Miercuri, 18 noiembrie 2009, a fost decernat National Book Award pentru literatură pentru tineri. Câştigătorul acestui an este Phillip Hoose cu Claudette Colvin: Twice Toward Justice (FSG/Kroupa), povestea reală a unei adolescente afro-americane de cincisprezece ani care a refuzat să îşi cedeze scaunul în autobuz împotriva regulilor de segregare rasială în martie 1955, cu nouă luni înaintea gestului istoric al Rosei Parks.

Hoose a acceptat distincţia însoţit de Claudette Colvin, căreia i-a mulţumit în discursul său pentru curajul ei care a influenţat istoria unei întregi naţiuni.

Premiul francez Interallié 2009 a fost atribuit miercuri, 18 noiembrie 2009, lui Yannick Haenel pentru romanul Jan Karski (Gallimard). Decizia a survenit în al patrulea tur, Yannick Haenel câştigând cu 6 voturi împotriva lucrării lui Bernard Chapuis, Le rêve entouré d’eau (Stock), care a obţinut 5 voturi.

Drepturile în limba română pentru Jan Karski au fost achiziţionate de Editura Nemira, traducerea românească urmând să apară în cursul anului 2010.

“Gabriel Garcia Marquez – A Life”, scrisa de Gerald Martin va aparea anul acesta la Editura Litera International, in traducerea lui Al. Macovei.
Gabo insusi si-a citit viata si i-a placut, cartea fiind publicata cu acceptul si dupa corecturile personajului sau principal.
Gerald Martin este un biograf rabdator si tenace, tinind cont de faptul ca a scris aceasta biografie in 17 ani, in 2 mii de pagini si cu 6 mii de note de subsol.
Cum in acest timp Marqez insusi, ca oricare altul, traia si imbatrinea, lui Gerald Martin i-a fost teama ca personajul sau principal ar putea sa nu mai apuce ziua in care sa-si citeasca viata.

Biografia pe care i-a facut-o lui Márquez nu este singura fapta de arme a lui Martin. In 1990 a publicat o monografie dedicata altui scriitor de Nobel, Miguel Ángel Asturias, cu titlul „Miguel Ángel Asturias: El Seńor Presidente“.

Fragmente din „Gabriel García Márquez. O viata“

„Nicolás Ricardo Márquez Mejía, bunicul lui Gabriel García Márquez, s-a nascut pe 7 februarie 1864 in Riohacha, Guajira, un oras marinaresc prafos si ars de soare de pe coasta nord-atlantica a Columbiei, capitala miniaturala a provinciei sale celei mai salbatice, patrie a redutabililor indieni guajiro si refugiu al traficantilor si contrabandistilor din vremurile coloniale pina in ziua de azi. Foarte putine se cunosc despre primii ani ai lui Márquez, in afara de faptul ca a primit doar o educatie elementara, din care a reusit sa ia insa ce-i mai bun si ca a fost trimis pentru un timp in vest, pentru a locui alaturi de verisoara sa Francisca Cimodosea Mejía in orasul Carmen de Bolívar, la sud de impunatoarea citadela coloniala Cartagena. Acolo, cei doi veri au fost crescuti de bunica materna a lui Nicolás, Josefa Francisca Vidal.

Mai tirziu, dupa ce Nicolás a petrecut citiva ani cutreierind intreaga zona de coasta, Francisca se va alatura familiei sale si va locui sub acelasi acoperis cu el, raminind fata batrina pentru tot restul zilelor sale. Nicolás a locuit un timp in Camarones, un oras de pe coasta Guajirei, aflat la vreo treizeci de kilometri de Riohacha. Legenda spune ca a fost un participant timpuriu la unul sau mai multe dintre razboaiele civile ce au punctat cu regularitate viata Columbiei in secolul al nouasprezecelea. (…) si astfel incepem sa ne pipaim drumul inapoi prin intunecatele labirinturi genealogice atit de familiare cititorilor celui mai cunoscut roman al lui Gabriel García Márquez, „Un veac de singuratate“. In carte, el se straduieste din rasputeri sa nu-si ajute cititorii cu indicii privitoare la detaliile relatiilor de familie: de regula, sunt date numai prenumele, iar acestea se repeta obsesiv de-a lungul generatiilor. Procedeul devine parte din provocarea nemarturisita adresata cititorului, insa reproduce fara indoiala confuziile si anxietatile experimentate de autorul insusi cind, in primii sai ani, a incercat sa gaseasca o noima in incurcatele retele istorice ale cunoasterii familiale.“