Tag Archive | "literatura"

Tags: , , , , , ,

Eugen Istodor: „Scriu pentru că altceva nu prea știu să fac.”

Posted on 10 February 2010 by Dorina Tătăran

istodorAbsolvent al Facultății de Litere, Universitatea din București, cunoscut pentru interviurile și reportajele din Academia Cațavencu și Dilema Veche. A predat cursul „Tehnici de interviu”, la Centrul pentru Jurnalism Independent (1997-2002). A scris o vreme pentru Cotidianul și a avut o emisiune la Realitatea TV. În prezent, încearcă să vadă lumea altfel, să se adapteze curentului online, prin intermediul blogului uichendist.ro.

Cărți publicate: Interviuri contra naturii (interviuri cu oameni politici), Nemira, 1997;  Oameni cu care aș muri de gît (interviuri cu oameni simpli), Nemira, 2000; Viețașii de pe Rahova, Polirom, 2005 și 2008; Cartea vieții mele, Polirom, 2007; Dicționarul ideilor fixe. După 20 de ani, Polirom, 2009. Este membru al Uniunii Scriitorilor, din 2008.

Dorina Tătăran: De ce scrii? Pentru cine? Pentru tine, pentru alții, simți nevoia, de ce? Care a fost momentul în care ai hotărît că asta vrei să faci, să scrii?
Eugen Istodor: Mi-am dat seama că altceva nu prea știu să fac. Nici de scris nu-s mulțumit, dar îmi iese. Să repar o clanță nu știu. Să repar mașina nu știu. Nu știu decît să scriu. Dacă sînt lasat de capul meu, o iau razna. Așa că numai timpul mă învață să scriu. Las timpul să treacă peste scris și apoi reiau și nu-mi place. Și nu-mi place și pentru că… nefiind în stare de ficțiune, o ard pe reportaj, iar reportajul, fiind o stare, e trecător. Azi așa ai simțit, cuvintele te-au ajutat să treci strada. Tare mici sînt. E singura chestie stăpînită, asta trecătoare, dar lucrul ăsta nemulțumește pe termen lung. Nu dă durabilul. E vina cuvintelor din mine, nu a speciei. M-am și apucat de scris ca să uit să scriu. Scriam aberant, așa că am dat-o pe jurnalism.

D.T.: Cînd scrii mai ușor, cînd ești liniștit, mulțumit sau cînd te enervezi, te revolți? Ce te inspiră?
Eugen Istodor: Pe tihnă, dar după ce m-am neliniștit tot. Orice mă inspiră. O burtă, un fir de iarbă, un scărpinat. Doar scriu reportaj, nu?

D.T.: Pe Revista scriitorului sunt cîteva discuții referitoare la scris. Una dintre teme era unde scrii, cînd, dacă ai timp destul, dacă jobul și goana zilnică te distrag? Dacă ai anumite tabieturi legat de scris…
Eugen Istodor: Singur, după ore de tihnă și izolare. Eu cu creierul meu, cu mucii mei.

D.T.: Îi citești pe tinerii scriitori de la noi? Ai vreunul preferat?
Eugen Istodor: Filip Florian îmi place. În rest, citesc destul tineret. Tot ce-mi pică-n mînă.

D.T.: Poți trăi din scris? În România.
Eugen Istodor: Nu poți trăi din scris. Eu nu pot. Cred ca Liiceanu, Patapievici, Cărtărescu, încă vreo 2-3 pot trăi din asta. Bravo lor. Eu nu pot. Nu se face reclamă destul, nu e vad destul, nu mă pricep.

D.T.: E ușor să publici la noi?
Eugen Istodor: Pentru mine n-a fost simplu. Dar nici nu mă plîng. Am început cu interviuri de ziar băgate la carte. N-au mers la o editură, am mers la alta. A mers acolo. Și cam așa a fost cu vreo trei cărți, pînă cînd Polirom m-a publicat. Ultima carte, Dicționarul ideilor fixe, a fost o nebunie. Am scris în timp ce se tipărea, aproape. De asta îmi place Poliromul. E om cu mine.

D.T.: Ce recomanzi celor care se apucă de scris?
Eugen Istodor: Să citească mai mult decît scriu. Să ardă prima carte cu talent.

D.T.: Ce reproșezi editurilor?
Eugen Istodor: Sînt destui încuiați prin edituri, ce să faci, te trezești din iubitor, funcționar. Mori, încet-încet.

D.T.: Crezi că sînt necesare cursurile de așa-zis creative writing? Sau crezi că e suficient talentul, nu ai nevoie de prostii din astea?
Eugen Istodor: Băi, nu cred în prostii d-astea. Dar ce-i de făcut? Lumea scrie multe pe rețete. Rețetele belesc ochii cititorului.

D.T.: Există vreun scriitor care te-a influențat? Pe cine admiri? De la noi sau de aiurea. Un scriitor despre care să zici: Dom’le, aș vrea să pot scrie ca el!
Eugen Istodor: Unamuno, Thomas Mann, Marquez, Boccaccio, Dante.

D.T.: Ce literatură îți place mai mult: britanică, sud-americană, francezii…
Eugen Istodor: Amestec. Sînt varză.

D.T.: La care carte ai lucrat cu cea mai mare plăcere?
Eugen Istodor: La toate. Și pe toate le-am uitat.

D.T.: Crezi că poți scrie și altceva decît pînă acum? Un roman de dragoste, de exemplu. Unii spun că e desuet, dar nu e, la urma urmei, face parte din viața de zi cu zi. Ce poveste de dragoste ți-a plăcut cel mai mult?
Eugen Istodor: Don Quijote și Dulcineea.

D.T.: Care e ultima carte citită?
Eugen Istodor: Una recitită. Unamuno, repovestirea lui Don Quijote.

D.T.: E important un premiu literar?
Eugen Istodor: Sigur. Sigur.

D.T.: Contează cît e biografie și cît e ficțiune într-un roman?
Eugen Istodor: Nu. Nu contează. Literatura e să te arunce cu capul în nori, ce contează racheta?

D.T.: Te-ai gîndit vreodată să pleci din țară?
Eugen Istodor: Nu. Nu pot.

D.T.: Mai crezi în presă?
Eugen Istodor: De ce nu? Povestea e că sînt prea trecut ca să impun ceva.

D.T.: Ce te vezi făcînd dacă n-ai mai scrie? Nici presă, nici literatură.
Eugen Istodor: Fac și vînd pîine.

D.T.: Fă o conexiune între cărțile tale și muzici. Cu ce se leagă bine scrisul tău?
Eugen Istodor: Nouvelle Vague, plus Brun, plus Armstrong, plus Cohen, plus interbelic românesc și muzică de mahalale.

D.T.: Lucrezi la ceva acum?
Eugen Istodor: Nimic, nimic, nimic, Și sînt gol, gol, gol.

Comments (7)

Tags: ,

“Liste Goncourt: le choix polonais”

Posted on 09 November 2009 by Sebastian Andrei

41d9mp1927l_sl500_aa240_Premiul “Liste Goncourt: le choix polonais” a fost atribuit lui Delphine de Vigan pentru Les heures souterraines la Institutul francez din Cracovia.

Plecând de la selecția oficială a Academiei Goncourt, premiul este atribuit în fiecare an de un juriu compus din studenți polonezi la literatura și civilizație franceză din douăsprezece departamente de filologie ale diferitelor universități poloneze.

Comments (0)

Tags: , ,

Proza scurta - un inceput

Posted on 02 November 2009 by Mihai Radu

Textele au fost multe, bune si lectura lor ne-a bucurat. Modul in care ati raspuns initiativei noastre ne-a confirmat credinta  ca exista tineri care au ceva de spus.

Luna aceasta ne-a convins proza “Nu uita”, de Raluca Popescu,  prin tonul limpede, direct si tema ingenios conturata.

Mai avem doua mentiuni , Dorin Cozan si Dragos Flusca, care vor primi din partea redactiei cate o carte, anume Varieteu pe apa de John Barth. Am adaugat aceste mentiuni pentru incurajare.

Povestirea o puteti citi aici, in sectiunea revistei special dedicata.

Multumim tuturor si asteptam in continuare povestile voastre.

Comments (8)

Tags: , , , ,

Festivalul Internațional de literatură de la București la cea de-a doua ediție

Posted on 25 October 2009 by Sebastian Andrei

jose_luis_peixoto_Cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la București (FILB) se va desfășura între 28 și 30 octombrie, la București, la Clubul Țăranului Român din Capitală și va aduce la București scriitori consacrați, ca portughezul Jose Luis Peixoto, denumit “noul Saramago”, irlandezul Philip O’Ceallaigh, rusul Zahar Prilepin, alături de Gabriela Adameșteanu, Vasile Ernu și Matei Florian.
Moderatorul celor trei seri ale Festivalului este George Onofrei, redactor-șef al săptămînalului Suplimentul de cultură.

Comments (1)

Tags: , ,

Publicam povestiri

Posted on 05 October 2009 by Silviu Toma

writtingIată, ne-am hotărât să facem și acest pas, adică să ne asumăm publicarea de scurte povestiri în revistascriitorului.ro.

Începând din luna octombrie, vom publica o povestire pe lună din cele pe care le veți trimite pe adresa noastră de e-mail. Fiecare povestire publicată va fi plătită cu 100 de euro.

Am ales să publicăm o singură povestire pe lună pentru că deocamdată atât putem plăti.

Am ales să plătim, spre deosebire de unele edituri, reviste, siteuri, din două motive. Primul, ca să avem content de calitate. Al doilea, pentru a răspândi în România ideea că cine scrie literatură trebuie plătit (nu doar publicat) pentru a fi încurajat.

Acesta este doar un început. Ne dorim ca în viitor să ajungem cu ajutorul sponsorilor la 2-3 povestiri publicate pe lună, plătite mai generos. Împreuna putem reuși treaba asta.

Povestea care va fi publicată lunar va fi aleasă de Bedros Horasangian (scriitor) Mihai Radu, Silviu Toma (revista scriitorului), Dragos C Butuzea (chestii livresti).

Așteptăm povestirile voastre pe adresa office@revistascriitorului.ro.

Condiții:

- se iau în calcul pentru publicare doar povestirile care nu depășesc mai mult de 8 pagini A4 scrise cu font de 12 la un rînd și diacritice.

- nu ne interesează povestirile care au mai fost publicate în alte reviste (online sau nu) sau cele care au cîștigat concursuri de creație. Punem această condiție pentru că principalul scop al rubricii noastre este stimularea scrisului.

- povestirile trimise până pe data de 15 ale unei luni vor fi luate în calcul pentru publicare cu data de 1 a lunii următoare.

- fiecare concurent poate să trimită oricîte povestiri dorește.

- publicăm orice gen de proză.

- povestirile trimise spre publicare la adresa office@revistascriitorului.ro vor putea fi folosite în materiale publicitare și reclame, în orice tip de media, cu scopul de a face cunoscut prezentul concurs.

Update regulament (ianuarie)

Se iau în calcul pentru publicare doar povestirile care nu depășesc mai mult de 8 pagini A4 scrise cu font de 12 la un rînd și diacritice.

Nu ne interesează povestirile care au mai fost publicate în alte reviste (online sau nu) sau cele care au cîștigat concursuri de creație. Punem această condiție pentru că principalul scop al rubricii noastre este stimularea scrisului.

Povestirile trimise până pe data de 15 ale unei luni vor fi luate în calcul pentru publicare cu data de 1 a lunii următoare.

Fiecare concurent poate să trimită oricîte povestiri dorește.

Publicăm orice gen de proză.

Povestirile trimise spre publicare la adresa office@revistascriitorului.ro vor putea fi folosite în materiale publicitare și reclame, în orice tip de media, cu scopul de a face cunoscut prezentul concurs.

Povestiri publicate:

1. Nu uita

2. Luna sângerie

3. Cârpa

4. Șobolanii iubirii

Comments (138)