S-a născut pe 28 ianuarie 1981 în comuna Satchinez, judeţul Timiş. Din 1999 şi până în 2003 a urmat cursurile Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. A absolvit studiile cu o teză despre raportul dintre tragic şi mistic în religia vechilor greci. Între 2004 şi 2008 a lucrat ca profesor de Filosofie şi Logică la diverse licee timişorene. Din toamna lui 2008 a renunţat la cariera de profesor, actualmente fiind angajat ca operator pe calculator în cadrul unei companii private.

Îi plac Raymond Carver, Charles Bukowski, John Fante şi Richard Brautigan.
Este un fervent ascultător de muzică. Cu totul speciale sînt lucările camerale ale unor compozitori din secolul XX precum Bela Bartok, Samuel Feinberg, Alfred Schnittke, Alexander Mosolov, Nikolai Roslavets.

RevistaScriitorului: Cînd te-ai apucat să  scrii? A avut vreo legătură  cu studiile filosofice? Te-ai apucat să  scrii ca să-ţi poţi expune ideile, sau aveai poveşti de spus?
Bogdan Varvari: Nu pot identifica un moment precis în care am început să scriu. Şi apoi, sunt convins că orice cronologie care identifică un astfel de moment se naşte doar din nevoia de mistificare a autorului ei. Probabil că studiile filosofice îmi influnţează modul de a scrie, însă mai degrabă la nivelul problematicii decât al stilului. Cât despre binomul „idei – poveşti”, nu cred că funcţionează în cazul meu. Nu am nici idei (la urma urmelor, oamenii care au idei se pot număra pe degetele unei singure mâini de-a lungul unui secol), şi nici nu ştiu să spun o poveste. Ce urmăresc eu e să construiesc o situaţie care să sugereze o anumită stare sufletească.

R.S.: La scriitorii pe care îi admiri, ce-ţi place, de fapt? Ce face ca literatura lor să te atragă?
B.V: La Carver îmi place mai ales discreţia, felul reţinut şi sobru în care se apropie de cele mai cumplite drame, fără a le explica şi fără a-şi compătimi vreo clipă personajele. La Brautigan interesant e cum reuşeşte să creeze imagini verosimile şi consistente folosindu-se de propoziţii aparent absurde. Bukowski m-a cucerit prin cinismul lui candid. Cât despre John Fante, el e un fluviu, un cutremur, o tornadă, un fenomen natural mai mult decât un scriitor.

R.S.: Ai un volum pregătit de proză scurtă? Scrii la un roman?
B.V.: Mai am câteva povestiri, insuficiente însă pentru a alcătui un volum. Scriu foarte rar literatură, interesul meu prim constituindu-l, totuşi, filosofia. Cât despre roman, nu am destul umor ca să mă înham la o astfel de corvoadă.

R.S.: Ai intrat în legătură cu vreo editură? Cum a fost contactul?
B.V.: Da. Contactul a fost delicat şi prudent, ca acela dintre un fir de iarbă şi un tentacul de melc.

R.S.: Eşti prins cumva în viaţa literară a oraşului?
B.V.: Nu, deloc. Am un prieten scriitor ale cărui sfaturi m-au ferit de o asemenea calamitate.

R.S.: Ce aşteptări ai de la revistascriitorului.ro, ce altceva ar trebui, care sînt lucrurile pe care ai insista mai mult?
B.V.: În general sunt conservator şi cred că expresia „schimbare în bine” e o contradicţie de fond. Oricum, din ce am văzut, revista voastră are o ţinută elegantă şi o atitudine deschisă. La nivel de sugestie, poate că ar trebui să le acordaţi şi poeţilor un loc în cetate: o lună premiul să se acorde pentru povestire, cealaltă lună – pentru poezie.