Scriitorul Gabriel Garcia Marquez ar putea renunta la scris, dupa cum a declarat agentul sau literar, Carmen Balcells, într-un interviu acordat cotidianului La Tercera.
Ultima carte a lui Garcia Marquez, “Povestea tirfelor mele triste”, a aparut cum cinci ani, iar de atunci, nu a mai scris nimic. În ciuda tacerii literare din ultimii ani, unul dintre prietenii apropiati ai scriitorului, Plinio Apuleyo Mendoza spune ca acesta ar lucra la o nuvela noua, dar este contrazis atit de Balcells, cit si de scepticismul biografului britanic al lui Marquez, Gerald Martin. “Cred, de asemenea, ca Gabo nu va mai scrie carti, dar nu cred ca asta e regretabil, pentru ca destinul lui de scriitor a fost sa aiba satisfactia unei cariere literare coerente, multi ani, înainte de sfirsitul natural al vietii”, comenteaza Gerald Martin.
Anul trecut, prezent la Guadalajara Book Fair din Mexic, Marquez s-a confensat cititorilor, spunind ca “Presupune multa munca pentru mine, sa scriu carti”, dupa ce, în 2005, scriitorul marturisea ca e primul an în care nu a scris nici macar un rind: “As putea scrie o nuvela noua fara probleme, dar lumea si-ar da seama ca inima mea nu e acolo”.
Asta era saptamina trecuta.
Ce s-a intimplat ieri?
Intr-un interviu acordat cotidianului El Tiempo, Marquez a infirmat zvonul, spunind cu simplitate ca “Nu fac nimic altceva, decit sa scriu”. Scriitorul a acceptat sa raspunda doar la doua intrebari, una dintre ele facind referire la faptul ca nu a mai publicat nimic in ultimii cinci ani. “Treaba mea este sa scriu, nu sa public. Voi sti cind prajiturile pe care le fac sunt gata de a fi mincate”.
Daca am fi ziaristi “adevarati”, la sfirsitul acestui articol, am pune intrebarea:
Tu ce crezi, Marquez va mai scrie vreodata?