Debut în volum Poemextrauterine, editura Paralela 45 noiembrie 2004 (nominalizare la: Premiile Uniunii Scriitorilor, Premiul National de Poezie Mihai Eminescu,  Premiile de Debut ale României Literare si Premiul de Debut al  revistei Cuvântul. A obtinut: Premiul de Debut (în revista) al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti, Premiul de Debut al revistei Luceafarul si Premiul de Debut al Filialei Uniunii Scriitorilor din Iasi Horatiu Ioan Lascu.

Inclusa in antologiile:

• Generatia 2000 (ed. Pontica, 2004) coordonata de Marin Mincu, antologie de poezie contemporan.

• PIJA 2005 Contes et nouvelles. Recueil de textes laureats (editura Le Grand Miroir  Bruxelles, prefata de Chantal Myttenaere, antologie de povestiri)
• Antologia tinerilor poeti lansata de revista Versus/m în cadrul proiectului ZOOM România 2007 al Festivalului International Primavara poetilor, coordonata deLinda Maria Baros
• Caietele colocviului, poezie, antologia realizata in cadrul Colocviului Tinerilor Scriitori, Cluj, mai 2007.
• La neagra, poezie, antologiaTaberei de Creatie de la Savarsin, noiembrie 2007

Al doilea volum de poezie Pauza dintre vene, editura Cartea Romaneasca, 2007.
Blog: www.mirunavlada.wordpress.com

Adrian Blaj: Privind retrospectiv, ce sentimente va trezeste acum debutul dvs. oficial  in literatura romana?

Miruna Vlada: Multa nostalgie. In nici un caz nu resentimente sau rusine. Majoritatea lectorilor volumului meu de debut Poemextrauterine au privit exclusiv din prisma varstei mele biologice (nefasta, cum s-a dovedit adesea) si m-au avertizat ca peste citiva ani o sa ma rusinez de acest debut si de acele manifestari catalogate drept adolescentine. Desi analizez acum aceste volum scos in urma cu 5 ani ca pe unul exploziv si cu multe elemente specifice adolescentei, cruzimii si candorii ei, nu simt deloc nevoia sa ascund nimic sub pres. Pregatesc acum o antologie cu texte din cele doua volume publicate pana acum si recitirea aplicata a volumului de debut m-a facut intrucatva nostalgica dupa o tesatura foarte vie, exploziva si corosiva a imaginilor poetice pe care acum in poezia mea aproape ca nu le mai regasesti. Mi-e dor de acel debut daca pot spune asa.

A.B.: Cui oferiti prima oara produsul muncii dumneavoastra spre lectura? In cine aveti incredere totala ca va poate oferi o opinie intemeiata si sfaturi utile (prieteni, editori, etc.)?

M.V.: Am incercat si eu in ultimii 3 ani varianta publicarii pe internet pe site-uri specializate (Club literar, rocultura, roliteratura mai curand) dar pot spune ca doar rareori am ramas cu o lectie invatata si utila cu adevarat versurilor mele. Adesea reactiile sunt macinate fie de o competitie prost inteleasa intre congeneri, fie de rautate si batjocura pur gratuite. Iar aceasta manelizare a reactiilor fata de un text poetic si a lipsei de argumente aplicate concret pe text m-a deprimat adesea si m-a facut sa evit acest tip de work in progress literar. Cei mai de nadejde lectori ai mei in cazul poemelor in lucru sunt Angela Marinescu, Nora Iuga si Octavian Soviany care m-au ajutat enorm in gasirea unui timbru propriu de-a lungul anilor. Am tinut cont insa si de anumite sfaturi ale colegilor mei de generatie pe care le-am simtit sincere si binevoitoare Claudiu Komartin, Adrian Urmanov sau Elena Vladareanu.

A.B.: In afara eforturilor autodidactice, cine considerati ca il  poate  ajuta pe tinarul scriitor sa perceapa calitatile/slabiciunile scrisului sau, stimuland astfel aparitia unui produs literar valoros (cenaclul literar, atelierele de scriere creatoare, etc.)?

M.V.: Da, cu siguranta isi au si cenaclurile literare rolul lor. Desi nu pe termen lung. Eu de la cenaclul Euridice am gasit foarte folositoare reactiile poetilor prezenti mai degraba decat ale criticilor literari si ascultand mult aceste reactii consider ca am invatat enorm. Dar cenaclul nu e o reteta pe termen lung. El e important ca interactiune, mai ales la inceput, dar dincolo de cadrul formal al acestor intalniri, discutiile informale cu autori de valoare de care te simti apropiat, si cu care, evident, te simti compatibil, sunt cele mai fructuoase. O alta modalitate interesanta care simt ca ajuta foarte mult este tabara de creatie, un fel de atelier de scriere creatoare, dar cu participanti poeti, desi si cele cu un public divers pot fi spectaculoase adesea. Dar de exemplu tabara de creatie de la Savarsin, pe care am experimentat-o pe pielea mea si a avut un impact mare, sau
Tabara de la manastirea Rasca, din povestirile altor poeti, sunt oportunitati de experimentare a noi metode poetice unde iarasi interactiunea cu ceilalti poeti este fundamentala.  Dar nu exista retete universale. Depinde de firea fiecarui scriitor in parte. Ca si izolat intre 4 pereti poti scoate la lumina texte revelatoare (si istoria literara e plina de astfel de pilde ale sihastriei scripturale).

A.B.: Dincolo de satisfactia predictibila oferita de publicarea unei carti, a existat in cazul dvs. si o recompensa financiara multumitoare? In ce conditii si peste cat timp credeti ca ar fi posibil ca un numar rezonabil de scriitori romani sa traiasca din scris ?

M.V.: Satisfactiile in urma publicarii au fost de orice natura dar numai pecuniare nu. Ca solutie eu pot imagina numai institutionalizarea unui mecenat mai ales pe teritoriul poeziei (ca din proza totusi se castiga ceva) care sa finanteze atit publicarile, cat si participarea la evenimente publice ale poetilor (lecturi in primul rand). Altfel, cu banii adunati de pe traduceri sau colaborari la reviste, nu poti decat sa iesi din cand in cand la restaurant. Ce sa mai vorbim de a avea o viata decenta, mai ales una culturala, atat de utila unui artist spectacole, expozitii, carti de ultima ora etc. O alta solutie ar fi exportul literaturii romane care din traduceri poate aduce unui autor venituri stabile pe termen mediu (exemple ar fi nu doar Mircea Cartarescu, dar si Filip Florian, Daniel Banulescu sau Dan Lungu). In cazul poeziei nu prea gasesc astfel de exemple din pacate, in afara de cazul exceptional al Norei Iuga.

A.B.:Aveti recomandari pentru un tanar care nu prea are o idee clara referitor la cum isi va publica  prima sa carte, la alegerea unui edituri potrivite, la implicarea sa personala in promovarea cartii ?

M.V.: Un prim sfat  ar fi sa fie conectat la viata literara. Sa citeasca mult din noile aparitii, sa ia parte la dezbateri, intalniri, chiar cenacluri, targuri de carte. Toate aceste actiuni il vor pune foarte bine in tema cu se intampla la nivel editorial si il vor pregati pentru un desant literar asumat. Implicarea personala in promovarea unei carti are, trebuie sa o admitem, si aerul sau de ridicol. Sigur, nici acea imagine a autorului total rupt de realitatea receptarii nu cred ca e benefic, dar in afara de trasaturile personale ale autorului (introvertit sau  extrovertit) cred ca e util ca acesta sa pastreze o distanta decenta de actul marketinzarii propriei opere. Si de cele mai multe ori o asemenea distanta demna poate fi si un antidot impotriva dezamagirilor ce ar putea surveni din prea mari asteptari sau eforturi. Daca esti serios, valoros si perseverent publicarea, si poate ulterior gloria, vin de la sine, eu asa cred.

A.B.: Din experienta dvs. sau a altor scriitori cu care sunteti in contact, care ar fi problemele principale ce apar in relatia scriitor editura ? Considerati ca ar fi nevoie de un Cod de bune practici intre edituri si autori (referitor la stabilirea unui termen limita pentru acceptarea / respingerea manuscriselor depuse, clarificarea unor aspecte ce se regasesc in cadrul prevederilor contractuale, etc.) ?

M.V.: Da, pledez cu toata convingerea pentru realizarea unui astfel de Cod de bune practice. Se pare ca in spatiul inca balcanic al pietei de carte din Romania editorul e un dictator, iar autorul un supus care trebuie sa multumeasca in genunchi pentru simpla favoare de a fi fost publicat. Eu nu am experimentat astfel de relatii incordate, desi nici unele chiar cum ar trebui sa fie cu editorii mei, doua edituri de prestigiu dealtfel, dar am ascultat adesea povesti de groaza spuse atat de autorii inca neconsacrati, cat si de cei deja confirmati.  Contractul semnat intre cele doua parti (acolo unde este semnat) nu are nici o valoare si nu e in stare sa reglementeze drepturile si responsabilitatile in mod corect. Poate ca primele modificari ale acestei stari de fapt se vor produce in urma catorva scandaluri de presa si procese castigate in instanta de autori in fata editorilor. Dar pana la producerea acestor socuri care sa trezeasca editurile din inertia profitului ca unica miza trebuie doar sa asteptam resemnati ca, mai ales editurile care au contacte tot mai frecvente cu cele occidentale, sa invete incet incet lectia civilizatiei si sa o aplice si pe autorii romani, fie ei consacrati sau proaspat debutati.

A.B.: Exista pacate capitale pe care considerati ca un tanar scriitor in procesul devenirii sale artistice trebuie sa le evite pe cat posibil?

M.V.: Da. Autovictimizarea. Desi adesea pare o strategie numai buna de fabricare a unor surse de scriere patimasa, devenind in unele cazuri o adevarata muza, cred ca autovictimizarea, ca si orgoliul exacerbat, duc la o autosuficienta ce sufoca toate resorturile de creativitate autentica. Spiritul critic actioneaza fecund asupra unui autor doar in masura in care, in locul defectelor intrevazute e capabil sa propuna indreptari. A te raporta mereu inrait la ceilalti fara alta miza decat simpla autoflagelare e o forma de sucombare atat a bunului simt si a masurii, dar si a constiintei reale de sine. Beat de orgoliu si de ranile autoprovocate prin cuvintele celorlalti, tanarul scriitor nu va mai putea depasi aceasta faza a infantilitatii si, ceea ce e si mai grav, acest comportament va afecta in mod profund si receptarea celorlati. Nu trebuie deci lasat omul sa umbreasca opera, sau chiar sa o ingroape. Mai ales cand esti la inceput. Dau toate aceste sfaturi din propria experienta.

Multumim Mirunei pentru amabilitate!