Marie NDiaye, câştigătoarea Premiului Goncourt 2009, cu romanul Trois femmes, a fost de curând acuzată de un deputat UMP (Partid Majoritar de Dreapta), Eric Raoult, că şi-a criticat ţara, referindu-se la un interviu al scriitoarei din august 2009, în care vorbea despre „monstruoasa Franţă de azi, cu ambianţa ei vulgară şi poliţienească“. Deputatul crede că laureatul unui premiu literar naţional de anvergură, cum este considerat Goncourt, „trebuie să respecte coeziunea naţională şi imaginea ţării“.

Într-un interviu din Le Nouvel Observateur, Marie Ndiaye recunoaşte că, în parte, s-a mutat la Berlin în 2007 pentru că nu este de acord cu politica Sarkozy: „În Germania există totuşi o morală. Poţi să nu fii de acord cu ideile lui Merkel, dar, chiar dacă este o politică de dreapta, nu ai impresia că ţara este abandonată imoralităţii ca în Franţa. Da, lui Sarkozy îi lipseşte verticalitatea, eleganţa morală.“

Scriitoarea franceză de culoare, născută dintr-un tată senegalez şi o mamă fanţuzoaică, consideră inacceptabil modul în care este tratată problema imigrării în Franţa, de exemplu felul în care sunt căutaţi copiii fără documente în chiar şcolile unde învață.

Cât despre remarcile lui Eric Raoult, Marie Ndiaye declară că au surprins-o pentru că pur şi simplu depăşesc ridicolul, dar nu s-a lăsat deloc afectată de ele.

Întreabată dacă a fost vreodată victima rasismului în Franţa, premianta Goncourt declară: „Nu am suferit de rasism în Franţa, nu. De multă vreme trăiesc într-un mod în care ocaziile de a fi trecut prin aşa ceva au fost rare: nu mi-am trimis niciodată CV-ul ca să aplic pentru o slujbă oarecare, nu am încercat să închiriez un apartament pe numele meu. Când nu ceri nimic nimănui şi trăieşti într-o oarecare izolare, eşti liniştit din punctul de vedere al rasismului.“
Întrebată dacă premiul Goncourt înseamnă o nouă responsabilitate pentru ea, scriitoarea a răspuns că nu poate fi altfel decât cum era, aşa îi este firea.

Ce înseamnă un premiu literar pentru cel care îl primeşte? Îi poate schimba viaţa ca scriitor, ca om? Presupune într-adevăr o anumită responsabilitate? Întrebări pe care mi le pun azi, când premiile literare importante se dau în parte pentru literatură, reprezentând adesea o instituţie cu alte scopuri, de la politică la drepturile omului. Voi ce credeţi despre premiile literare?

Scriitorul Dany Laferriere şi romancierul Dave Eggers au câştigat miercuri Premiul Medicis pentru literatură.

Laferriere a câştigat cu “L’enigme du retour” , povestea fictivă a întoarcerii autorului în Haiti, la înmormântarea tatălui său. Autorul, născut în Port-au-Prince, trăieşte în prezent în Montreal şi Miami, şi de-a lungul a peste 25 de ani, a explorat tema exilului şi a identităţii în operele sale, una dintre cele mai cunoscute fiind “Comment faire l’amour avec un negre sans se fatiguer” – 1985.

Eggers a fost ales în unanimitate pentru cel mai bun roman străin cu  “What is the What: The Autobiography of Valentino Achak Deng” – 2006, povestea vieţii unui refugiat sudanez.

Tot săptămâna aceasta, luni, scriitoarea de 42 de ani Marie NDiaye a câştigat Goncourt-ul, cel mai mare premiu francez pentru literatură, cu “Trois Femmes Puissantes”.