„ If it sounds like writing, I rewrite it. “ (Elmore Leonard)
Scrisul nu e o chestie de reguli stricte, e un proces complex și misterios pentru cei care îl iau în serios. Și totuși… chiar dacă nu putem stabili răspicat trei pași esențiali ai actului de a scrie, îi putem numi aici, așa cum sunt enunțați în tratatele de stil: 1. ai o idee și o gândești (cu un plan mintal sau scris, schematic sau detaliat); 2. o verși pe hârtie într-o primă formă, într-o ciornă (celebrul draft); 3. revezi și rescrii până ajungi la forma pe care o consideri finală. De-a lungul acestor pași, „opera“ se plămădește după cum e frământată și după cum o ia focul.
Când îți scrii ideea pentru prima dată, multe îți sunt permise, mai puțin să-ți dai frâu liber gândurilor aleatorii. Nu scrii la întâmplare, nu ești un grafoman, știi mai mult sau mai puțin ce vrei să faci și ciorna este versiunea timpurie a viitoarei compoziții organizate. E momentul acela mai aproape de spontaneitate și entuziasm, când îți poți permite imperfecțiuni: greșeli gramaticale, referiri neverificate, fraze la capătul cărora nu mai zărești începutul și te crezi de-a dreptul proustian, adjectivele calificative zburdă prin textul tău și, în general, cam o treime, dacă nu și mai mult, din cuvintele folosite sunt de prisos.
Odată ciorna încheiată, la recitire (de preferat după o vreme) vei avea surpriza să descoperi fisuri, găuri, părți din text care nu-și au rostul unde au fost puse inițial. Revizia înseamnă o recitire cu încetinitorul, atentă, critică. Perspectiva se schimbă. Nu mai ești scriitorul care vrea să spună ceva și repede, ci te pui în locul cititorului. E destul de clar, de simplu, de inteligibil ce ai vrut să spui pentru cel care va citi textul? Fie că recitești direct pe computer sau pe un exemplar printat, acum a sosit momentul să verifici ce cuvinte ai ales ca să-ți spui povestea (clișee, argou, idiomuri), dacă vocea narativă este adecvată subiectului sau e artificială, dacă ai conturat suficient un personaj sau altul, dacă ritmul urmează acțiunea, dacă ai făcut erori gramaticale sau de ortografie, dacă sfârșitul decurge firesc din tramă (surprinzător sau în coadă de pește etc.). Recitirea critică este cea care naște o variantă revizuită sau alte și alte variante.
Sunt chiar mai multe metode de recitire. Unii optează pentru cititul cu voce tare, pentru că surprind în felul acesta schimbarea de ton a povestirii, de ritm, ceea ce „zgârie“ auzul. Nu degeaba literatura are multe în comun cu muzica. Se spune că urechile sunt adesea mai de încredere decât ochii. Alții au nevoie de „cititorul“ special, fie el un prieten, soția, mama, editorul cu care lucrează de obicei sau… valetul (ca Jonathan Swift dacă nu mă înșel). Atenție însă, Margaret Atwood susține că ar fi bine totuși să nu fii implicat într-o relație romantică cu prietenul/a căruia/căreia îi dai să citească manuscrisul – riști o despărțire de zile mari 
Observațiile acestor cititori privilegiați sunt un soi de tăiere a cordonului ombilical care-l ține pe scriitor legat de creația sa. O poate vedea astfel cu alți ochi și să-i cântărească mai bine ajustările. Rescrierea poate fi o muncă de chilie sau una a ușilor deschise, depinde de personalitatea fiecărui scriitor în parte.
Revizia și rescrierea sunt partea de hard-work a scrisului. Flaubert, de pildă, a fost un perfecționist. Există un site care conține toate cele 4 561 de pagini de manuscris ale romanului Madame Bovary, de aproximativ 400 de pagini, www.bovary.fr
Și un link doar la unul dintre bruioanele marelui stilist:
http://bovary.univ-rouen.fr/folio_visu.php?folio=2865&mode=sequence&mot=
Munca tăierii, înlocuirii, șlefuirii textului în toată splendoarea sa plină de sudoarea minții.
A scrie înseamnă a rescrie – un lucru pe care oricine a încercat să scrie profesionist îl știe și și-l asumă. Deși dogmele nu-s permise în literatură, ea este un soi de religie care își are credincioșii și sfinții ei nebuni, capabili de mari sacrificii și nevoințe.
Aceeași temă a dictaturii, dintr-o altă perspectivă și într-o altfel de relatare. Una extremă și explicită, de data asta. Ce se poate întâmpla când la putere ajung niște naționaliști radicali?
March 16th, 2010 at 10:49 am
Foarte adevarat.
March 17th, 2010 at 2:21 am
“un lucru pe care oricine a încercat să scrie profesionist îl știe și și-l asumă. Deși dogmele nu-s permise în literatură, ea este un soi de religie care își are credincioșii și sfinții ei nebuni, capabili de mari sacrificii și nevoințe.”
Cred ca fiecare tip de efort literar isi are frumusetea lui, prin simplul fapt ca se adauga diversitatii. Regulile, absenta lor, sunt doar guidelines (imi cer scuze pentru englezisme), pe care sa le urmezi sau sa le incalci, in functie de atitudine. Dar diferentele exista, si intr-o societate cu ochi format pentru competitie, iese usor in evidenta lucrarea mai iscusita.
Propaganda, nu literatura?
Geniul poate sa aiba sau nu nevoie de rescriere, dar el straluceste simultan prin idee, prin forma si prin sentiment.
Nu pot spune “asta este literatura”, sau “asta este arta”, pentru ca in momentul acela isi pierde libertatea.
Pot spune doar ca pentru mine, acum, desi forma este un deliciu suplimentar mereu binevenit, ideea si sentimentul emanat din text sunt conducatorii, pentru ca lumea asta ilogica si nebuna in care ma aflu este vaduva de raspandirea conceptelor revolutionare. Si vreau sa ma adun la ecuatia reintregirii constiintei care sa imprastie schimbare.
Nu exita limite in arta, deci… care ar fi diferenta?
Tot ce se scrie este trimis in afara nascatorului sau pentru a schimba ceva. Oare poate exista act fara scop? Sau de fapt fara intentie ulterioara…
March 17th, 2010 at 1:14 pm
Este adevarat ca o reluare a textului dupa ceva timp iti schimba perspectiva si te face sa descoperi greseli de exprimare sau de logica. Dar nu cred ca multa rescriere e cheia perfectiunii. Pentru ca in arta niciodata nu stii cand e perfect si rescrierea prea insistenta poate sa stearga pasaje cu farmec, sa descopere prea mult personajele. Se declara vreun scriitor multumit complet de opera sa?
March 17th, 2010 at 9:25 pm
Sigur, @MR, nu exista un algoritm al rescrierii (de cate ori sau cat de mult revizuiesti), asta depinde de asteptarea fiecarui scriitor de la textul sau. Marturiile si manuscrisele scriitorilor demonstreaza insa ca rescrierea este o etapa necesara creatiei literare. Chiar daca un scriitor nu se declara multumit % de opera lui, la un moment dat tot trebuie sa o trimita spre publicare, sa o considere terminata. Exista si exceptii, da, ca in cazul manuscriselor publicate postum ale marelui nemultumit Kafka, “tradat” de prietenul sau Max Brod. O tradare cu rost.
March 19th, 2010 at 9:10 am
Asa e @Ana Antonescu, nu exista reteta. Si un pic de prevedere si revedere e binevenita. Dar nu e mai bine sa trimiti textul atunci cand entuziasmul e la un punct maxim decat atunci cand timpul ti-o impune? Poti fi sigur ca urmatoarea rescriere va avea un rezultat mai bun? E adevarat ca tehnica moderna inlesneste pastrarea mai multor variante. Grea decizie.
March 19th, 2010 at 3:16 pm
@MR Entuziasmul nu prea are de-a face cu scrisul.
March 20th, 2010 at 12:13 am
@MR: niciodata sa nu arati un text cuiva fara macar prima revizie, pe care o faci dupa ce entuziasmul a trecut.
April 3rd, 2010 at 6:37 am
Nu ”le am” eu cu scrisul prea bine, de aceea prefer sa il numesc, in cazul meu, ”exercitiu”. Ca la mate, cand faci multe exercitii ca sa aprofundezi teoria. Dar scrisul nu e mate.
Imi place sa va povestesc, asta e sigur. Nu e destul.
Pornesc de la o idee, un subiect, in jurul caruia incerc sa tes, ca paianjenul o plasa, in care sa va prind pe cat mai multi dintre voi. Hai sa nu va numesc muste, ci fluturi. E mai frumos. Si plasa se rupe uneori, trebuie sa ma intorc in punctul slab, sa o repar. Lucrez la plasa mea continuu, o viata.
Textul insirat pe o pagina de hartie sau web nu e suficient doar daca exista ca si text. El trebuie sa va miroasa bine, sa va atraga aproape, sa va prinda in el. Daca nu iese din prima, perseverez. Uneori am impresia ca sunt singurul paianjen din preajma, insa ma insel, exista o groaza din neamul meu! Asa ca duc o batalie apriga cu restul lumii, sa prind eu fluturele ala, in plasa mea, sa nu il las prada altora.
Daca incerc sa va spun o poveste, ar trebui sa ma inarmez cu rabdare, sa recitesc din diferite unghiuri ceea ce scriu. Cred ca este bine sa lasi ideile sa curga, de cum ti-au venit sa le notezi sau, daca nu poti pe moment, cat mai curand posibil, ca sa nu le uiti in spatele altor idei care vin peste aceasta. Dar trebuie sa te intorci la inceput, sa refaci drumul ideii scrise, sa o rumegi pe toate partile, sa ii cauti defectele.
La prima mana, sunt in extaz, imi zic ”wow!”
La a doua mana, nu imi place deloc.
Dar trebuie sa trec de cele doua momente inselatoare pentru a incerca sa judec ”la rece” textul.
Ma gandesc ca trebuie sa fie ceva interesant. Asa ca uneori, mai arunc in fata prietenilor bucati de text si ii intreb daca vor sa afle continuarea. Nu ii intreb nici daca le place, nici daca nu. Verdictul asta nu il obtii decat la final. Dar in coltul meu de odaie, paianjenul de mine, ticluiesc capcane in care sa ii fac sa cada ca sa ii agat.
Acum lucrez la ceva. Recitesc textul, incercand sa imi extirp din minte faptul ca e scris de mine. Incerc sa ma detasez de acest ”mine”, incerc sa devin cititor si atat. Asta este privirea de ansamblu. Daca nu ma pierd, daca vreau sa aflu ce va urma, daca imi creste un zambet scurt in coltul gurii, daca ma intristez sau daca ma enervez putin…e bine.
O iau de la capat, dar nu chiar acum. Mai tarziu, in alta zi. Devin profa de romana care corecteaza o tema. Repetitii, virgula, foloseste sinonime, acorda predicatul, fraza asta nu se mai sfarseste o data si e prea intortocheata…
Si inca o data, ma intorc la mine, la idee, la ceea ce doresc sa va povestesc. Inchid ochii ( eh, de multe ori raman deschisi :)), imi amintesc, imi imaginez. Culoarea, batea vantul, era cald sau frig, avea ochii verzi, vorbea mult, nu erau muntii, ci o campie uscata de toamna…Si ma inteb daca sa folosesc cuvantul asta sau celalalt? Care va face sa vedeti mai bine ce vad eu? Care dintre ele reda mai bine sunetul pe care il aud?
Iata o alta idee! Repede, mana pe pix, scrie! Am scris.
O iau de la capat, entuziasmul, nemultumirea, analizele gramaticale…
Cine crede ca merita?
Eu nu stiu inca daca voi ramane paianjen. Incerc, dar, daca voi vedea ca nu imi cade nimic in plasa, va trebui sa ma reprofilez. Cu ce sa ma hranesc, daca nu pica? In acel caz, nu imi va ramane decat sa sper intr-un accident genetic, care sa ma transforme in fluture. Fie si musca.
Spor la tesut!