Posted on 19 November 2009 by Sebastian Andrei
Editura franceză Livre de Poche îi invită pe cititorii „înrăiți” să devină membri ai juriului care va decerna Premiul Cititorilor Livre de Poche 2010. Înscrierile vor avea loc până la data de 30 noiembrie 2009. Pentru această ediție, vor fi constituite două jurii distincte, fiecare numărând 120 de persoane: juriul Premiului Cititorilor: Literatură și juriul Premiului Cititorilor: Thriller.
Fiecare membru al juriului va primi în fiecare lună 3 cărți (secțiunea Literatură), respectiv 2 cărți (secțiunea Thriller) și va vota cartea preferată între februarie și august 2010.
Vă puteți înscrie aici.
Posted on 17 November 2009 by Sebastian Andrei
În zilele de 13 și 14 noiembrie a avut loc la Iași, în aula Bibliotecii Mihai Eminescu, “A doua petrecere cu poezie, prieteni și trufe de ciocolată”. Cu acest prilej, Academia de Poezie a conferit filosofului Mihai Șora Premiul de excelență pentru întreaga activitate. Juriul l-a premiat în cadrul acestei ediții secunde a manifestării și pe Adrian Popescu cu Marele premiu al Academiei de Poezie.
Sursa: www.ziaruldeiasi.ro
Posted on 12 November 2009 by Sebastian Andrei
Premiul literar pentru roman profesional (Prix littéraire du roman d’entreprise), conceput de Place de la Médiation și organizat împreună cu Technologia, va fi acordat pentru prima oară în acest an. Distincția va recompensa o opera (roman sau eseu) a cărei acțiune se desfășoară în principal într-un cadru profesional și/sau care vorbește despre viața indivizilor la locul de muncă. Numele laureatului primei ediții va fi dezvăluit cu ocazia înmânării oficiale a premiului, care va fi organizată la data de 7 decembrie 2009 la Ministerul Muncii.
Cei trei finaliști sunt:
Guillaume Noyelle, Jeune professionnel (Bartillat)
Delphine de Vigan, Les heures souterraines (Jean-Claude Lattès)
Gérard Mordillat, Notre part des ténèbres (Calmann-Lévy)
Posted on 24 October 2009 by Sebastian Andrei
Scriitorul ungar Peter Esterhazy a câștigat Premiul Literar Manes-Sperber. Premiul a fost instituit de conducerea austriacă în 1985, pentru recunoașterea unor creații literare extraordinare din țările vorbitoare de limba germană.
Ministrul Culturii, Claudia Schmied îi va înmâna premiul, în valoare de 7.300 euro, la Viena, pe 27 octombrie.
El a devenit foarte cunoscut datorită cărții “Harmonia cælestis”(apărută la Curtea Veche), carte ce urmărește istoria familiei din timpul Imperiului Austro-Ungar până la începuturile comunismului.