face sa vad in mine! Un hohot de ras apocaliptic depaseste limitele rationalului. Asta e! Acum sunt si nebun! imi spun aratand cu degetul la strainul care ma priveste… Fata crispata se unduieste intr-un ranjet de disperare. Celalalt din mine nu ma lasa sa traiesc…E o prapastie diabolica intre suflet si trup, ca si cand nu as mai avea forma. Devin un monstru de basm, ma desprind de real cu usurinta unui fluture. (E un fluture galben, ca am auzit ca poarta ghinion!)Doar ochii sunt aceeasi…restul e tristete, durere si dor.
   Privesc in camera rece…sunt inchis in propriul suflet, in cercul sufletului meu. Nu are rost sa strig dupa ajutor. Nu m-ar auzi nimeni. Eu nu mai sunt demult. Tot ce e in jur e in mine! Asta e un paradox, e bizar si ciudat. Intr-un colt ratacit de timp, pe patul destainuirilor noastre, Angela, cu un chip ravasit, cu priviri pierdute nu ma poate gasi. Sau poate da…in amintire. Se joaca cu inelul…Inelul!!!!Cat s-a bucurat atunci! Rotundul iubirii noastre…As vrea sa o ating si sa ii cer sa nu mai planga. Cuvintele nu iau forma, nu se articuleaza. Ma privesc din nou in oglinda si ochii sunt stinsi…Sunt gol, dar plin de sentimente. Pacat ca nu exist…

6. Băbăruşi Cristian Says:
   November 20th, 2009 at 9:46 pm

   Am fugit în cameră unde m-am echipat cu pălăria neagră şi bandana, pe care le procurasem de curând. Întors din nou la oglindă arătam mult mai diferit acuma. Mă studiam, şi îmi plăcea imaginea. Dar… iată că fusesem fermecat şi nişte imagini noi încep a se contura şi a prinde viaţă. Ceva din mintea mea….o voce, mă îndemna să mă apropii şi mai mult de oglindă. Parcă eram hipnotizat, îmi plăcea ce vedeam, şi acele sunete minunate pe care le auzeam din oglindă mă îmbătau şi mă prindeau şi mai mult în mrejele lor. Casa începu să se legene agale pe valurile din oglindă. Am întins mâna să le pot atinge. Erau atât de reale şi mă hipnotizaseră. Mă aflam în mijlocul mărilor şi nici un ţărm prin apropiere. Mi-am ridicat mâinile la ochi, asemeni unui binoclu şi am început să scrutez orizontul.
   În acel moment am auzit un hohot de râs şi m-am întors cu privirea spre uşă. Angela pusese sacoşile cu cumpărăturile făcute pe hol. Nici nu băgasem de seamă când intrase in casă. Scoase un pachet dintr-o sacoşă şi mi-l înmână. Mă uitam surprins la ea, deşi eram gol. Nu ştiu ce a fost în mintea ei în acel moment, când mi-a dat un sărut apetisant şi m-a tras pe canapea lângă ea. Mă mângâia peste tot şi mi-a şoptit la ureche:
   - Deschide-l pirăţelule.
   Am rupt rapid învelitoarea de hartie a pachetului şi mi-am văzut chipul oglindit în spatele craniului alb. Acelaşi craniu căruia îi simţisem dorul de dimineaţă, dar care acum îmi zâmbea triumfător de pe coperta neagră a cărţii pe care o ţineam în mână. Ochii îmi sclipeau, şi am simţit cum Angela mă trage pestea ea. Am lăsat cartea să alunece lin jos şi am început să-i arăt mulţumirea mea pasională pentru cadoul primit.

7. ana Says:
   November 20th, 2009 at 10:12 pm

   Si totusi daca ma uit mai bine sunt un pic altfel decat ma stiam. Oglinda ma priveste tandra asa cum o privesc si eu pe ea. Oh, da in fata ei ma simt dezgolit. Sunt ca un sclav in fata stapanei lui, cea mai frumoasa si mai adorata stapana dintre toate, cea care are imprimat chipul meu.
   Si daca am ramane asa la stadiul asta, cu imaginea asta, o drama gen Dorian Gary, dar asta nu se intampla decat in filme, in carti sau la televizor. In viata asta ingrozitor de banala nu o sa fiu niciodata un erou pentru nimeni. O sa-mi continui iesirile in parc dis-de-dimineata, mersul la cinema, rutina innebunitoare alaturi de Angela si asa o sa implinesc 40, 50, 60, 70 si pot sa implinesc si 100 si tot n-o sa se intample nimic in oraselul asta, in viata asta a mea, doar ca reflexia mea in oglinda o sa fie altfel, urechile mele or sa auda alta muzica sau poate n-or sa mai auda deloc, incheieturile mele vor fi si mai umflate, pielea mai zbarcita, conturul ochilor mei se va subtia si mai mult.
   Ea, oglinda ma priveste cu demnitate si eu incep sa-i simt si mai mult rosturile si imaginea asta care se imprima in fiinta ei materiala cu mine cu tot. Angelei nu-i place cum arat dezbracat, imi zice sa ma acopar fiindca nu indeplinesc functii estetice in casa asta, mai ales cand raman dezbracat si cu sostele in picioare. Angelei ii place doar sexul, senzatiile pe care le simte cu mine dar atat. Uneori cred ca nici nu ma iubeste. In fine dar onglinjoara asta mica si narvasa ma accepta in toata goliciunea mea, ma face sa ma simt atragator, nu o deranjeaza barba mea nerasa de 3 zile, ridurile din jurul ochilor, nu-mi zice ca e obosita, ca o doare capul, ca sunt un ratat etc..nu-mi zice nici macar ca ma iubeste..ci doar sta muta si ma priveste cumva …imprimata pe tot corpul ei cu imaginea mea. Dar gata ….am luat decizia…decizia pe care o iau numai eroii adevarati, cei care vor sa raman definitiv in istorie…eu si oglinjoara vom deveni o singura persoana…si despre mine modestul, nesemnificativul, incalificabilul om neinsemnat se va vorbi 20-30 de ani de aici inainte, mult mai mult decat daca mi-as astepta sfarsitul in oraselul asta stupid, alaturi de Angela mea cea de fier….o voi imbratisa…o voi atinge in lucirea ei cea mai intima si vom face cumva sa ne simtim bine….da sigur…va fi cea mai frumoase noapte de dragoste…amanta mea iluzorie…noi doi…si refelexia ta…
   Si El intr-un gest maret isi lua avant si sari spre oglinda stralucitoare si alba care se dovedi a fi o imitatie de geam prin care plonja in gol de la etajul 3.

8. men-to-san Says:
   November 21st, 2009 at 1:19 pm

   care este termenul limita pt ac concurs?
   multumesc

9. Alina Says:
   November 22nd, 2009 at 3:53 pm

   Rupt parca din realitate. Fug de mine si de ceea ce ma inconjoara. Ma izolez de lumea aceasta ireala, in care cartile dispar. Imi doream aceasta transformare. Oglinda este cea care mi-a oferit adevarul. Eu… Sau acum devin el: cel din oglinda…
   Ma privesc inca o data. De jos in sus…cu ochii inchisi.
   Pielea mea alba, mult prea alba, imi da fiori. Corpul meu se transforma si el. Devine o ceata… un nor fumuriu ca un rau navalnic, pamantiu, ce tremura in oglindirea sa. Nu mai suport… nu ma mai suport. Parul ce-mi acoperea trupul acum s-a zbarlit asemenea celui unui lup ce se afla in fata dusmanului sau, pregatit de incaierare.Incerc sa-mi ridic privirea. Buzele rosii, mult prea aprinse, contrasteaza cu paloarea ce ma domina. Parca sunt singurele pline de viata, insetate, exteriorizand dorinta, pasiunea, ardoarea de a avea, de a atinge, de a se infrupta din cineva.
   Dintii albi s-au subtiat, alungindu-se. Mi-e frica sa-i privesc. Teama mea parca se imprastie in camera. Ador acum singuratatea mea. Nu as fi suportat ca cineva sa ma vada in aceasta stare. Mi se pare ca nici oglinda nu ma mai accepta pentru ca treptat imaginea mea dispare. Devine din ce in ce mai difuza. Uimit incerc sa prind pana la ultimele secvente refectate de aceasta.
   Tresar! sunt doua licariri rosii! Nu se poate! Iau lumanarea ce ardea langa mine si o arunc in ceea ce a mai ramas din mine in oglinda. Mii de stele argintii se preling la picioarele mele. Ma uit in jos dar zadarnic. Parca nici nu am existat. Micile oglinzi care se unduiau pe jos nu imi aratau chipul. Incep sa plang…
   Deodata, tresar… Simt cum un fior ca de gheata imi patrunde in corp. Un singur loc frige ca si cum as fi lipit acolo un carbune incins. Ridic mana mecanic si o intind catre acel loc. Pun usor mana, parca mi-ar fi frica sa nu stric ceva… dar, o iau repede. Un fulger mi-a strapuns mana atunci cand am atins gatul. Intind bratul si-l privesc la lumina pala a lunii. Este sange!Doamne, sange… sangele meu oare?!

10. Andreea Rau-Neacsu Says:
    November 22nd, 2009 at 11:25 pm

    Onglinda a facut loc, natural as putea spune, craniului alb, inlocuind prin acesta reflectia capului meu in oglinda.

    Imediat, un film ciudat a inceput sa se deruleze in mintea mea, dar nu numai. Priveam in oglinda cum eu ma tranformam in schelet. Pielea, tesuturile, muschii, vasele de singe, toate dispareau pe rind, lasind loc celorlalte, pina cind, intr-un final, au dezvaluit osul, mai alb decit zapada curata.

    In momentul in care imi mutam privirea si ma concentram pe o alta arie a corpului meu, procesul se repeta. Am defocalizat, incercind sa-mi privesc intreg corpul. Si iata cum, filmul descarnarii mele se derula cu incetinitorul. Priveam fascinat si detasat totodata, povestea anatomica a corpului meu.

    Zgomotul usii trintite (urasc cind Angela face asta) ma trezi din reveria mea si cuvinte nu tocmai placute imi infloreau pe buze, cind un fior de placere ma strabatu. Eram inca acolo! Nu trebuia decit sa “vad” craniul alb si povestea pornea din nou.

    Intimplarea mi “se intimpla”.

11. Mihai Radu Says:
    November 23rd, 2009 at 8:48 am

    @men-to-san, termenul limita este duminica viitoare.

12. valentina Says:
    November 23rd, 2009 at 7:42 pm

    Apele oglinzii se involburara brusc si imaginea se duse din ce in ce mai departe si eu priveam in continuare , si priveam ,si priveam din ce in ce mai concentrat ……..pana n-am mai vazut nimic . Am inchis ochii si i-am deschis iara.Imaginea se schimbase in fata mea plutea pe o corabie neagra ,care avea in varful catargului un steag de pe care imi ranjea alb un craniu.Am simtit un fior cald pe sira spinarii si m-am vazut pe puntea acelei corabii …purtam haine din lana groasa ,cenusie si ,totusi,simteam briza rece a marii .Undeva ,in larg ,croncanea o pasare mare.In jurul meu erau barbati aspri care mergeau pe puntea miscatoare a corabiei cu viteza de linx. Am vrut sa merg sa vad ce e mai departe si m-am impiedicat ,am cazut ,cand am vrut sa ma ridic am vazut ca aveam un picior de lemn. M-am mirat si atunci am auzit-o pe Angela:
    -Dane ,am sosit, vino sa ma ajuti la bagaj!
    Am simtit atunci ca pic din oglinda inapoi in real si am injurat printre dinti luandu-mi halatul…acum isi gasise sa vina la timp.Am zambit apoi spre aventura din oglinda si am zis tare si conjugal:
    -Imediat , iubito…
    Ma gandeam intre timp ca mai e ora pana la ,,Crimele din Midsummer”………

13. sonia Says:
    November 23rd, 2009 at 11:25 pm

    Îmi dezvelesc incisivii şi caninii, aşa cum o făceam atunci când era mic, iar mama vroia să vadă dacă m-am spălat pe dinţi. Sunt alb-gălbui, din cauza fumatului, cu margini cenuşii de piatră. Dar amănuntul acesta nu se desluşeşte prea bine în oglindă. Deschid gura şi încerc să îmi văd molarii, cariaţi pe alocuri, premolarii puţin tociţi. Şi altceva ce? Privesc vârfurile proeminente ale oaselor coxale, de o parte şi de alta a sexului. Întind uşor pielea subţire care le acoperă şi încerc să ghicesc, în oglindă, osul alb. Întind şi pielea care îmi înveleşte rotulele şi caut să întrevăd culoarea, să simt textura, să intuiesc duritatea osului.
    Îmi îndrept spinarea şi mă privesc din nou. Îmi studiez mai ales coastele proeminente, care se văd chiar şi printre părul des şi cârlionţat. Pe vremea când eram eram copil, Ana, o zvăpăiată din vecini, mă tachina spunându-mi că ar putea cânta la ele precum la xilofon. Privesc şiragurile aproape paralele, curbe, armonioase, până ce am senzaţia că zăresc în spatele epidermei neaua ţesutului dur. Asta înseamnă că am reuşit. Nu mă aşteptam să fie atât de uşor. Fixez imaginea în oglindă, iar apoi caut să mi-o impregnez şi în creier. Privirile îmi alunecă şi de-a lungul celorlalte porţiuni ale corpului. Iată sternul, iată oasele coxale, dezvelindu-şi profunzimea umbrită. Ochii explorează precauţi, dar febrili totodată, peste femur, contemplă luciul rotulei şi mângâie tibiile. Mă împotmolesc puţin asupra metatarsului, cu privirea încâlcită în cele cinci oase lăbărţate. Mă înduioşez când îmi privesc falangele lungi, cu monturi. Întind palmele înspre oglindă. Văd din nou pielea albă, brăzdată de canale subţiri şi alambicate şi mă panichez puţin. Îmi fixez însă palmele, încerc să mă concentrez şi izbutesc să îmi imaginez falangele şi metacarpul.
    Acum îmi privesc chipul. Desluşesc calcarul din pomeţii obrajilor şi îl întrezăresc în fruntea lată, iar apoi înspre tâmple. Mă privesc în ochi şi îmi spun că nu ar trebui să fie prea complicat să văd orbitele goale, negre. Însă mi-e greu. Imaginea alunecă, bruiată de albastru şters al irişilor. Mă încăpăţânez să caut cele două hăuri de sub frunte, dar licărul de viaţă din pupile îmi distrage atenţia. Mă înfurii şi mă concentrez şi mai abitir, intuind însă deja că partida e pierdută. Caut să îmi imaginez că ochii cu care privesc, de fapt, nu există.
    Brusc, aud cheia răsucindu-se în broască. S-a întors Angela. Alerg spre baie şi mă bag sub duş. Ce altceva puteam să inventez? Probabil se va enerva din cauza hainelor, îmi spun, în timp ce îmi imaginez că apa fierbinte nu îmi spală pielea subţire, aproape de pergament, ci oasele dure, impermeabile.
    Angela îşi vâră capul pe uşă. Mă aştept să mă dojenească, dar se dezbracă încet, cu naturaleţe şi să bagă şi ea sub duş. Apropierea ei mă nelinişteşte? Oare cum voi reacţiona? Am senzaţia că pielea ei fină şi alunecoasă se lipeşte direct de oasele iliace, de femur, de coaste. Voi fi oare în stare să fac dragoste cu ea? Voi fi în stare să o iubesc, după straniul experiment de după-amiază?
    Mi se întâmplă însă ceva şi mai ciudat. În timp ce îi privesc sânii plini, am senzaţia că ghicesc în spatele lor sternul şi evantaiul oaselor subţiri care îi formează toracele. O prind de mână, dar dincolo de pielea pe care se împrăştie sferele de apă, intuiesc falangele delicate. Un tremur mă scurtcircuitează. Ce idee tâmpită! Ce-mi veni să caut moartea în mine?
    Îmi amintesc însă de piraţii din carte şi îmi propun să fac la fel ca ei. Să îmi acopăr şi eu un ochi, jumătate din privire, jumătate din conştiinţă. Să uit de moartea care îmi subţiază pielea şi muşchii, până ce ajunge la os.
    Aşa că îmi strâng pleoapele şi o îmbrăţişez pe Angela, iar ea mă sărută senzual, delicat. Îi accept iubirea şi o las să îmi impregneze epiderma. Un fior plăcut mă străbate, până în oase.

14. George Says:
    November 25th, 2009 at 8:07 am

    Merita vazut:

    http://concursulnoraiuga.wordpress.com/

15. marica Says:
    November 25th, 2009 at 12:36 pm

    Bărbatul se ridică nervos de la birou, în mişcarea sa energică şi precipitată a vărsat paharul cu vin care s-a împrăştiat peste tot, se plimba agitat prin cameră, îşi trecea mâna nervos prin buclele de păr grizonat care-i cădeau pe faţă.
    - La dracu cu personajele astea stupide, la dracu cu mine, la dracu cu toţi! O porcărie, este o porcărie lipsită de valoare, mi-am pierdut vremea, am pierdut un an de zile scriind un jeg.
    Se îndreaptă cu viteză spre manuscrisul de pe birou şi începe să rupă paginile frenetic, una câte una, apoi le aruncă prin cameră, asemenea unor confeti la o aniversare. Apucă şi pagina neterminată din maşina de scris şi o rupe cu voluptate, după care se opreşte apucă paharul de sticlă răsturnat pe birou şi îl aruncă cu forţă în perete, acesta se sparge cu un zgomot puternic, care o alertează pe proprietăreasă. Mereu acelaşi ritual, manifestările lui de furie erau ciclice, de fiecare dată când ajungea spre finalul unei cărţi distrugea tot manuscrisul, considera că totul este prost scris, că proiectul respectiv a fost o tâmpenie, spărgea o serie de obiecte prin cameră, iar după ce rupea şi ultima foaie de hârtie scrisă se apuca cu entuziasm să scrie un nou roman.
    - E o porcărie, urla bărbatul, fără valoare, fără profunzime, o maculatură superficială. Nici măcar nu e atractivă, continuă el analiza propriului roman în timp ce continua să se agite prin cameră, am pierdut timpul degeaba, nu ar cumpăra nici dracu aşa ceva, chiar şi pe el l-ar plictisi, sau mai rău l-ar enerva, va trebui să găsesc ceva nou, ceva ce merită scris, va trebui să ajung la esenţa lucrurilor…

16. Gg Says:
    November 26th, 2009 at 8:31 am

    Un concurs similar a fost lansat astazi pe:

    http://concursulnoraiuga.wordpress.com/

17. Andrei Says:
    November 28th, 2009 at 11:51 pm

    In timp ce imi privesc goliciunea desavarsita, in oglinda, intra Angela pe usa: o fetiscana batrana, cu trupul trecut si subtire.
    E inalta si are fata osoasa, mainile si picioarele ii atarna pe langa corpul stramb, pe care e asezat gatul, soclu pentru craniul acoperit in intregime de o piele ridata si zbarcita, ca transeele unui front sovietic. Tenul subtire si uscat o face inexpresiva. Are ochii negrii, ca de sticla, fixati deasupra unor cearcane purpurii. Nasul acvilin ii despica fata deasupra a doua buze uscate si sterpe.
    Chipul ei aduce cumva cu craniul de pe coperta enciclopediei despre pirati…
    Acum ma intreb: “Cum se mai poate numi asta femeie? Cum sa
    mai fac sex cu asa ceva ?”.
    Trupul ei incepe sa-mi provoace greata.
    Sanii lasati, ce pot fi ghiciti prin bluza neagra si murdara, seamana cu doua sosete atarnande pe o sfoara.Picioarele strambe, intre care se
    afla o scorbura impadurita si uscata- care uneori emana un lichid vascos
    si gretos- seamana cu doua porti de fotbal.Mainile ei par doua crengi
    rupte din cel mai stramb copac.
    E prototipul femeii snur: fara tate fara cur.
    “Atarna” e cuvantul cel mai potrivit care o defineste acum pe Angela.
    Toate atarna pe ea: pielea, hainele, parul, si acum, si ea atarna dupa mine…
    Imi e greu sa-mi proiectez in minte imaginea ei din tinerete: acea
    fata cu chip de inger, cu trup firav, sani mari si rotunzi, cu picioare
    drepte si zvelte, cu fund rotund, asemeni unui fruct copt…Angela…
    Ma priveste asa cum sunt- gol- si incepe sa se infierbante.Simt doar greata cand o vad cum incepe sa se imbujoreze, in timp ce sfarcurile “ciorapilor” i se intaresc treptat.
    Se apropie de mine si imi sopteste: ”Te vreau!”. I-am raspuns: ”Si eu vreau o alta viata”.

18. M. Says:
    November 28th, 2009 at 11:58 pm

    Trupul meu, nu face decat sa implore oglinda a se resemna. Azi, sticla sarmanului obiect nu primeste decat reflexia sacului umplut cu flegma tacerii, al cocoasei mele- depozit straniu de saliva imputita, catalizator vesnic al putrefactiei lexicale.
    “Eu” din oglinda imi reaminteste: Angela n-a alergat in pat sa faceti amor,dupa ce ti-ai lepadat hainele de pe tine. Spune ca e deja satula, ca a ajuns-o menopauza din urma. Bila ta s-a ruginit pe masura ce a patruns si despicat zidurile vulvelor ei ostile, de cand v-ati luat.
    Cat despre proeminenta pseudo-arterei pelviene…A naibii vena: face si ea publica dramatica poveste a madularului tau.
    Rade. Isi incheie pledoaria umoristica in felu-i caracteristic: zambeste in coltul gurii, cu subinteles.
    Imi vine sa trag de parul de pe mine, caci am destul, sa-mi vad chipul schimonosindu-se, ca pedeaspsa ca n-am luat eu enciclopedia cu pirati din vitrina.Oare cum ar rade un pirat la vizionarea filmelor cu prosti?
    Cum ar face un pirat amor cu amanta lui?Ce ar intreba-o dupa o noapte intreaga de chinuri tandre?Cat de monotona si diferita de naratiunile romanelor,i s-ar parea propria viata?
    De ce nu m-am facut eu insumi pirat, asa cum visam cand eram copil?
    Nu stiu.Afurisita mai e soarta cateodata.
    Mi-am amintit apoi pentru a nu stiu cata oara:esti afara, esti gol parca, te vezi cum te vad si ceilalti, poate nu e bine sa te amesteci în chestia asta…Esti afara, esti gol parca, te vezi cum te vad si ceilalti; asta e drama ta.
    Cum ar fi sa ma vada ceilalti la modul in care o fac eu?
    “De ce nu incerci?”-nu e deloc pledoarie,si-a facut un intreg discurs.Si eu care il credeam tacut atunci cand ii identificam figura cu a mea, in vitrina magazinului.
    Las la o parte ce sunt eu,si ma transpun-suprapun imaginii craniului, dupa cum intuitia imi spune ca-i e dorinta.Am nevoie de o masca:asa voi intelege cine sunt.*
    “Nu.ti lasa limba sa se impleticeasca si nu mai inghiti cuvinte daca nu vrei sa fii strivit sub greutatea cocoasei.Imagineaza-ti ca tu esti directorul si restul copiii: iti asigura calitatea logoreica!Apoi sterge-ti ochii de praf, si cauta-ti o amanta!Prosteste-te o viata cum o faceai in sticla vitrinei!”
    Imi culeg hainele la repezeala.Ies fara sa o salut pe Angela.
    Vreau sa incerc in numele Divinitatii.Vreau sa Incep sa ma prosetesc in numele Sfintei Libertati.

    *-Oscar Wilde:”Daţi-i omului o mască şi vă va spune cine este.”

19. Mihai Radu Says:
    November 30th, 2009 at 12:01 pm

    Vă mulţumesc mult pentru “sfîrşeli”. Mîine îmi voi da şi eu cu părerea referitor la cele două cărţi.

20. Madalina Says:
    December 1st, 2009 at 4:30 pm

    Ce porcarie!!!!!!! Ce distrusi sunteti , expirati !!! Ce scrieri puerile si de tot kktul, continuari de rahat, iaaaaaaaaaaaaaaac. Bai dar nu va dati seama ca sunteti idioti???? Mai dar chiar asa a ajuns tara asta? Nu mai e de stat aici. Toti distrusii sunt artisti, scriitori, numai talente peste tot. BAI DAR CHIAR NU VA VEDETI???????????? Nu va este rusine de ce scrieti ??? Dar chiar asa de prosti sa fiti si sa va credeti talentati?

21. M. Says:
    December 1st, 2009 at 6:22 pm

    Nu se crede nimeni destept Madalina. Nu iti cere nimeni sa fii desteapta ca sa scrii.
    Ah! Inca ceva. De ce nu incerci sa gasesti scopul pragmatic al actelor noastre?
    Cartile sunt scumpe si mai vrea si omul sa citeasca. Daca e pe gratis, de ce sa nu incercam?
    La multi ani si tie, si sper ca o sa ai atata bruma de creier sa.ti dai seama ca nu se crede nimeni inzestrat cu aptituini scriitoricesti.
    La fel cum poate tu alergi/ ai alergat la orele de sport fara sa fii vreo atleta talentata, la fel scriem si noi aici, fara sa ne credem artisti.

22. Roxana Says:
    December 2nd, 2009 at 12:15 am

    Chiar dacă e prea târziu, simt nevoia să scriu aici sfârşitul pe care l-am imaginat:

    Mă uit în oglindă şi zgârii bucata de sticlă. O zgârii agresiv, cu toate unghiile mâinii stângi. Sunt stângaci până şi în gesturi, în mimică, în mine. Detest ceea ce văd, dar totuşi privesc în continuare. E ca şi cum aş fuma din ţigara atât de dăunătoare, dar din nevoie psihică, trag în continuare însetat din ea. Aşa mă văd: chipul îmi fumegă în oglindă, din oglindă mi se strâmbă celălalt Eu. Nu îi place ceea ce am ajuns, dar ăsta sunt şi nu mă pot schimba.
    Ea tuşeşte zgomotos din bucătărie. Gata cu momentul pentru mine însumi. Acum e momentul pentru Ea, mai apoi pentru noi. Aşa e în viaţa de cuplu, cu bune şi cu rele, cu individualizări şi, într-un final, cu noi amândoi, un ceas ticăind pe peretele ei în acelaşi timp cu ceasul mâinii mele stângi. Ne sincronizăm inimile ca şi cum nu ar putea să bată una fără cealaltă.
    Ultima oară ne-am uitat cum ningea liniştit peste oraş. Ea în balcon, eu în pragul uşii. Se arunca precum un copil după bomboane şi întindea limba să prindă prada: un fulg mare, jucat de vânt pe degete. Am privit-o atunci şi mi-am dat seama cât de mult am nevoie de ea în viaţa mea, cât de mult îmi colorează fotografia aceea alb-negru a rutinei mele. Ce să-i faci, ce să-i fac? M-am apropiat de ea cu o pătură să nu îi fie frig şi am continuat să-i susţin dorinţa de a-şi răci buzele arse cu răcoarea ninsorii. Eu nu îi pot oferi răcoare, am prea multă căldură-n mine ca să mă mai pot răci. Şi nu aş vrea să îi ard buzele fără ca ea să-mi şoptească la ureche că într-adevăr asta doreşte. Mă gândesc că dacă ne-am despărţi, e ca şi cum ai scoate femeia din Pescariţa la Grandville a lui Grigorescu: tabloul nu mai are sens, e gol, pustiit, îşi pierde lait-motivul. Da, femeia asta care mă detaşează de mine însumi e un lait-motiv în existenţa mea, în cel “de acum”. Ar fi o prostie să-i spun că o iubesc, dar ar fi şi mai mare prostia să spun că nu o văd aşa cum e.
    Alături de ea, nu-mi este teamă să-mi iau craniul şi chipul din oglindă şi să i le dăruiesc, să i le aşez atent în palma ei catifelată şi moale şi să-i spun: “Ia-le, sunt toate ale tale, sunt tot al tău!”. Alături de Ea pot să văd în oglindă frumosul din mine pe lângă sclipirea ei şi-mi e de ajuns să o privesc în ochi pentru a şti de ce eu văd ce văd şi alţii: masca. Şi de ce ea vede dincolo de ea…
    

23. Mihai Radu Says:
    December 2nd, 2009 at 8:29 am

    @Madalina, din ce văd îţi place tare mult scriitorul Corneliu Vadim Tudor.

24. M. Says:
    December 2nd, 2009 at 10:22 am

    @mihai radu, comentariul madalinei era de fapt sfarsitul povestii? :))

25. Mihai Radu Says:
    December 2nd, 2009 at 11:19 am

    @M, da, sfîrşitul povestirii în sensul în care dincolo de asta nu mai rămîne nimic de povestit.

26. Ioana Dumitrachescu Says:
    December 3rd, 2009 at 1:51 am

    Cine a castigat pana la urma?:)

27. Andrushka Says:
    December 3rd, 2009 at 9:35 pm

    “Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esenţa lucrurilor.”(Constantin Brâncuşi )
    Ideea la care m-a dus cu gandul acest citat a fost aceea ca oglinda in sine reflecta doar o imagine exterioara a fiintelor si a lucrurilor - observati cum imaginea descrisasi reflectata de oglinda ne vorbeste doar despre aspectul exterior, nu tine cont deloc de cel interior, de suflet daca vreti. E o simpla imagine a celui care priveste, asa cum o vede el, nu ceilalti. Sau poate asa cum crede ca il vad ceilalti…va urma

28. Catro Says:
    December 3rd, 2009 at 9:47 pm

    Suspans? Concurs de sfarsituri fara sfarsit? Nimic, nimic (de temut sau nu)?

29. Catro Says:
    December 3rd, 2009 at 9:50 pm

    Am o banuiala ca s-a schimbat premiul: e o enciclopedie despre pirati.

30. Mihai Radu Says:
    December 4th, 2009 at 2:27 pm

    “Nimicul de temut” pentru Valentina şi Sonia.
    Cu întîrziere, cu scuze! Au fost pasaje care mi-au plăcut mult şi în alte “finaluri”, însă cele două, al Soniei şi al Valentinei, mi s-au părut mai coerente cu prima parte a povestiri şi fără stridenţe, abateri, de la limbajul în care a început textul.
    Vă mulţumesc pentru ceea ce aţi scris şi vă aştept cît de curînd la o nouă povestire…

31. Catro Says:
    December 4th, 2009 at 4:05 pm

    Felicitari castigatoarelor!
    Mi se par destul de corecte aprecierile (mai ales in cazul Soniei) in raport cu criteriile enuntate. Dar, in acest caz - aceasta povestire neterminata, fraza “Acesta sunt eu acum.” si momentul confruntarii in oglinda parca cer (cel putin mie asa mi-au cerut) o continuare “rupta” de limbajul si stilul anterior (accentuata ironic de context - cel ce se uita in oglinda ar trebui sa fie un alt om si, cu siguranta, este UN ALT SCRIITOR)
    “Acesta sunt tot eu acum. Doar oglinda nu mai este ea insasi”.

32. Mihai Radu Says:
    January 3rd, 2010 at 5:46 pm

    Şi o continuare care mi-a plăcut mult, de la Radu Niciporuc: “Acesta este el acum. Apropiati sau despartiti de aceeasi oglinda. Daca stam nemiscati, ne putem suporta o vreme unul pe celalalt, în fata ei. Dar la cea mai mica deplasare, mai la stânga sau mai la dreapta, craniul ne scuipa în fata rânjetul lui hidos. Degetele de la mâna dreapta încep sa se faca pumn, iar sudoarea adunata în broboane pare sa-i stimuleze vigoarea. Nu merita sa-l proiectez în oglinda doar pentru a anula un cosmar. De altfel, se facuse vremea si Angela învârtea cheia în broasca: a intrat, si-a lasat sacosa lânga cuier, s-a descaltat, a aprins lumina si surâsul cu care s-a îndreptat spre noi a fost semnul ca nici lui, nici mie, nu ni se mai putea întâmpla nimic.”

33. raluk Says:
    January 15th, 2010 at 2:32 pm

    Oglinda imi zambeste complice, dar imi citeste durerea din priviri… Eu sunt reprezentantul obisnuitului… al rutinei… al unui “nimeni” prezent, trecut si viitor. Nu citesc curajul sau nebunia regasite in cartile pe care le folosesc cu egoism, transpunandu-ma intr-o alta viata fictiva pe chipul reflectat, ci doar o imensa ridiculitate a faptului de a sta lipsit de conventia hainelor in fata oglinzii, de a privi adevaratul eu drept in fata, de a vedea cine sunt cu adevarat. Si ma sperie eventualitatea de a-mi citi ineficienta in albastrul mort inchis in orbite. Ma sperie atat de tare ca imi acopar fata cu palmele si plang ca un copil care tocmai si-a pierdut jucaria preferata… M-am descoperit pe mine, dar am pierdut presupusul “eu” pe care il regaseam in fiecare fila citita.Se aud pasii usori ai Angelei… Ii simt bratele cuprinzandu-ma, dar eu sunt doar un strain care o priveste cu ochi umezi din oglinda.

34. paul Says:
    January 15th, 2010 at 8:42 pm

    @Madalina, din pacate dupa mult timp, am un dar pentru tine:

    Ia-ti ale tale lanturi, du-te departe
    Si lasa-ma pe mine, am propriile gratii.
    Mai bine sa raman asa, aparte,
    Decat sa fiu ca voi, niste pramatii.

3 Trackbacks pentru acest post

1. Tweets that mention Scrie sfîrşitul povestirii | -- Topsy.com Says:
   November 19th, 2009 at 2:40 pm

   [...] This post was mentioned on Twitter by revista scriitorului, M. Tara. M. Tara said: http://revistascriitorului.ro/scrie-sfiritul-povestirii/ mic concurs cu premiu o carte a lui julian barnes [...]

2. De toate in putine cuvinte « Concursul literar Nora Iuga Says:
   November 25th, 2009 at 7:47 am

   [...] Iata un concurs literar online organizat de Revista Scriitorului. Mi se pare interesanta ideea. De pe data de 27 noiembrie facem si noi aici asa ceva, direct pe blog. Pana atunci, participati online la acesta: http://revistascriitorului.ro/scrie-sfiritul-povestirii/ [...]

3. Ca să nu ziceĹŁi că bate vântul « Cu musca la arat Says:
   December 21st, 2009 at 11:10 am

   [...] de interesantă: REVISTA SCRIITORULUI: http://revistascriitorului.ro/ Şi un concurs pe măsură:http://revistascriitorului.ro/scrie-sfiritul-povestirii/ November 22 at [...]

Lasa un raspuns