Dansatoarea din Izu este povestirea care l-a facut cunoscut pe primul scriitor japonez care primeste premiul Nobel pentru literatura: Yasunari Kawabata (1968). Insa volumul cu acelasi nume este mai mult de atat. Este o colectie de povestiri complet diferite, atat din puctul de vedere al constructiei literare, cat si al continutului.

Yasunari Kawabata este un adept al traditionalismului japonez si acest lucru se simte si in alte romane ale sale, ca Tara zapezilor si Maestrul de go. Din frazele sale, razbat aroma gheiselor, culorile chimonourilor, textura tatami(1)-ului, cantecul lin de shamisen(2) si caldura data de kotatsu(3). Povestirile sale amesteca, intr-un mod foarte senzorial, elemente traditionale (de vestimentatie, atitudine, eticheta, cultura) cu lumea noua, lumea cuceritorilor de dupa cel de-al doilea razboi mondial.

Povestile din volumul Dansatoarea din Izu sunt scrise extrem de personal. Sunt povesti de dragoste la prima si la a doua vedere, povesti ce trec dincolo de moarte si de oglinda. Sunt povesti de viata, pline de simboluri. Descriu amanuntit laturi ale umanitatii pe care nu le cunostem usor, de la cruzimea celui ce se joaca  inocent cu natura, pana la emotia tamaduitoare a celui ce imbratiseaza tot ce este viu.

Fiecare poveste din volum surpinde o tara emotionala adanca. Dansatoarea din Izu este povestea unui tanar aflat la prima constientizare a sexului opus. Elegie este scrisoarea catre nefiinta a unei tinere si un eseu tulburator despre moarte si suflet. Animale descrie singuratatea unui barbat care nefiind in stare sa-si traiasca viata (sau sa si-o curme) se razbuna jucandu-se cu viata pasarilor pe care le creste. Fiecare poveste este diferita, si aceasta cred ca este maiestria scriitorului: flexibilitatea unghiurilor de abordare, dimensiunea temelor, culoarea personajelor.

Dansatoarea din Izu este o carte de profund studiu al sufletului tanar, in cautare de dragoste, experiente noi, manat de acel neastampar si curaj specifice varstei.

Proza scurta este un stil literar concentrat. Cere atentie si energie, atat in timpul lecturii, cat si dupa terminarea acesteia, pentru ca proza scurta de calitate lasa mai multe intrebari decat raspunsuri.

Autorii mei preferati sunt cei care ma conving sa scotocesc prin librarii, cautand numele lor. Yasunari Kawabata m-a convins.

(1) Tatami – rogojina din pai de orez
(2) shamisen – instrument traditional japonez, cu trei coarde
(3) kotatsu – vas pentru jaratec, sustinut de un schelet de lemn, acoperit cu o patura

Silviu Toma despre:

Hobby e o carte in care poti citi 5 povestiri. O poti incepe de la orice pagina, fie cartea, fie povestirea. Nu sunt respectate conventiile de timp  sau de spatiu. Pentru unii cititori poate  fi derutant. Dar nu asta conteaza. Te  obisnuiesti.

E o carte in care nu sirul faptelor conteaza ci ceea ce simti cand acestea se intampla. Ca in vis. Cand visezi nu intamplarile sunt reale (ele evident par total absurde)  ci ce simti traind acele intamplari. Ne trezim dintr-un vis neplacut : “Ce bine, nu e real, a fost doar un vis” si dam uitarii nelinistile, desi ele raman.

La sfarsitul unei povestiri, de exemplu Hobby, am putea avea aceeasi reactie: “Ce bine, e doar un text, nimic din ce se intampla acolo nu este real!“. Dar nu ce se intampla conteaza. De aceea, ca si in vis, intamplarile din aceste povestiri s-ar putea  sa para absurde.

Insa in aceste povestiri e ca si cum nelinistile din vise nu se mai multumesc sa apara in timpul somnului si pleaca in realitate facandu-si de cap, cu voia autorului Autorul a hotarat sa nu fie ipocrit si-si lasa libere temerile, iubirile, ura lui sa se intalneasca cu textul, in forme pe care inca nu le banuiam.

Doua lucruri va vor incanta: chipul povestirilor si noutatea stilistica. Emotia si stilul, de altfel de nedepartit cele doua. Sunt carti ale generatiei tinere care vor sa fie altceva, dar vor prea mult si se golesc astfel de emotie. Aici nu se intampla asa. Nu zic ca este perfect. Dar este o reusita pentru o carte de debut.

Cartea, ca orice lucru bun, nu se gaseste oriunde. Carturesti si inca doua librarii o au la raft. O mai gasiti si pe site-ul editurii.

Textele au fost multe, bune si lectura lor ne-a bucurat. Modul in care ati raspuns initiativei noastre ne-a confirmat credinta  ca exista tineri care au ceva de spus.

Luna aceasta ne-a convins proza “Nu uita”, de Raluca Popescu,  prin tonul limpede, direct si tema ingenios conturata.

Mai avem doua mentiuni , Dorin Cozan si Dragos Flusca, care vor primi din partea redactiei cate o carte, anume Varieteu pe apa de John Barth. Am adaugat aceste mentiuni pentru incurajare.

Povestirea o puteti citi aici, in sectiunea revistei special dedicata.

Multumim tuturor si asteptam in continuare povestile voastre.

Iată, ne-am hotărât să facem şi acest pas, adică să ne asumăm publicarea de scurte povestiri în revistascriitorului.ro.

Începând din luna octombrie, vom publica o povestire pe lună din cele pe care le veţi trimite pe adresa noastră de e-mail. Fiecare povestire publicată va fi plătită cu 100 de euro.

Am ales să publicăm o singură povestire pe lună pentru că deocamdată atât putem plăti.

Am ales să plătim, spre deosebire de unele edituri, reviste, siteuri, din două motive. Primul, ca să avem content de calitate. Al doilea, pentru a răspândi în România ideea că cine scrie literatură trebuie plătit (nu doar publicat) pentru a fi încurajat.

Acesta este doar un început. Ne dorim ca în viitor să ajungem cu ajutorul sponsorilor la 2-3 povestiri publicate pe lună, plătite mai generos. Împreuna putem reuşi treaba asta.

Povestea care va fi publicată lunar va fi aleasă de Bedros Horasangian (scriitor) Mihai Radu, Silviu Toma (revista scriitorului), Dragos C Butuzea (chestii livresti).

Aşteptăm povestirile voastre pe adresa office@revistascriitorului.ro.

Condiţii:

- se iau în calcul pentru publicare doar povestirile care nu depăşesc mai mult de 8 pagini A4 scrise cu font de 12 la un rînd şi diacritice.

- nu ne interesează povestirile care au mai fost publicate în alte reviste (online sau nu) sau cele care au cîştigat concursuri de creaţie. Punem această condiţie pentru că principalul scop al rubricii noastre este stimularea scrisului.

- povestirile trimise până pe data de 15 ale unei luni vor fi luate în calcul pentru publicare cu data de 1 a lunii următoare.

- fiecare concurent poate să trimită oricîte povestiri doreşte.

- publicăm orice gen de proză.

- povestirile trimise spre publicare la adresa office@revistascriitorului.ro vor putea fi folosite în materiale publicitare şi reclame, în orice tip de media, cu scopul de a face cunoscut prezentul concurs.

Update regulament (ianuarie)

Se iau în calcul pentru publicare doar povestirile care nu depăşesc mai mult de 8 pagini A4 scrise cu font de 12 la un rînd şi diacritice.

Nu ne interesează povestirile care au mai fost publicate în alte reviste (online sau nu) sau cele care au cîştigat concursuri de creaţie. Punem această condiţie pentru că principalul scop al rubricii noastre este stimularea scrisului.

Povestirile trimise până pe data de 15 ale unei luni vor fi luate în calcul pentru publicare cu data de 1 a lunii următoare.

Fiecare concurent poate să trimită oricîte povestiri doreşte.

Publicăm orice gen de proză.

Povestirile trimise spre publicare la adresa office@revistascriitorului.ro vor putea fi folosite în materiale publicitare şi reclame, în orice tip de media, cu scopul de a face cunoscut prezentul concurs.

Povestiri publicate:

1. Nu uita

2. Luna sângerie

3. Cârpa

4. Şobolanii iubirii

Poartă numele de Renée, Marthe sau Arabella, dar devin “figuri literare memorabile”, fiecare cu capriciile şi misterul personal, scriitorul reuşind să le surprindă exemplar, comentează cotidianul spaniol ABC.
Fiecare dintre aceste şase personaje feminine, reunite în cele patru poveşti din volumul “Femei” (“Mujeres”, traducere de Marian Ochoa de Eribe),  reprezintă “ipostazele erotismului feminin din lume”, singura legătură dintre ele fiind  Ştefan Valeriu, tânăr medic şi diplomat.
”Este uimitor cum acest scriitor din România ajunge să surprindă şi să exprime simplul şi în acelaşi timp complexul mod de a iubi şi de a fi iubit, cum se proiectează iubirea şi cum se primeşte”, comentează criticii spanioli. Fiecare femeie, cu gesturile ei specifice şi de nerepetat se înscrie într-un mod unic în persnalitatea lui Ştefan, personaj de a cărui distribuţie ţine ingeniosa tehnică literară a lui Mihail Sebastian. Mai mult, Maria, Renée, Marthe,  Arabella, Odette şi Emilie devine un “nou subiect” pentru tânărul medic.
“De câte ori concretizezi o variantă a vieţii, renunţi la celelalte, pe care de cele mai multe ori le regreţi. Şi de câte ori regreţi o opţiune, îţi imaginezi, ca unul dintre personaje, că asta poate dezorganiza universul“.

“Reacţionar, intens, strălucitor, Mihail Sebastian merită un loc special”.  În timpul celui de-al doilea război mondial, Sebastian, fost membru al grupului Criterion, un autor care trăieşte conflictul de a fi evreu în România, se trezeşte într-o societate “rinocerizată”, scrie criticul literar Estelle Talavera Baudet, preluând sintagma  lui Eugene Ionesco, una dintre cele mai acute descrieri ale ororii totalitare.

Mihail Sebastian este una dintre figurile spectaculoase ale culturii române şi una dintre vocile literare redescoperite după 1989. Iosif Hechter, numele de naştere al autorului, s-a născut în 1907 într-o familie de evrei, pe malul Dunării, la Brăila.