Tag Archive | "dezbatere publica"

Tags: , , ,

“Vocile lui Petre Țuțea”. Dezbatere, lansare și recital la ICR

Posted on 19 February 2010 by Vlad Puescu

petre-tutea-2

Joi, 25 februarie 2010, de la ora 18.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38), va avea loc o întîlnire cu tema “Vocile lui Petre Țuțea”. Evenimentul este prilejuit de apariția celui de-al doilea număr al revistei Academia de Poezie, care cuprinde un medalion consacrat gînditorului.

În prima parte a întîlnirii, Livius Ciocârlie, Mihai Șora și Vladimir Zamfirescu vor dezbate atît dimensiunea originală a operei, cît și aspecte concrete ale receptării acesteia. Discuțiile vor fi moderate de Luiza Palanciuc. Dezbaterea va fi urmată de prezentarea revistei Academia de Poezie, în prezența fondatorului acesteia, Emil Stratan, moderatorul celei de-a doua părți a întîlnirii, și a cîtorva dintre autorii semnatari: François Pamfil, Ioan Es. Pop, Liviu Ioan Stoiciu, Pavel Șușară.Seara se va încheia cu un recital liric susținut de studenții Cosmina Stratan, Alexandra Suciu, Mihai Conrad Mericoffer, Mihai Daniel Haralambie, de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale“ din București, cu texte din primele două numere ale revistei Academia de Poezie. La pian: Călin Grigoriu.

„Relația lui Petre Țuțea cu orizontul de așteptare ridică cel puțin două probleme: aceea a oralității și a filosoficului, pe de o parte, a relației dintre ele, pe de alta. Lui Petre Țuțea i se atribuie adesea calificativul de „socratic“, cu toată încărcătura dezistoricizată (ori sacralizată, după caz) a acestui termen, când nu este banalizată sau transformată în simplu ornament. Țuțea emițătorul de „aforisme“, Țuțea „naționalistul“, Țuțea „paradoxalul“ sunt doar câteva din poncifele care se adună în jurul celei mai frecvente (dar și mai inadecvate) imagini, anume cea aurorală: Țuțea ar fi un Socrate al modernității noastre târzii. Or, lectura textelor, ca și a(u)scultarea lor conduc spre alte interpretări, mai cu seamă dacă sunt convocate cele trei instanțe sub regimul cărora se exprimă Țuțea, deopotrivă oral și în scris: sentimentul, experiența și gândirea empirică.“

Luiza Palanciuc

Partener: RESTITUTIO BENJAMIN FONDANE

Comments (1)

Tags: , ,

Dezbatere publica: “Nevoia de fantastic”

Posted on 18 December 2009 by Vlad Puescu

cititori-celebriVineri, 18 decembrie 2009 la ora 20.00 sunteți invitați la Carturesti Verona (str. Arthur Verona, nr. 13, București) la dezbaterea intitulata “Nevoia de fantastic”, un eveniment care face parte din capania Cititori Celebri.

“Heroes of Might and Magic”, “World of Warcraft”, “Middle Earth”. Acestea sunt numai câteva dintre numele unor jocuri de strategie care au captivat atenția, timpul și, unori, chiar viața multora dintre noi. De unde, însă, această putere de seducere actualizată de jocurile de strategie? Este vorba doar despre satisfacerea tehnică a unui anumit mod de a te distra? Sau este vorba, mai degrabă, despre o nevoie de fantastic care nu și-a găsit, încă, o altă sursă. Ne place să credem că popularitatea acestui tip de jocuri – sau a unor filme precum trilogia “The Lord of the rings” – are ca resort fascinația, nevoia și înclinația spre ceea ce depășește, pentru a da sens, cotidianitatea imediată.

Vă  propunem, de aceea, să vizităm împreună marile deschideri textuale ale literaturii de tip fantasy. Cum s-a născut aceasta? Cine sunt părinții ei? Care sunt resursele tematice la care acestă literatură apelează?

Cei care vor asigura itinerariul în lumea literaturii fantasy sunt: Liviu Radu, scriitor; Michael Hăulică, critic literar și scriitor; Irina Horea, traducător; Sebastian A. Corn, scriitor; Cătălin Sturdza, publicist.

Editurile Nemira, Leda și Millennium Press și revista Observator cultural vor acorda premii în cărți și reviste celor care vor fi mai activi din rîndul publicului.

Comments (1)

Tags: , ,

Dezbatere publica: “Practici ale lecturii”

Posted on 18 December 2009 by Vlad Puescu

papirusDezbatere “Practici ale lecturii” la Carturesti MTR, vineri 18 decembrie, ora 18.00

Cum a evoluat practica lecturii? Cum se citea in antichitatea tarzie si care era protocolul de apropiere față de un text in perioada Evului Mediu? In ce fel a modificat modernitatea obiceiul de a citi. Cand au apărut caracterele minuscule si ce a provocat folosirea lor? Ce a provocat aparitia caracterelor italice? Cand a avut loc trecerea de la lectura cu voce tare la lectura in gand? Care este povestea nasterii primelor biblioteci publice? Cum a modificat aparitia tiparului arta de a citi? Cum au  influentat audiobook-urilor si eBook-urilor deprinderea lecturii? Va invitam sa aflati raspunsurile adresate acestor intrebari in cadrul evenimentului “Practici ale lecturii”.

Vor povesti: Marius Chivu, Ana Chiritoiu, Bogdan Iancu si Andrei Gaitanaru.

Sursa: Cititori celebri

Comments (0)

Tags: , ,

Serile “Sinapsa” de poezie și muzică religioasă

Posted on 17 December 2009 by Vlad Puescu

sinapsaVineri, 18 Decembrie, la ora 16, la Sala Oglinzilor a sediului Uniunii Scriitorilor din București (Calea Victoriei 115), Editura Platytera și Asociația Sinapsa din București vă invită la Serile “Sinapsa” de poezie și muzică religioasă.

Participă: Constanța Buzea, Liliana Ursu, Marian Drăghici, Paul Aretzu, Nicolae Tzone, Octavian Soviany, Ioan Es Pop, Luigi Bambulea, Carmelia Leonte, Monica Patriche, Elena Dulgheru, Aida Hancer, Cătălina Cadinoiu, Dan Cârlea, Florian Silișteanu și Florin Caragiu.

Vor fi de asemeni lansate recentele apariții ale revistelor Sinapsa (București) și Verso (Cluj-Napoca), cu dezbateri pe tema: „Poezia religioasă. Repere”.

Pianista Elena Popa și violonistul Tudor Diaconescu vor interpreta Sonata Torso de Enescu si Sonatina de Olah. În cadrul aceluiași program, cantautorul Ion Zubașcu va da un recital de colinde.

Moderator: Florin Caragiu

Intrarea este liberă.

Sursa: Florin Caragiu blog

Comments (0)

Tags: , , ,

“O carte, o conferinta, un concert” la Biblioteca Metropolitana Bucuresti

Posted on 15 December 2009 by Vlad Puescu

neagu-djuvaraProfesorul Neagu Djuvara, formatia Trei parale si Medieval Praxis au bucuria de a va invita la o seara levantina.

Intalnirea intitulata “O carte, o conferinta, un concert” se petrece joi, 17 decembrie 2009, de la orele 18 la sediul Bibliotecii Metropolitane Bucuresti si va fi moderata de cercetatorul Andrei Gaitanaru. Evenimentul se desfasoara in cadrul campaniei de promovare a lecturii “In cautarea cititorilor celebri” si este finanțat de Ministerul Culturii, Cultelor si Patrimoniului National.

Va fi o seara in care vom evoca duhul Principatelor Române la mijloc de secol XIX. O lume în fierberea trecerii din zodia parfumului levantin în cea a Occidentului franțuzit. Câteva decenii care au schimbat total fața unei întregi societăți.

De ce?

“Pentru a nu se așterne uitarea, ca nisipul deșertului împins de vânt peste toate urmele.”

Neagu Djuvara

Comments (1)