Una dintre povestirile pentru care mi-as da toata averea sa o fi scris eu este “Scrisori de la mama”. Cuvint cheie: transparenta. Cred ca este un concept cu care te poti juca, la rindul tau, in multe povestiri de-ale lui Cortazar.

Mama, din Buenos Aires, ii scrie baiatului si norei la Paris. Le scrie periodic. Acum, in aceasta scrisoare din urma, le spune ca Nico a intrebat de ei. Nico este fratele lui Luis, baiatul din Paris. A fost si logodnicul Laurei, sotia lui Luis. Nico e mort, a murit de tuberculoza. E mort de doi ani. Asadar …

Prima transparenta: scrisul mamei. Prin scrisoarea mamei, Luis vede ceea ce nu vrea sa spuna. S-a casatorit cu logodnica fratelui sau. Vede ca printr-un zid din care lipseste o caramida si poti arunca o privire dincolo. Ceea ce vede il inspaiminta. Ori mama a innebunit, care ii scrie din Buenos Aires ca fratele sau, Nico, mort de doi ani, a intrebat de el si de Laura, ori … El si Laura sint de doi ani la Paris. Ori asta, ori ce?

A doua transparenta: Luis, Laura. Ei doi stau apropiati unul de celalalt, sint iubiti, sint casatoriti. Niciodata nu vorbesc despre Nico, fostul ei iubit, fostul lui frate. Sint vinovati? Vinovati de ce? Nu ar putea sa spuna de ce. Dar ei nu vorbesc despre Nico si tocmai asta incepe sa-i apese. Aici, ai zice, e o transparenta care izvoraste dintr-o si mai mare opacitate. Cu cit ei tac mai mult in legatura cu Nico, cu atit mai mult fiecare dintre ei, in propria mutenie si singuratate, vorbeste despr el.

A treia transparenta. Mama ii scrie lui Luis intr-o noua scrisoare ca Nico va veni la Paris sa-i viziteze. Fratele mort? Da. Acum realitatea insasi risca sa devina transparenta. Laura se duce la gara ca sa-l astepte pe fostul logodnic. Cine stie, poate vine? Luis se duce si el, sta ascunsa, o urmareste pe Laura, ba chiar, la un moment dat – cind realitatea este ca un pod subred – din tren coboara un barbat care seamana, doar seamana, cu Nico.

A patra transparenta. Prin Luis se vede Nico, prin carne se vede moartea. Se asaza la masa sa-i scrie mamei, e slabit, tuseste.

Mihai Radu