Cum DEX-ul e sfânt chiar şi pentru poliţişti, am căutat cuvântul „stil“ în dicţionar, din a cărui definiţie am selectat înţelesul care mă interesează pe mine aici: „totalitatea mijloacelor lingvistice pe care le foloseşte un scriitor pentru a obţine anumite efecte de ordin artistic“.

Departe de mine intenţia de a mă ocupa de retorică, de stilurile funcţionale sau de stilistică într-o manieră academică. Aşadar, simplu spus, stilul în literatură este „vocea“ scriitorului, aşa cum o „aude“ cititorul. E felul în care un scriitor scrie ceva, rezultatul alegerilor pe care le face el în privinţa selectării cuvintelor şi a aranjării lor în structuri sintactice. În literatură, stilul poate aparţine unui singur individ (ex.: stilul lui Nabokov) sau unui grup, unei mişcări, unui curent (ex.: stilul romantic).

Mă voi opri asupra stilului unui scriitor, asupra a ceea ce e „deosebit şi distinctiv“ la un autor, asupra acelei misterioase amprente asupra operei. Cum reuşeşti să scrii cu stil?

Lecturând manualul lui William Strunk Jr. şi E.B. White, The Elements of Style, apărut cu destul de multă vreme în urmă, prin 1956, recomandat şi de Stephen King în On writing (Misterul regelui, Ed. Nemira), am găsit formulate mai multe sugestii sau sfaturi către scriitorul debutant în privinţa scrierii cu stil, care îşi menţin şi azi actualitatea. M-am gândit să mă ocup săptămânal (pe cât îmi va sta în putință) de câte unul dintre aceste sfaturi şi să le comentăm împreună.

Înainte însă aş vrea să punctez un lucru general, bine observat în The Elements of Style, şi anume că pentru tinerii scriitori, adesea, stilul e conceput ca „garnitură la friptura prozei“, un soi de sos. Or el nu are o identitate diferită de corpul scrierii, nu e detaşabil. În virtutea unei înţelegeri eronate, tânărul scriitor încearcă prin „manierisme, artificii şi podoabe“ să-şi dea măsura stilului. Când calea spre dobândirea stilului este tocmai cea inversă, aceea a „clarităţii, ordinii, sincerităţii“. În The Oxfod Essential Guide to Writing, Thomas S. Kane defineşte exact: „Stilul nu este o poleire, ci esenţa cea mai adâncă a scrisului.“

Spre ilustrare, un fragment din povestirea Pene de Raymond Carver, din volumul Catedrala, apărut la Ed. Polirom:

„Păunul a ocolit repede masa şi s-a dus la copil. Şi-a plimbat gâtul lung peste picioarele pruncului. Şi-a vârât ciocul sub pijamaua lui şi şi-a clătinat capul ţeapăn înainte şi înapoi. Copilul a râs şi a dat agitat din picioare. Lunecând repede pe spate, şi-a croit drum peste genunchii lui Fran până jos, pe podea. Păunul continua să se înghesuie în el, ca şi cum ar fi jucat un joc. Fran ţinea copilul lipit de picioarele ei, iar acesta se întindea înainte.
-Pur şi simplu nu-mi vine să cred, a zis Fran.
-Păunul ăsta e ţicnit, asta e!a exclamat Bud. A dracu pasăre! Nu ştie că e pasăre, asta-i beleaua!“

Aşadar, primul sfat este: Rămâi în culise (aşa cum mi-a plăcut mie să traduc: Place yourself in the backround). Adică nu scrie afectat, rămâi în fundal, în culise. Atenţia cititorului trebuie să fie captată de sensul şi substanţa textului, şi nu de starea şi firea autorului acestuia. Dacă mânuieşti cu pricepere cuvintele, stilul tău va ieşi la iveală, stil care te exprimă nu prin oglindirea a ceea ce eşti în lume (aşa cum te ştiu mama, soţia sau prietenii), ci a ceea ce eşti tu prin raportarea la actul de a scrie. E necesară o înfrânare a minţii ca să ajungi la actul compoziţiei sau al creaţiei, o disciplinare a gândurilor. Doar astfel vei reuşi în cele din urmă să-ţi atingi scopul, acela al oricărui scriitor, în definitiv, comunicarea cu ceilalţi, cu minţile şi sufletele lor. Nu lucruri comune lustruite cu o imaginaţie superficială te conduc la stil, ci munca laborioasă, răbdarea, căutarea. Dacă „mintea călătoreşte mai rapid decât stiloul“, lupta ta este să o supui pe hârtie. Practica scrisului este cea care îţi curăţă şi în acelaşi timp îţi hrăneşte mintea.
Sigur că nu poţi da sfaturi în privinţa stilului care să fie total obiective. Voi încerca însă, cu ajutorul vostru, să mă opresc asupra unor lucruri de bun simţ, pe care eventual să le discutăm chiar aplicate pe textele pe care voi le trimiteţi la concurs Revistei Scriitorului.

Lansarea romanului “The Original of Laura” - ultimul semnat de Vladimir Nobokov - se numara printre cele mai asteptate evenimente ale Targului de Carte de la Londra.

Inainte sa moara, Nabokov a rugat-o pe sotia sa sa arda manuscrisul, insa aceasta nu i-a indeplinit dorinta. Ulterior, fiul scriitorului, Dimitri, a pastrat manuscrisul intr-o banca elvetiana.

Scris in 1977, “The Original of Laura” a aparut la prestigioasa editura britanica Penguin, dupa 20 de ani in care Dimitri Nabokov a refuzat constant publicarea manuscrisului de 138 de pagini, neterminat de scriitor. Abia dupa trei ani, Alexis Kirschbaum, editor la Penguin, a reusit sa obtina acordul de publicare.

Penguin va incepe reeditarea operelor “listei negre” a lui Nabokov, carti care trateaza copilaria si iubirile de tinerete, poeme inedite si epistole pe care scriitorul le-a trimis sotiei sale, Vera.

In Romania, editura Polirom a inceput sa publice integrala operei lui Nabokov, “The Original of Laura” urmand sa apara, cel mai probabil, in vara acestui an.

Fiul lui Nabokov spune despre “The Original of Laura” ca este unul captivant, original si mai degraba socant decat placut, scrie The Independent. Eroul cartii, Philip Wild, un academician gras si urat, dar cu o minte sclipitoare, se casatoreste cu o femeie care seamana cu o iubire mai veche si ajunge sa se gandeasca la sinucidere.